Când Yuval Noah Harari publica Sapiens, în 2011, lumea încă mai credea că viitorul poate fi previzibil și, mai ales, benign. Că progresul tehnologic, globalizarea și știința vor netezi asperitățile istoriei și ne vor face mai puțin violenți, mai empatici, mai înțelepți. Cartea lui, tradusă în peste 60 de limbi, a traversat spațiul cultural precum un catalizator tăcut: unii au devorat-o ca pe o revelație, alții au disecat-o cu suspiciune academică, dar puțini au rămas indiferenți. Sapiens e genul de carte care pune oglinzi acolo unde obișnuiai să vezi doar paravane.
Între timp, timpul s-a schimbat. Literalmente. Trecerea de la 2011 la 2025 pare să fi durat cât un secol vechi. Pandemii, războaie, crize climatice și un tsunami tehnologic numit AI au împins omenirea într-o zonă de ambiguitate acută. Așa că întrebarea devine: ce mai rămâne în picioare din analiza lui Harari?
Surprinzător, destul de mult. Nu pentru că ar fi prezis cu exactitate, ci pentru că a ridicat întrebările corecte. Ce ne mai ține împreună, acum că miturile colective par să se prăbușească sub sarcasmul rețelelor sociale? Dacă omul e, cum spune el, „animalul care poate coopera în masă prin ficțiuni comune”, ce se întâmplă când ficțiunile sunt scrise de mașini? Sau când nu mai avem răbdare să le citim?
Între Harari și cititorul de azi s-a insinuat o altă voce, mai abruptă, dar la fel de necesară: Nassim Nicholas Taleb. Teoretician al incertitudinii, fost trader, matematician cu un sarcasm epic și stil de scris baroc, Taleb este autorul unei suite de cărți cunoscută ca Incerto, din care cele mai celebre rămân The Black Swan și Antifragile. Dacă Harari construiește viziuni istorice pe termen lung, Taleb trage de mânecă și spune: „E frumos ce planificați voi acolo, dar ați luat în calcul ce face un singur eveniment improbabil, dar devastator?”
Pentru Taleb, lumea este și va rămâne dominată de ceea ce nu putem prevedea. El vorbește despre „lebedele negre” – acele evenimente rare, imposibil de prezis, dar cu un impact enorm – nu ca despre excepții, ci ca despre forțele reale care modelează istoria. „Trăim în iluzia cunoașterii”, scrie el, „în timp ce realitatea este guvernată de întâmplări pe care mintea umană le filtrează, le ignoră sau le explică abia după ce s-au întâmplat.” Într-un articol publicat de The New Yorker în 2020, în plină pandemie, Taleb explica limpede că „acesta nu e un eveniment imprevizibil – am avertizat de ani de zile că vine. Adevărata problemă nu e lipsa de predicție, ci lipsa de înțelepciune sistemică.”
Asta este, de fapt, și lecția lui fundamentală: nu că nu știm ce urmează, ci că insistăm să ne comportăm ca și cum am ști. De aceea propune un alt concept esențial: antifragilitatea – nu doar capacitatea de a rezista haosului, ci aceea de a crește prin el. „Ce este viu și inteligent nu este robust, este antifragil”, spune Taleb. Este o lecție valoroasă, mai ales pentru femeile care conduc echipe, proiecte sau familii într-o lume în care predictibilitatea este o promisiune tot mai subțire. Adaptabilitatea, intuiția și capacitatea de a învăța din rupturi – toate acestea devin valute forte într-un peisaj în care modelele rigide se prăbușesc la primul șoc global.
Ce au în comun Harari și Taleb, în ciuda diferenței de stil și miză
Amândoi au fost consultați de lideri mondiali – Obama, Merkel, Macron – și amândoi sunt în topul gânditorilor globali ai ultimei decade. Însă Harari are un ton profetic, amplu, care caută sensul larg, iar Taleb preferă tonul gladiatorului sceptic care demolează iluziile de siguranță. Primul vrea să înțelegem trecutul ca să navigăm viitorul. Al doilea ne spune să nu navigăm cu hărți vechi pe mări necunoscute.
În 2025, Harari vorbește despre AI și vulnerabilitatea umană la ficțiuni generate digital. Taleb predă la Beirut despre distribuții statistice cu cozi groase (aveți explicația la sfârșit 📌) și continuă să sublinieze cât de puțin știm despre ce contează cu adevărat. Ambii spun, pe căi diferite, că viitorul nu mai poate fi abordat cu naivitate. Ci poate cu un dram de resemnare activă. Cu o „prudență lucidă”, cum o numește Taleb. Sau cu întrebări incomode, cum ar pune Harari: „Ce ne mai face oameni, în epoca în care oamenii nu mai scriu istoria, ci doar o acceptă ca update?”
Antifragil poate fi cumpărată de aici.
📌 Distribuțiile statistice cu cozi groase — concept central în gândirea lui Taleb — descriu o realitate în care evenimentele rare nu sunt atât de rare pe cât ne place să credem. În loc să ne imaginăm lumea ca o curbă de clopot, în care totul gravitează în jurul unei medii previzibile, Taleb ne atrage atenția că trăim într-un univers al surprizelor cu impact uriaș. Crizele, catastrofele, „lebedele negre” nu sunt anomalii, ci parte din peisaj. Iar a trăi inteligent înseamnă nu să le prezici, ci să construiești sisteme care să reziste — sau chiar să crească — atunci când ele apar.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Acum, toți ne luăm informațiile de la ChatGPT
Viitorul care ne depășește? Episodul 1 – Ne grăbim. Dar spre ce?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
