Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Doar săruturile adevărate sunt eterne

14 February 2020

O sâmbătă liberă din februarie mi-a permis să revăd o mamă întâlnită adeseori în fața școlii copiilor mei, și pe care am descoperit-o așa cum nu mi-aș fi imaginat-o niciodată: în postura de autoare a unei cărți neașteptate, “L’éloge du baiser/Parce que c’est si bon d’embrasser” (Elogiul sărutului/deoarece este atât de bine să săruți), de Céline Hess Halpern.

O lecție de viață din nou, pe care mi-o reamintesc cu plăcere: oamenii nu sunt niciodată sau arareori ceea ce par, modestia sau teama de a nu fi respins face din oameni uneori doar simpli trecători, când e suficient doar să deschizi o ușă și să te interesezi cine este “celălalt”, să nu judeci, ci să aștepți să cunoști, ca să descoperi lumi și oameni minunați. A căror bucurie de a te vedea te poate face și pe tine să zâmbești.

La ședința ei de autografe am descoperit o librărie nebănuită, Artcurial, chiar în mijlocul Champs-Elysées (7 Rond Pont des Champs Elysées). Un templu al albumelor de artă, al lucrărilor de istoria artei în care am pătruns împreună cu prietena mea de-o viață, Hélène (pentru că uneori 15 ani înseamnă o viață…). Am descoperit deci, împreună cu ea, nu doar librăria, ci și un album pe care nu mă așteptam să-l văd… Brâncuși la Europalia. M-am bucurat și m-am întristat: bucurat, să văd numele Institutului Cultural Român pe o carte frumoasă, în evidență, într-o librărie cultă din Paris, și m-am întristat pentru că am permis timpului să treacă fără să ajung la Bruxelles. Voiam să văd această expoziție de când încă era doar un concept, o idee. Pe 2 februarie a fost ultima zi a acestei restrospective mondiale de la Bruxelles: un tren care nu se va mai întoarce niciodată, iar eu l-am pierdut… Îmi pare rău și mă bucur pentru toți cei care au avut privilegiul de-a ajunge să vadă expoziția.

Tot ieri am mai învățat ceva, căutând, pentru prietena mea Hélène, replica statuii lui Brâncuși, Prière/Rugăciune, în stația de metrou Madeleine: ieri Hélène a descoperit că există un Brâncuși, după ce ne-am învârtit minute în șir prin culoarele stației de metrou pentru a o găsi. Ne-am bucurat la rândul nostru că, datorită faptului că ne vedeau pe noi, alți trecători s-au oprit pentru a se întreba, a admira, a fotografia, a pleca…mai bogați. “Uneori trebuie să te pierzi, pentru a găsi ceea ce cauți”, mi-a spus Hélène, înțeleaptă, atunci când mi-am cerut scuze pentru că am plimbat-o prin câteva holuri, urcat și coborât scări, pentru a găsi ceea ce căutam. Privind, mi-a atras atenția că mâinile statuii nu sunt împreunate ca pentru rugăciune, ci încrucișate pe piept, ca pentru o mulțumire… Rugăciunea să fie de fapt o mulțumire?

Ziua a fost frumoasă până la capăt, mă bucur mereu când sora Mary mă sună, e ca o bucurie venită de foarte departe, ca un gând frumos trimis de cineva foarte drag! Iar revelația gestului lui Hélène, de a asculta Simfonia nr 5, de Anton Bruckner, cu Sergiu Celibidache dirijor, odată ajunsă acasă, m-a surprins total. Descopăr la rândul meu, iubesc la rândul meu…

Fericirea stă într-adevăr uneori în doar câteva lucruri, gesturi, și de cele mai multe ori doar în capacitatea de a te opri, de a privi, de a respira, de a… aștepta. Învăț deci la rândul meu.

Între noi…

Ca avocată, există în mine un fel de dorință de a depune mărturie, o citare directă în fața unui tribunal pasional al sentimentelor, prin care am putea fi acuzați sau chiar condamnați că am ucis iubirea omorând timpul în care am făcut cu totul altceva decât a-l săruta pe cel pe care se presupunea că-l iubim. Mai grav decât în cazul unei escrocherii sentimentale, la fel de inimaginabilă ca un sărut fals, absența săruturilor constituie de fapt o formă de violență. Ca ființă umană, inventez și descopăr în fiecare zi noi săruturi, un plonjon direct în sentimentele mele, prin care mă relaxez și-mi ascult emoțiile. Mai minunat ca un hohot de râs în mijlocul verii, la fel de frumos ca un apus de soare, un răsărit intens al Eului meu, o renaștere cu fiecare pas pe care îl fac spre el. Mereu mai aproape.

“Doar săruturile adevărate sunt eterne”, mai scrie Céline în cartea sa, o analiză psihologică, mitologică, juridică, istorică, sentimentală a sărutului. O cred. Cei care au avut șansa unui asemenea sărut o știu și ei.

Citiți și Se sărută, ah, se sărută tinerii

Pe Iulia o găsiți toată aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ai fi zis că Amalia și Robert se iubeau de-adevăratelea…

Gândurile, ce pierdere de vreme!

De unde vine siguranța unei femei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro