Domnia mediocrității

Rodica Culcer

28 April 2016

rodica culcerDacă nu aș crede în puterea transformatoare și binefăcătoare a educației, dacă nu aș ști că tinerii lipsiți de o educație temeinică nu au șanse în această societate a cunoașterii și dacă nu m-aș teme că suntem pe cale să sacrificăm mai multe generații de acum înainte de dragul unor meschine interese de grup, nu m-aș fi apucat să scriu acest articol. Doar că de câteva zile se rostogolesc spre noi mai multe informații despre demersurile Ministerului Educației care sunt tot atâtea semnale de alarmă, dar care, iată, nu reușesc să-i îngrijoreze nici pe premier, nici pe președinte.

Acum câteva zile, la Târgul ofertelor educaționale de la Slatina, ministrul educației Adrian Curaj declară că ar vrea ca „bacalaureatul să fie bazat pe niște teste dinainte cunoscute”. Cu alte cuvinte, nu mai testăm modul în care absolventul utilizează cunoștințele dobândite în fața unor provocări noi, neprevăzute, ci doar capacitatea lui de a memora un set de teste și soluțiile lor. Ideea nu este nouă, a mai fost vehiculată acum câțiva ani pentru învățământul gimnazial și a fost criticată și atunci. Azi însă nimeni nu s-a sesizat, deși, dacă îi îndeplinim dorința ministrului, spunem NU utilizării creative a cunoașterii, și DA învățării mecanice. Dar pentru majoritatea cadrelor didactice este mai simplu așa – deci așa va fi!

Altă declarație făcută cu același prilej de domnul Curaj mi s-a părut la fel de alarmantă: domnul Curaj îi vrea pe elevi cât mai multă vreme la școală. Cu alte cuvinte, dorește să le reducă timpul în care pot gândi și explora pe cont propriu, în care se pot întâlni cu alți copii și tineri care au aceleași preocupări cu ei, pot face sport, merge la muzeu sau la spectacol, învăța un instrument, desena sau citi – în sfârșit, atâtea lucruri pe care și noi le-am făcut la timpul lor și care ne-au deschis atâtea perspective interesante asupra celor pe care le învățam – sau nu apucam să le învățăm – la școală. De fapt, declarația ministrului încerca să justifice o altă ispravă a sa: planul cadru pentru învățământul gimnazial, recent adoptat de minister.  Nu voi face o analiză detaliată a acestui document, pentru că au făcut-o specialiști de marcă, printre care profesorul Mircea Miclea, care l-a numit „meșteșug de tâmpenie”, sau Cristian Hatu, de la Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, care se întreba exaperat dacă se mai poate schimba ceva în educație. Amândoi, și, mai înainte de ei, Oana Moraru, care a făcut parte din comisia pentru curriculum, au atras atenția că planul-cadru, care prevede ce, cum și cât se predă, nu explică nicăieri care este scopul său final, cu alte cuvinte, ce profil al absolventului urmărește, ce fel de tânăr urmează să rezulte în urma procesului educativ gimnazial și apoi liceal. Deci demersul ministerial nu pleacă de la un obiectiv bine definit și nu stabilește competențele pe care dorește să le cultive, deși în funcție de ele ar trebui să fie decise materiile predate și numărul de ore alocat fiecărei materii. Și aceasta pentru că documentul nu pleacă de la nevoile elevului, ci de la interesele cadrelor didactice, cărora dorește să le asigure normele, chiar dacă acest lucru înseamnă încărcarea excesivă a orarului. Poate nu știați, dar ministerul preconizează pentru clasele VII și VIII ca elevii să aibe aproape zilnic câte 7 ore de curs, la care desigur se vor adăuga și orele consacrate temelor. Destul ca să scârbești un adolescent pe viață și să-l îndepărtezi de învățătură.

