Despre răbdare sau cum e să-l aștepți pe Godot

1 May 2020

Lucrurile bune au nevoie de timp ca să se întâmple… sau toate lucrurile în general, știi? Au nevoie de timp și uneori de o grămadă de timp chiar. Okay, să zicem că am înțeles cât de cât, dar cum să respect toată treaba asta cu – lucrurile au nevoie de timp – când eu sunt tot timpul zbuciumată și când răbdarea n-a fost niciodată una dintre calitățile mele? Hai să-ți spun ceva – urăsc atât de mult răbdarea, încât mi se face efectiv rău, am uneori impresia că oamenii au inventat povestea asta cu răbdarea doar ca să justifice ceva ce nu s-a mai întâmplat în viața lor, ceva ce s-a dovedit a fi mai mult sau mai puțin un eșec, un eșec ce poate fi explicat prin cuvințelul acesta magic – răbdare.

”-Ți-ai găsit o slujbă ? / -Nu, trebuie să mai caut, să am răbdare și în cele din urmă, oportunitatea potrivită pentru mine se va ivi” sau ”- Ce s-a mai întâmplat cu manuscrisul tău, când va fi publicat? / – Păi, știi, a fost respins, dar asta doar pentru că redactorul acela ofticos n-a avut suficientă răbdare ca să citească până la capăt și să înțeleagă care-i cheia.”

Sigur că da, fix așa s-a întâmplat.

©Anna Franczuk

După cum am zis mai devreme, sunt o zbuciumată și mereu am fost așa. Mă simt foarte ciudat atunci când sunt nevoită să mă prezint oamenilor, parcă mă apucă toate mâncărimile și-mi transpiră teribil palmele, dar hai să spunem doar că sunt o fată de douăzeci și patru ani căreia îi lipsește cu desăvârșire răbdarea, căci vrea atât de mult să trăiască viața la cea mai mare intensitate posibilă și să nu rateze nimic, o fată care vrea să stea mai mult în prezent și nu în trecut, însă răbdarea îi stă mereu în cale. În facultate am studiat literatura, nu pentru că al meu creier nu e suficient de dotat și în alte domenii, ci pentru că asta am vrut cu adevărat să fac. Da, îmi lipsește cu desăvârșire răbdarea, am spus-o din nou și poate ar trebui în sfârșit s-o ascult pe mama care tot mă bate la cap să mă duc odată la cursul acela de yoga, poate voi învăța și eu să trăiesc mai încet, mai conștient și să nu mai simt mereu ca și cum nu pot respira cum trebuie, întrucât am impresia că am ratat ceva, că am ratat viața. Da, bine, poate voi merge în cele din urmă, nu mă costă nimic să-ncerc, dar tare mă tem că acel slow motion din yoga nu prea se potrivește cu modul meu fast forward de a face lucrurile și de a trăi.

În ultima vreme, am impresia că dacă stai și tot aștepți, dacă fluturi mereu steagul ăsta al răbdării, viața va trece pe lângă tine și cam atât, nu te alegi cu nimic. Trebuie să aștepți să-ți crească părul pe care tocmai l-ai tuns, sperând că odată tuns, îți vei da restart la viață, trebuie să ai răbdare să termini facultatea ca să poți în cele din urmă să-ți construiești viața pe care ți-o dorești, chiar dacă îți vei da seama apoi cât de nasoale sunt treburile în lume, trebuie să ai răbdare și să-l aștepți pe cel care ți-a zdrobit inima să vină să-și ceară iertare, pentru că în sfârșit a realizat și el, slavă cerului, că nu mai e nimeni ca tine. Trebuie să aștepți dragostea vieții tale. Normal c-am așteptat și eu, ce crezi? Am așteptat dragostea vieții mele, l-am așteptat pe acel băiat care să-mi aducă păpădii și nu trandafiri, pentru că păpădiile sunt de neprețuit din moment ce nu le poți cumpără de la nicio florărie, l-am așteptat pe acel băiat care să mă vadă mai întâi în viața reală și printr-un nenorocit de ecran, pe acel băiat care să-mi dea inima lui adevărată, și nu aia de pe Instagram sau Whatsapp. De asta simt mereu că nu mai pot respira, că n-am suficient aer, de asta și sunt așa de zbuciumată, căci mereu alerg după lucruri și senzații pe care nu le-am mai cunoscut. Cred că încerc și eu să adun cât pot de mult în timpul ăsta de care dispun, mult sau puțin, habar n-am, că nu-mi spune nimeni, numai că răbdarea se dă mai deșteaptă decât este și-mi cam pune piedică.

Îți amintești că ți-am spus că am studiat literatura? Ei bine, la un moment dat am citit o piesă de teatru pe care mintea mea n-a putut nicicum s-o dea uitării și pe măsură ce anii trec, îmi dau seama cât de bine explică unele situații din viața mea. Așteptându-l pe Godot, așa se chema piesa aia. Practic, două personaje îl așteaptă pe tipul ăsta, Godot, toată piesa numai asta fac – stau, au răbdare și-l așteaptă pe ăsta să apară. Uite, însă, că Godot nu vine, parcă a intrat în pământ, Godot ăsta nu apare. Mă întreb, tu câți Godot a trebuit să aștepți în viața reală, cu câtă răbdare a trebuit să te înarmezi ca să-i aștepți? Eu cam am câțiva Godot în viața mea… nu prea mai am nici chef și nici răbdare să-i aștept, să-ți spun drept.

Guest post by Teofana Ungureanu

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O recomandare de serial

Iertați-mi păcatul de a nu vă fi iubit îndeajuns

În viața asta, adevărata bucurie o simți după o mare durere

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro