Dezbină și stăpânește, exemplu practic în viața de zi cu zi

Kiss Albert

4 September 2015

Kiss AlbertExpresia este atribuită lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei (382-336 Î.C.) Probabil, cei mai mulți știu exact ce înseamnă această expresie. ”Folosită efectiv, acestă strategie permite celor cu putere reală puțină să-și impună voința asupra celor care, colectiv, au putere mare (sau ar avea, dacă ar reuși să se unească).” Și ”… este favorizată de comunicarea proastă sau lipsa comunicării, între membrii unei populații.” sunt extrase de pe Wikipedia, deci sursă de informare disponibilă liber pentru oricine.

Acum, hai să vedem cum funcționează în zilele noastre această strategie ”veche de când lumea”, pe un exemplu cât se poate de recent și practic. Știți toți poza cu celebrul Duster al Poliției din Odorheiu Secuiesc inscripționat (și) în limba maghiară. Nu intru în detalii pentru că nu este esențial pentru a înțelege strategia. Dacă tocmai ți-ai tras un partid politic și n-ai nici popularitate, n-ai nici credibilitate, ce să faci să afle lumea de tine? Găsești niște poze pe net, le editezi puțin și postezi ceva care apasă butonul roșu în mintea oamenilor și aștia imediat încep să facă spume. Normal că pe FB, doar e gratuit, la îndemâna oricui și am văzut cât de eficient funcționează anul trecut în campania prezidențială. Ne aducem aminte de orele de istorie și de lacrimile tuturor celor care au pierdut ceva sau cineva drag de-a lungul istoriei comune. Parcă ar fi lacrimile noastre, ne înfierbântăm: Așa ceva nu se poate! Și fie că plângem lacrimi în roșu, galben și albastru sau în roșu, alb și verde, lăcrimăm de se umple netul cu spuma lacrimilor noastre. Ce s-a întâmplat?! Tocmai am fost dezbinați în funcție de culoarea lacrimilor noastre. Între timp merge măcelul pe comentarii. N-ai cum să comentezi ceva logic și normal când e plin de sânge totul pentru că nimeni nu-i atent la logica și normalitatea ta. Te scufunzi în oceanul de lacrimi de culori diferite, de sânge virtual, în masa de oi lacrimânde.

După ce stai atotștiutor și bucuros asupra liniei de marcație pe care tocmai ai trasat-o în marea de lacrimi sângeroase, te apuci și faci un speach emoțional, ca să cimenteze noii recruți în organizația ta și spui că e normal să fii naționalist pentru că așa e trendy în Europa, binențeles bazat pe niște date statistice greu de combătut la prima vedere. Te bucuri pentru că tocmai te-ai ales cu țâșpe mii de noi membrii dornici de ”Așa nu se mai poate!”. Elementele constructive ale acestei strategii le puteți citi pe Wikipedia – în lipsă de sursă mai bună – aici. Întrebare întrebătoare: ți-ai pus măcar o secundă problema cu ce preț? Sau intră în categoria: Make it or break it?! Și, dacă ar fi după mine, l-aș trage pe individ de guler și i-aș sufla în ureche: Prietene! Asta e strategie pe 6 luni sau an, nicidecum pentru o Românie care dăinuie peste secole. Dar nu e …

Nu vreau să intru în detalii de genul cum școala influențează direct sau indirect modul nostru de a reacționa la momente ”buton roșu” de acest gen, cum poveștile transmise prin viu grai de la o generație la alta devin catalizatorii pentru activarea spumei în gură. Vreau să spun însă că suntem în 2015! Generația mea nu s-a omorât și nu s-a bătut pentru idei arhaice, maxim ne-am distrus tastatura. Cu toate astea nu noi suntem vinovați pentru ce au făcut oamenii dintr-o carte de istorie! În plus, nici măcar nu putem fi siguri că prezintă corect ceea ce s-a întâmplat în realitate la vremea respectivă. Pentru ce atâta zarvă?! De ce nu putem șterge virusul ăsta care ne afectează pe toți? Cu un simplu reset: ai gena OM în tine? Treci! Nu? Delete!

Nu sunt om politic. N-am fost niciodată. N-am abilitățile necesare. N-am obrazul suficient de gros și Mama Natură m-a înzestrat cu o chestie care mă scoate din concurs: coloană vertebrală. Mă întreb însă așa, retoric, dacă nu suntem capabili să ne rezolvăm problemele reale pe care le avem în prezent, cu ce ne ajută să ne mai ocupăm procesoarele cu probleme fictive? Nu suntem capabili să ținem în țară medici, ingineri, meseriași pricepuți. Nu suntem în stare să construim o țară în care toți cetățenii sunt mândri că sunt cetățeni români. Nu suntem în stare să găsim soluții pentru oameni să-și plătească facturile și-i alungăm în lume, ca după asta să fim mândri pentru 5 secunde că cel care a câștigat concursul mondial de ”ceva” este de origine română. Dar găsim timp și energie să huiduim în cor dacă cineva apasă pe butonul nostru roșu?! Numai mie mi se pare copilăresc acest comportament?!

Doubt -2008

Zilele trecute a postat pe FB cineva care îmi este foarte drag, ceva ce mi-a rămas pe retină: ”De foarte puţin timp, am înţeles că n-am plecat pentru că-mi iubesc limba maternă ca pe o a doua mamă. Ştiam şi despre sentimentele mele faţă de ea, dar nu ştiam că suntem nedezlegabile. Că eu nu pot să fiu eu decât în limba mea, cu ale mele bune, cu ale mele rele. Nu, nu a doua mamă îmi este ea, am greşit, ci singurul soţ de care n-am divorţat niciodată şi cu care m-a măritat Dumnezeu de când aveam un an şi-am început să vorbesc. Sau poate cu puţin înainte, când am început să-nţeleg.” Citind asta de multe ori, că așa de frumos scrie încât trebuie să citesc de mai multe ori ca simt ce scrie, nu să înțeleg, că nu-i suficient, am ajuns la conluzia că nici eu nu pot să fi eu, decât în limba mea maternă, cu toate că mă străduiesc din răsputeri să fiu eu și în alte limbi. Și mi-a venit în minte o întrebare: Oare cum ar prefera prietenii mei să fiu? Eu, eu? Sau eu tradus, cu greșelile de rigoare, inevitabile? Plus, mă întrebam: cei care acum înghit în sec că sunt zone în țară în care pot vorbi limba mea maternă, ca limbă oficială, dacă ar ști cât însemnă pentru mine, tot ar huidui așa în cor?!

Nu știu răspunsul la întrebări, deși intuiesc câteva variante …

Știu însă, și am dovezi zdrobitoare, că funcționează această strategie și în 2015!

Eu am o singură soluție. Înainte să zic ceva, mă întreb dacă cumva face parte din categoria bârfă. Poate vei dori și tu să faci la fel. Și astfel vom trece de bariera comunicării proaste, că n-am luat citatul la întâmplare …

Și că tot veni vorba despre bârfă, mi-am amintit un clip genial din filmul ”Doubt” (2008). Iaca:



Citiţi şi

Abia de aici începe viaţa ta…

Viața mea fără Zelda

Restaurația PSD: creier și coloană vertebrală

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,357 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro