Despre treninguri, numai de bine

25 March 2024

Felul în care ne îmbrăcăm reprezintă o formă de exprimare a identității și a personalității individuale. De aceea alegerea adecvată a ținutei pentru fiecare ocazie poate juca un rol esențial în crearea unei impresii bune și în transmiterea unor mesaje corecte. Cum fiecare ocazie și fiecare mediu social cer un anumit nivel de formalitate sau lejeritate, a te îmbrăca potrivit poate face o diferență semnificativă în modul o persoană este percepută. Ca să nu mai vorbim de valoroasa încredere în sine pe care o poate îmbunătăți ținuta corectă.

Azi vom vorbi mai mult despre ținutele casual, mai precis despre când e potrivit un trening under armour pentru bărbați.

Treningurile – de la sport la casual

Treningurile au devenit în timp una dintre marile controverse ale lumii modei. Evident că nu e vorba despre o controversă profundă și serioasă, ci una distractivă, relaxată și cool. 🙂

Aceste ansambluri sportive au trecut fără probleme de la sport la garderoba casual, și au câștigat popularitate, combinând confortul și stilul.

Conceput în principal pentru activități sportive, treningurile devin uneori haine casual (de fiecare zi). Acest lucru a împărțit lumea în două tabere: este elegant să porți un trening sau este un faux pas la modă?

Karl Lagerfeld a spus cândva: „Pantalonii de trening sunt un semn de înfrângere. Ți-ai pierdut controlul asupra vieții, așa că ți-ai cumpărat niște pantaloni de trening.” Alții cred că treningurile te fac să arăți împuternicit și sexy. Realitatea e că un trening pe măsura ta te poate face să arăți grozav

O dispută pe această temă se încheie, însă, în momentul în care treningul arată uzat, e fără formă, ca o cârpă cu elastic în talie. Atunci, cu siguranță, nu ar trebui să fii văzut în afara sălii de sport. La fel cum, oricât de bine croit și din orice material ar fi, n-ar trebui să apari în trening la un cocktail… Prin urmare treningurile pot fi privite ca un obiect de modă pentru care rămâne valabilă regula numărul unu referitoare la haine: ele trebuie să ți se potrivească și să fie făcute din materiale bune. Culorile, imprimeurile devin secundare.

Desigur, este inutil să menționăm că, în majoritatea cazurilor, treningurile ar trebui păstrate pentru împrejurări casual și nu trebuie amestecate cu piese elegante. Pe scurt, se poate spune că treningurile în sine nu sunt nici bune, nici rele, totul depinde de cum arată, de cum arăți în ele și de context.

De exemplu, pentru o întâlnire cu prietenii, un trening potrivit și o pereche de ghete under armour confortabile pot fi o alegere excelentă. Această combinație poate  oferi nu doar confort, ci și un aspect degajat și, în același timp, stilat.

În încheiere, rămâne valabilă ideea că alegerea potrivită a ținutei în funcție de ocazie poate oferi bărbaților ocazia de a face o impresie memorabilă. Pentru că a te simți bine în pielea ta și în hainele tale este neprețuit. De ce am vorbit exclusiv despre bărbați? Pentru că majoritatea încă au nevoie de puțin ajutor. 🙂



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro