Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Despre îmbătrânire: flori de portocal în nări și lut pe piele

6 December 2019

Nu știu cum m-o prostit vânzătoarea din magazinul Muzeului Parfumurilor din Granada, dar am cumpărat până la urmă lutul pentru mască și apa de floare de portocal, cu care oricum nu știam ce să fac. Nu-i bai, că nici cu masca nu știam cum să mă descurc.

Mi-a luat Dumnezeu mințile sau poate nu Dumnezeu însuși, ci acea atmosferă de încântări olfactiv-trupești care te năpădesc într-un astfel de spațiu.

Fiecare deget îmi mirosea altfel, încheietura și ea. Am uitat atunci, de fapt am ignorat, că acasă, de când mă știu, se învechesc cutiuțile și borcănelele cu pomadă, prind custre groase deasupra și sfârșesc invariabil, abia începute, la coșul de gunoi.

Aseară însă, fiindu-mă bărbatul în drum spre cele deșerturi ale Marocului, m-am apucat conștincioasă să mă ung cu lut pe față și să mă răcoresc apoi cu apa de flori de portocal. M-am luat cu scrisul și simțeam cum mi se întinde fața, cum mi se blochează toți mușchii de expresie și mi-am atins pielea cu mâna.

Măi, copii! Așa, în fața calculatorului stând, m-am întors brusc în natură, acum 50.000 de milioane de ani, m-am simțit primul organism pluricelular de pe planetă, m-am văzut mumie, deci eternă. Căci cine spune că trebuie să fii viu, ca să fii nemuritor? Abia morții sunt nemuritori. Iar eu, atingându-mi cu mâna fața mascată în lut, cu mirosul de flori de portocal în nări, m-am simțit sol, pământ roditor. Viață m-am simțit.

Doamne! Ce minune că suntem în viață!

Viața astăzi a mirosit a flori de portocal!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Parfumurile şi căile lor nebănuite – O întâlnire cu Ricardo Ramos

Băiatul dintre dune

Să-ţi spun cum

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro