Când am terminat facultatea, dizertaţia mea a avut o parte teoretică – din care să mor dacă mai ţin minte ceva în afară de faptul că am lipit nişte ditai reacţiile chimice pe nişte ditai planşele, că nu se inventaseră videoproiectoarele pe vremea aia şi nişte cuvinte excesiv de intelectuale, ca de pildă azulene (dar nici dacă mă muşcă de c*r vreo azulenă nu mai ştiu ce e acea farfurie zburătoare) şi de proiectat o instalaţie de hidrogenat margarină. Proiectarea am uitat-o, desigur. Dar reacţiile chimice, catalizatorii, condiţiile de catalizare şi de reacţie le mai ţin minte. Reacţia e de hidrogenare, de catalizat se catalizează pe nichel, care-i al dracului de otrăvitor şi cumva mă îndoiesc că se extrage până la ultima moleculă, presiune, temperatură care modifică uleiul ăla de floarea soarelui până nu-l mai recunoaşte nici mă-sa, fotosinteza. Există mai multe tipuri de margarine, unele mai moi (mai puţin hidrogenate), altele mai tari (mai hidrogenate), dar ideea mea fixă e că n-au nimic în comun cu ceva ce se poate băga în gură. Nu, nu, nu. No way, Jose!
Rămân la ideea mea fixă că margarina e o chestie care ar trebui să fie folosită numai la lubrifiat segmente de organe în mişcare şi că e mai păcat să mănânci aşa o chestie făcută de mâna omului decât să iei un porc, să-l sacrifici cu mâna ta şi să-i mănânci toată untura în ziua de Vinerea Mare (sau de Ramadan).
Mnooo, anii au trecutără şi de la chestia aia dodoloaţă care încearcă să mă convingă că românii au litera gustului (scuze Dom Jean, nu-s aşa de profundă ca alde matale să pricep aşa chestii simbolistice), alţii au trecut la arme mai grele pentru a mă convinge să mă otrăvesc singură: Nadia Comăneci şi Mencinichopschi.
Nadia e Nadia. O fetiţă care a luat 10 la Montreal, care s-a zbătut de nu a intrat pe turnanta istoriei şi nu trăieşte într-o garsonieră din Cucuieţii de Vale, cu 10 pisici cărora să le fredoneze ”Johnny tu n’est pas un ange”, sau pentru cunoscători, ”Sanie cu zurgălăi”, dar pe care nu o pot bănui că ştie tot ce se poate şti despre nutriţie şi ceva în plus. În schimb, pe don’ doctor (în enzime!) îl pot bănui, vai ce maliţios din partea mea, că ar şti ceva despre nutriţia corectă şi despre ce e comestibil şi ce nu.
Dacă Nadia a acceptat pentru bani să se lege de o bancă, de ce nu s-ar putea lega şi de o margarină? Cine sunt eu să-i reproşez alegerile? Ce are a face activitatea sportivă cu banii?
Mă îndoiesc că medaliile din Canada ţin de foame. Mă îndoiesc că statul român îi recompensează adecvat copilăria pierdută ca nişte milioane de tolomaci să se simtă mai români fiindcă au aceeaşi naţionalitate ca şi ea. Şi chiar şi aşa, tot nu i-aş putea reproşa că îşi foloseşte capitalul de imagine pentru a scoate bani din sine însăşi. E dreptul ei.
Parcă însă acelaşi drept nu i l-aş da şi doctorului M. Nu de alta, dar mi se pare un frumos oximoron să predici despre alimentaţie corectă şi ştiinţifică şi să te legi de un produs otrăvitor, pe care să-l şi declari bun pentru inimă. În cazul acesta mi se pare că e o miiinunată activitate de micţionare contra vântului, dar cine-s eu să-l consiliez că trage apa după o viaţă de muncă pentru un pumn de biştari?
În calitatea mea de cetăţean european (cât pe ce să zic comunitar), cu drepturi – muahahahaha – pot să aleg să cumpăr sau să nu cumpăr respectivele produse.
Dar asta îmi dă voie să înjur un alt om pentru alegerea de a lua bani pentru o reclamă?
Citiţi şi
Visul fotografului: Lansarea Calendarului Pirelli 2019
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
