Dilema autorului de romane nescrise

Tiberiu Lovin

29 October 2014

Tiberiu LovinCa un greier zdrobit sub călcâi, gheața sfârâie în paharul cu Jack, în timp ce eu scormonesc febril în kilometri de memorie un singur cuvânt. Cel cu care să încep un roman. Unul din multele nescrise. Fumul, fumul de țigară nu mă ajută. Poate chiar el este cuvântul potrivit. Oare aș putea sparge gheața dintre mine și cititor cu acest cuvânt? Vreau să-l încătușez pe cititor și să-l țin prizonier din prima clipă când a deschis cartea. Și-mi este frică să nu-l alung. De fapt să-l eliberez de povara unor povești care l-ar putea marca, pune pe gânduri, ori ar fi subiecte de dispută cu prietenii. O simplă greșeală și toate aceste istorii captivante ar rămâne închise între două coperți frumos ilustrate.

Înainte să dăm în boala internetului și a socilizării fără limite, prietenii sau necunoscuții îmi spuneau: scrie, viața ta e un roman. După explozia virtuală, cererea a devenit și mai mare. Scrie, scrie, scrie, parcă urlau tribunele. Ei nu aveau teama mea: a primului cuvânt. Nu știu dacă mulți scriitori o au. Doar că eu nu-mi permit niciun eșec. Nu în scris. Nu m-aș sinucide dacă premiul Nobel va fi la fel de departe de mine ca ultima planetă din galaxie, dacă manualele de literatură nu mă vor menționa, lansarea lui va fi într-o garsonieră în loc de stadion, singura traducere va fi în romane sau milioanele de dolari nu vor crește în cont de pe urma cărții. Nici n-aș scrie o carte care să-mi fie citită din milă sau obligație de prieteni și câțiva rătăciți. M-aș simți ca un cerșetor de aplauze. Umilit. De aceea, zac pe drumurile dintre a speranța că-l voi găsi și deznădejdea că e nepotrivit.

dilema autorului

Voi, scriitorilor, cum alegeți? Dați cu banul? Simțiți? Vine muza și vă pleznește cu dex-ul peste ureche în timp ce dormiți? Nu știu, dar poate voi primi răspuns. Știu însă că pe stradă, în cătune, prin păduri și case de lut putrezesc cărți de Nobel în sufletele autorilor de romane nescrise. Unele pentru că s-a ascuns prea bine primul cuvânt, altele pentru că poveștile nu încap pe hârtie, ci doar în lacuri de lacrimi, ori băltesc pe limba necunoscută a analfabeților sau în lutul crescut natural sub unghiile scormonitoare de viață. Așadar, rămân blocat în ideea că primul cuvânt dintr-un roman e ca începutul unui flirt. Poate fi și ultimul.



Citiţi şi

Vreau să mor

Vedere din Polonia

Iubirile nesfârşite se aşază doar în vieţi limpezite

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
570 views

Your tuppence

  1. Simone / 2 November 2014 13:12

    Maeve Binchy umbla prin parcuri si tragea cu urechea la conversatiile dintre straini din care se inspira, Tony Morrison spune ca incepe de la o imagine ori impresie “puternica”, pe care uneori nu o intelege si incepe sa o descrie si continua de acolo, ambele scriu insa fictiune. Oricum ar fi, stilul trebuie validat, ceea ce face dificil de scris o biografie -si mai dificil daca e a unui rebel (personal n-as cumpara o biografie decat daca stiu cine e autorul!) si nu stiu cum se impaca asta cu frica de esec? Adica daca nu ti-a pasat de impresia celorlalti cand ai facut-o, de ce ti-ar pasa de impresia lor cand scrii despre ceea ce ai facut?

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro