”Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost gust, condiţii de viaţă umilitoare. Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am străinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira, de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul, oamenii. Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta.”
În completarea acestui tablou sinoptic descris de Andrei Pleşu, aş mai adăuga şi alte nenorociri, dar şi motive de reflecţie: sistemul de sănătate este ineficient, scump şi, câteodată chiar periculos (şi atunci de ce să nu trecem grija pentru sine în propriile mâini); industria alimentară este sursă de dezvăluiri şocante şi şapte oameni din 10 ajung la medic din cauza alimentaţiei nesănătoase (şi atunci de ce nu renunţăm la a mai mânca prost şi, uneori, chiar mai scump); surplusul de greutate şi obezitatea au devenit boli pandemice, făcând mai multe victime decât SIDA şi cancerul la un loc (şi atunci de ce ne facem că nu ştim). Şi n-am isprăvit. Statisticile mai vorbesc şi despre alte adevăruri cumplite: oamenii care nu citesc trăiesc mai puţin, mânioşii trăiesc urât, cei care nu cunosc plăcuta zăbavă cu prietenii au o viaţă mohorâtă, cei care nu iubesc, care nu împărtăşesc, care cer mereu înainte de a da, care nu fac bucurii, care trec încruntaţi pe lângă copaci înfloriţi şi copii, care nu varsă o lacrimă de fericire, se întorc de unde au venit fără glorie, îngenuncheaţi de propriile neputinţe şi nu de soartă.
“Există pentru acest derapaj primejdios o terapie plauzibilă?” se întreabă Pleşu. Ei bine, după atâtea veşti proaste am găsit şi una bună, care ar putea fi un răspuns chiar dacă ea se referă deocamdată la alţi locuitori ai planetei: peste un miliard de oameni (o şesime din populaţia globului) au devenit interesaţi de wellness (starea de bine), care ar putea avea şansa de a deveni un stil de viaţă şi în România. Poate nu tocmai la asta s-a referit Pleşu când a răspuns: “Da, cu condiţia să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi.” Dar ar putea fi şi grija pentru sine un orizont onorabil.
Faptul că avem o singură viaţă şi un singur trup pentru a o străbate ar trebui să fie o prioritate suficient de motivantă, încât, indiferent de vârstă sau istorie personală, să ne simţim mai des datori cu atenţie pentru aceste daruri. N-om sta acum toată ziulica prin spa-uri, săli de gimnastică ori cabinete de înfrumuseţare. Fără excese, pentru că orice exces într-o direcţie fură din timpul pentru alte îndeletniciri care dau strălucire întregului.
Mă mai gândesc şi că, prea adesea, doar faptul că suntem fizic sănătoşi nu ne mai este de ajuns ca să fim şi senini. Necazurile noastre de moment, sortite a fi trecătoare, se amplifică şi din cauza prostului obicei de a privi mai des în sus, la cei consideraţi mai norocoşi, şi mai rar în jos, la cei mai năpăstuiţi decât noi. Şi zic io, aşa, o umilă părere: într-o dimineaţă oarecare, chiar înnorată şi rece, de ce nu ne-am trezi cu nevoia de-a mulţumi pentru că suntem în viaţă, cu gândul că avem motive fără număr şi putem să o însorim şi colora după cum ne este voia? Fiindcă, parol!, funcţionează :).
Şi acum, pentru toţi morocănoşii…
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Cea mai fabuloasă perioadă a anului — Venus a ajuns în Taur
Șarmul, charisma și flerul – între lumină autentică și umbre relaționale
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
