Nu există zi să nu mă întreb cum am ajuns în situația să fiu amantă “cu acte în regulă”. Mă visam alături de un bărbat ce mă iubește doar pe mine, alături de un bărbat care mă dorește și mă are numai pe mine… Acum, am ajuns așa. Să împart ceea ce iubesc cel mai mult cu cineva care poate nu știe să îl aprecieze îndeajuns, pe cât ar merita. Sentimentele îmi sunt contradictorii: acum aș face totul pentru el, pentru că merită, acum aș renunța la tot pentru că nu merită să-mi sacrific fericirea și anii tinereții.
Aș vrea să-mi aparțină, să-mi fie numai al meu, dar știu că sper la imposibil.
Șapte luni în care numai speranțele mi-au fost alături noapte de noapte atunci când tu o preferai pe ea. Șapte luni de când prezența ta în viața mea îmi face la fel de mult rău pe cât îmi face și absența. Șapte luni de când ai devenit tot și nimic pentru mine. Șapte luni de iubire, dar și de suferință. Șapte luni de când aștept să devin femeia de pe primul loc.
Ușor, ușor, așteptarea îmi spulberă speranța și o înlocuiește cu sentimentele de vină și regret. Da, vină pentru că eu sunt motivul pentru care ea adorme cu lacrimi în ochi de fiecare dată când el alege să-mi aline mie suspinele, motivul pentru fiecare ceartă a lor, fiecare despărțire ce o doare pe ea la fel cum mă omoară pe mine lipsa lui…
Regretul își face apariția subtil printre nopțile de iubire, înlocuite cu nopți pline de dor și lovește tare. Regretul că l-am cunoscut? Nu… Regretul că am devenit femeia care ocupă locul doi în viața lui? Nu… Simplul regret că am ajuns motivul ce îi provoacă tristețe altei fete, simplul regret că am ajuns motivul ce-mi provoacă tristețe mie.
Sentimentele clar sunt în contradictoriu. Nimic nu se leagă, nimic nu are sens, nimic nu are logică.
Exact așa cum acest articol este lipsit de logică și coerență, exact așa sunt și sentimentele femeii ce ocupă locul doi. Vina este prezentă și luptă zilnic cu fericirea provocată de respectivul în cauză. Fericirea pe care oricât de mult ți-ai dori să o trăiești poate lângă altcineva, fericirea aceea după care tânjești să fie numai atât, fericirea aceea care îți aparține, dar știi că poate pleca oricând lăsându-te într-o mare de regret și speranțe irosite.
Nu știu de ce am ales să scriu asta, nu știu de ce am ales să vreau să fie publicat. Dar ceea ce știu este că îmi doresc ca toate femeile ce sunt pe locul doi să fie asumate și să-și lase vocea interioară să vorbească, să se exprime liber, să facă numai ce alegeri vor și să fie iubite.
Guest post by Denisa
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
