La 28 ianuarie 1972, a murit Dino Buzzati, scriitor, jurnalist, pictor, ilustrator, dramaturg italian. De când a fost student, a colaborat cu “Corriere della Sera”, mai întâi ca reporter, apoi ca redactor și corespondent special. Reevaluat de critici abia după moartea sa, Buzzati a fost numit, și nu în mod greșit, „Kafka italian”. Împreună cu Italo Calvino, Antonio Delfini, Cesare Zavattini și Tommaso Landolfi este considerat unul dintre cei mai mari scriitori fantastici ai secolului XX. Printre cele mai importante lucrări ale sale: Bàrnabo al munților (1933), Secretul vechiului lemn (1935), Deșertul tătarilor (1940) și Faimoasa invazie a urșilor în Sicilia (1945), după care a fost realizat în 2019 un film de animație de lung metraj, o producție franco-italiană în regia lui Lorenzo Mattotti.
Cu toate acestea, în ziua comemorării morții sale, vrem să vorbim despre bărbatul Dino Buzzati, mai degrabă decât despre artist. Poate chiar doar pentru a descoperi că sunt practic același lucru.
În 1963, Dino Buzzati a publicat “O iubire”, un roman destinat să provoace senzație în societatea fanatică a vremii nu numai pentru materialul incomod, indecent, ci mai ales pentru că, aparent, era departe de producția literară anterioară a autorului.
„Cu noul roman, «O iubire» ne aflăm în centrul celui mai aprins realism și psihologism, în disecția aproape anatomică a unui sentiment de dragoste pe care mulți îl vor cataloga patologic, dar pe care, în realitate, toți bărbații care nu au ochii și inimile căptușite cu felii de salam, l-au incercat cel puțin virtual”, a scris Eugenio Montale în urma publicării scandalosului roman, inspirat dintr-o poveste trăită de fapt de Dino Buzzati.
În 1959, scriitorul întâlnise o balerină de teatru mult mai tânără decât el, de care se îndrăgostise nebunește. Acestea nu sunt presupuneri, confirmarea detaliilor autobiografice a venit chiar de la soția lui Buzzati, Almerina Antoniazzi. Laide, protagonista feminină a romanului a cărui acțiune se întâmplă la câțiva ani de la intrarea în vigoare a “legii Merlin” în Italia (închiderea bordelurilor), este dansatoare la “Scala” și se prostituează într-un apartament deținut de o doamnă. Acolo a întâlnit-o arhitectul Antonio Dorigo, în vârstă de 49 de ani, obișnuit al bordelurilor. Rezultatul este o iubire bestială, devastatoare.
Scenă din filmul “O iubire”, 1965
Lolita din romanul “O iubire” n-a fost fructul fanteziei. Despre capricioasa Laide, Almerina Antoniazzi a spus: “Nu pot să îi spun numele real pentru că a avut o fiică care locuiește la Torino.” Acea dragoste obsesivă ar fi fost depășită cu greu de Buzzati, după cum a povestit soția sa. „Când relația lor s-a încheiat, mi-am dat seama că parcă a renăscut. Eram deja căsătoriți, dar el era încă bântuit de îngrijorare. Se temea că fiica dansatoarei de la Scala era a lui. Dino nu dorea să aibă copii pentru a nu-i asupri cu chinurile sale interioare, așa că am aranjat ca mama și fiica să accepte să li se ia o probă de sânge. Așa i-am putut spune lui Dino, spre ușurarea lui, că fetița aceea nu era a lui! În realitate, tatăl fetei născute în 1958 era electrician la Achille Riboni, proprietarul Union Film.”
Atunci, e o poveste sentimentală clasată? Greu de spus cu certitudine, soția scriitorului a dezvăluit: «Cu opt zile înainte de moartea lui Dino, am invitat-o pe femeie la spital. Întâlnirea dintre ei doi a avut loc în lipsa mea, am plecat. Apoi l-am întrebat pe Dino dacă este fericit că a revăzut-o. El a răspuns: „Parcă aș fi văzut-o pe călcătoreasa mea”. Cert este că o altă poveste de dragoste și-a lăsat, fără îndoială, amprenta asupra sufletului lui Buzzati: cea cu tânăra Almerina Antoniazzi, pe care unele ziare ale vremii o numeau „mireasa-copil”.
Ea avea 19 ani, el avea aproape 54 de ani. Întâlnirea lor în vara anului 1960, în grădinile din Piazza Cavour, unde Almerina urma să aibă o ședință foto pentru „Domenica del Corriere”, la care Buzzati a fost câțiva ani director. „L-am recunoscut imediat. Era singurul îmbrăcat, la 40 de grade, cu: jachetă, cămașă, cravată, pantofi cu șireturi, a spus ea într-un interviu.”
Cei doi s-au căsătorit la 8 decembrie 1966 în parohia “San Gottardo” din Milano. Editorul Neri Pozza și soția sa, Lea Quaretti, au fost martori. Diferența de vârstă nu a fost niciodată o problemă: foarte apropiați și respectuoși unul față de libertatea celuilalt. Într-un interviu, vorbind despre viața ei alături de Buzzati, a spus: «Când Dino scrie, seara, eu brodez fețe de masă și lenjerii sau lucrez la un mic război. Dar, desigur, atunci când mă gândesc la celelalte soții ale scriitorilor care citesc manuscrisele soților lor, le copiază , mi-e puțin rușine».
1969
Lorenzo Viganò scrie în “Il Corriere della Sera”: „El nu dorea ca Almerina să-l cunoască pe “adevăratul Buzzati”, să-i cunoască chinurile și temerile, așa că, înainte de a-i înmâna copia ziarului, rupea pagina cu articolul său și-i ascundea cărțile pe care le publica. El a vrut ca ea să știe doar de „Dino”. Și așa a fost până la moartea lui. Apoi, într-o zi, ea a luat toate jurnalele lui, a plecat la munte, la Cortina, și le-a citit pe toate, aflând în cele din urmă cine locuise lângă ea.
De atunci a devenit văduva pe care orice scriitor și-ar dori să o aibă. Dacă astăzi Buzzati este din ce în ce mai iubit, citit și căutat, se datorează ei. Almerina Antoniazzi s-a străduit din greu, până la sfârșitul zilelor sale, ca talentul soțului ei să fie recunoscut.
Sursa, aici. Traducere și adaptare, Marietta Dobrin, Romantica lu’ pește
Citiţi şi
Sylvie Guillem – steaua baletului francez, a lumii
Gata cu prințesele cu corpuri ireale! Iat-o pe Bianca, noul personaj Disney plus size
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