învățământ 2

De altfel, rezultatul sporirii numărului de ore de curs, la care asistăm an de an, nu s-a dovedit benefică pentru absolvenți, de vreme ce statisticile recente arată că numărul românilor subocupați a crescut la 300 000, printre ei numărându-se mulți absolvenți de liceu, care nu-și găsesc locul pe piața muncii. Și nici nu văd cum i-ar putea ajuta pe viitorii absolvenți să se regăsească pe această piață recenta găselniță a ministerului educației, și anume introducerea unor materii noi, de tipul Tehnologia Informațiilor și comunicațiilor, Gândire Critică şi Drepturile Copilului, Educaţie Interculturală, Educaţie pentru Cetăţenie Democratică şi Educaţie Economico-Financiară. Se putea preda pur și simplu informatica, de care elevii au nevoie, dacă are cine s-o facă. Dar cum îl va ajuta pe  absolvent cursul de Gândire critică și drepturile copilului să-și găsească un job bine plătit și interesant, chiar nu știu. Vorbim de fapt despre materii de umplutură, menite mai degrabă să asigure niște norme didactice unor profesori de care nu ar mai fi nevoie decât să formeze tineri apți să facă față provocărilor de pe piața muncii.

Performanța nu pare să preocupe ministerul educației, care nici nu vorbește despre ea și nu face nimic pentru a o stimula. Demersurile sale sunt pur și simplu politice, menite să mulțumească o categorie profesională care reprezintă un important rezervor de  voturi. De altfel, ministerul este coerent la toate nivelurile în politica de descurajare a performanței, pentru că nici în învățământul universitar nu este încurajată excelența. Am putea spune chiar că este descurajată și că tot ce preconizează ministrul educației răspunde cerințelor establishmentului reprezentat de Consiliul Național al Rectorilor, care este pe cale să desființeze, cu ajutorul parlamentarilor, toate prevederile din Legea Educației care asigurau standarde de calitate la nivel academic. S-a scris mult pe această temă, universitarii de calitate s-au revoltat public, în scris, dar nu a folosit la nimic, pentru că Parlamentul se pregătește, la sugestia ministrului Curaj, să dea universităților autoritatea de a acorda și retrage titlurile de doctor practic fără o verificare la nivel superior – și aceasta fără să se fi realizat în prealabil o verificare a școlilor doctorale, despre care toată lumea este de acord că s-au înmulțit peste măsură și că sunt extrem inegale calitativ.  Sigur că un sistem universitar de această factură nu va avea nevoie de absolvenți de liceu creativi și valoroși, care să emită pretenții cu privire la nivelul de pregătire al profesorilor. Cum spuneam, ministerul este coerent în politica sa de uniformizare a mediocrității, de reducere la cel mai mic numitor comun, care pe alte meleaguri se numește dumbing down. Și prea puțin îi pasă că absolvenții valoroși ale celor câteva licee de top din țară vor pleca la studii înafara țării, de preferință în SUA.

Consecințele pe termen lung ale schimbărilor pe care le introduce în educație ministrul Curaj sunt foarte grave și au fost semnalate ca atare de specialiști. Izolarea noastră pe plan științific și limitarea șanselor viitorilor absolvenți nu par însă să preocupe societatea, care probabil nu le înțelege pe deplin. Mai grav este însă că nici premierul, nici președintele, care a fost profesor, totuși,  nu se sesizează.  Ce să înțelegem din faptul că domnul Iohannis se supără pe ministrul culturii pentru situația de la Operă, dar  nu se sinchisește de criticile formulate la adresa schimbărilor catastrofale din educație și nu cere demisia ministrului educației? Eu înțeleg că atât președintele cât și premierul sunt în consens cu establishment-ul anti-reformator din educație, fie că este vorba de sindicatele din învățământul universitar sau de rectorii unor universități care nu se regăsesc în nici un clasament internațional – și nici nu vor să se regăsească. Cultura și educația se profilează ca teren de confruntare politică, teritoriu de cucerit pentru cei care dețin puterea vremelnică. Puterea lor transformatoare, binefăcătoare și eliberatoare  nu va fi accesibilă oricui, doar celor care au destul noroc să studieze la o școală bună și sunt pregătiți să părăsească o țară care respinge valoarea.

Se poate schimba ceva? În principiu da, dacă există o masă critică la nivelul clasei de mijloc și al elitelor societății care să facă presiuni pentru o reformă în sens contrar celei pe care o preconizează domnul Curaj. Așa s-au făcut reformele întotdeauna, peste tot. Așa începuse reforma și la noi, prin Legea educației elaborată de echipa lui Daniel Funeriu. Acum, la comandă politică, se acționează în sens contrar și se masacrează Legea educației. Masă critică pro-reformă nu avem, deci contemplăm neputincioși viitorul cenușiu pe care ni-l asigură domnia mediocrității.



Citiţi şi

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Sfânta

Alte măști, același joc: România e o rețetă sigură pentru subdezvoltare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,140 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro