Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu ești pregătit să fii bărbatul unei singure femei

13 September 2018

Îmi lipsește fiecare centimetru pătrat din tine, îmi e dor de fiecare grimasă, surâs și îmbrățișare.

Îmi e dor de fiecare mașină a cărei portieră tu mi-ai deschis-o.

Îmi e dor de fiecare cameră în care ți-ai pus capul pe pieptul meu.

Îmi e dor de fiecare pat în care m-am lăsat cuprinsă de tine până la sufocare.

Îmi e dor de cum mă trezeam înaintea ta doar să te privesc.

Îmi e dor de cum credeai, naiv, că mă trezesc repede repede și vreau să plec, când adormeam doar uitându-mă la tine, ostenită și mirată de cât de mult pot să te admir.

Îmi e dor de fiecare recepționistă care ți-a întins mâna pentru a-ți da cheia ce avea să deschidă ușa spre, de cele mai multe ori, mai puțin de 24 de ore de fericire-apogeu.

Îmi e dor să știu că ești lângă mine ca și cum nimic altceva nu ar mai conta.

Îmi e dor să știu că, indiferent de cât de reale au fost sau nu sentimentele tale pentru mine, îți mulțumesc în gând pentru cât de bine m-ai făcut să mă simt.

cuplu imbratisare

Îmi e dor să te am în față, în brațe, impregnat în pupile, și nu pe foi.

Îmi e dor să reușesc să te scriu (de) la fața locului, nu din amintiri.

Îmi e dor de mâinile mari ce îmi cuprindeau trupul firav.

Îmi e dor de cum îmi țineai în palme privirea.

Îmi e dor de cum reușeai să-mi faci ochii să privească, să deslușească și să caute doar al tău albastru.

Îmi e dor de cum ai trezit în mine paradoxul marilor concepte. Siguranță și neliniște. Căldură și înfrigurare. Adevăr și minciună. Pasiv și activ. Iubire și indiferență.

Îmi e dor de tine, de mă dor…

sufletul, inima, mintea, corpul… viața!

După tot dorul ce se joacă în mine, mă inundă și scufundă un alt sentiment, mult mai mistuitor.

De ciudă.

Îmi e ciudă că n-am știut să mă bucur mai mult de tine.

Îmi e ciudă că n-am știut să mă pierd în moment și mai mult.

Îmi e ciudă că n-am știut cât de mult îmi vei lipsi.

Îmi e ciudă că, în inconștiența mea, n-am putut să-ți mulțumesc mereu.

Îmi e ciudă, pe mine. Pe tine. Pe noi.

Îmi e ciudă pe mine, că n-am fost suficient de tare să-ți spun de multe ori „da” și „nu” la timp.

Îmi e ciudă pe tine că n-ai fost suficient de prins, încât să mă dorești până la nebunie.

Îmi e ciudă pe noi, că n-am putut să dăm împlinirii formă.

Îmi e ciudă că n-am avut suficient timp să te cunosc.

Îmi e ciudă că n-am avut puterea de a te lăsa să mă cunoști.

Îmi e ciudă că, uneori, te-am simțit mai departe de mine exact în momentul în care eram unul lângă altul.

Îmi e ciudă că te-am simțit lângă mine mai mult abia când ne despărțeau 1000de kilometri.

Îmi e ciudă că n-ai știut să fii niciodată numai pentru mine.

Îmi e ciudă că a trebuit mereu să te împart.

Îmi e ciudă că, mai apoi, tot eu eram cea lângă care, în momentele tale de slăbiciune, încercai să te aduni.

Îmi e ciudă că te-ai transformat într-un puzzle, iar mie nu îmi plac complicațiile.

Îmi e ciudă că n-am știut niciodată ce să zic sau să fac pentru a te aduna cu o vorbă bună.

Îmi e ciudă că n-am știut să fac promisiuni care să te facă să te simți invincibil lângă mine.

Îmi e ciudă că n-am știut ce să fac să te țin doar lângă mine.

Îmi e ciudă că n-ai realizat în timp util că ți-aș fi fost mai mult decât suficientă.

Îmi e ciudă că a trebuit să primesc un „tu” distorsionat și ireal, altul decât ești tu în realitate.

Îmi e ciudă că n-ai înțeles că te-aș fi iubit sub orice chip al personalității tale.

Îmi e ciudă că te-ai arătat așa cum ai vrut, nu așa cum ești.

Îmi e ciudă că am văzut dincolo de ceea ce vrei tu să arăți.

Îmi e ciudă că văd atât de multe lucruri.

Îmi e ciudă că aflu atât de multe despre tine, în lipsa ta.

Îmi e ciudă că n-am știut să rămân tare.

Îmi e ciudă că m-am lăsat topită la propriu de persoana ta.

Îmi e ciudă că amândoi, conștienți, am început ceva ce era sortit sfârșitului.

Îmi e ciudă că nu sunt naivă.

Îmi e ciudă că nu pot ierta.

Îmi e ciudă că nu știu arăta.

Îmi e ciudă că nu știu fi doar decorativă.

Azi, știu că timpul nu măsoară iubire, cum nici iubirea nu se măsoară în timp.

Azi, datorită ție, știu că intensitatea nu e dată de trecerea zorilor.

Azi, știu că dincolo de spațiu și timp există chimie între suflete ce reacționează într-o clipă.

Azi, știu că dincolo de orice stereotip, lucrurile nu se întâmplă mereu cum ne așteptăm sau cum ne dorim noi. Până acum, lucrurile s-au întâmplat frumos, ne-am întâmplat noi frumos.

În cazul în care se află următoarele mele rânduri, în ceea ce mă privește nu e cel mai bine și plăcut.

Am ajuns la concluzia că ești răul ce, până la un moment dat, mi-a făcut bine. Până în momentul în care m-am trezit și am realizat că ceva lipsește.

Am ajuns să realizez că nu știu, nu pot și nici nu vreau să (te) iert.

Pentru că știu, oamenii nu se schimbă de pe-o zi pe alta, oamenii nu își reneagă o parte din caracter într-o clipită pentru altcineva.

Schimbarea se produce abia atunci când vine din interior, iar aici nu e cazul.

Am ajuns să cred că, pentru tine, m-as pierde pe mine, aș renunța la mine complet, dacă am continua în ritmul ăsta și aș lăsa ca sentimentele să pună stăpânire pe tot ceea ce eu însemn și reprezint.

Iar eu nu îmi permit să ajung în punctul în care să fiu capabilă să te pun pe tine mai presus de bunăstarea mea.

Nu îmi permit să las pe cineva să se joace cu ultima și singura fărâmă de iubire pe care o mai ai de oferit.

Îmi pare rău, în momentul de față al vieții tale, nu ești ceea ce îmi doresc, iar gândul ăsta mă înfioară și este mai presus decât iubirea ce ți-o port în suflet.

Nu ești pregătit să fii bărbatul unei singure femei, iar eu nu sunt pregătită să am răbdarea necesară de a te învăța cum să faci asta, dacă ție nu îți vine instinctiv și din suflet.

Nu îmi doresc un om care îți verbalizează sentimentele abia în momentul în care are ceva de câștigat în urma acestora.

Te înțeleg mai mult decât poți tu să îți dai seama și știu că în momentul în care vei fi gata și pregătit să fii doar al unei singure femei, aceea va fi norocoasă.

Îmi pare rău, nu ne-am întâlnit la timp.

Eu nu știu să îmi sădesc plămânii la picioarele unei iubiri, iar tu nu știi să-ți monopolizezi iubirea.

Eu nu știu să pun monopol pe tine și nici tu nu știi să iubești mai presus de tine.

Mi-ar fi plăcut să fim unul în viața celuilalt abia când am fi fost pregătiți amândoi și să nu fi irosit șansa, așa cum o facem acum.

Pentru că da, la bază, chiar suntem doi oameni care se potrivesc de minune.

Poate dramatizez, exagerez, poate că ăsta îmi e felul, poate că îmi place așa, poate pentru că asta sunt. Ar fi fost mult prea sec să o spun în două trei cuvinte.

Nu știu, nu știu de ce și cum se întâmplă să îți scriu rândurile astea.

Poate tu chiar ai realizat ce îți dorești în ceea ce mă privește.

Poate ești pregătit, poate nu.

Poate îmi ratez șansa, și tu chiar simți că lângă mine poate fi bine.

Poate, poate.

Poate, probabil, posibil.

Incertitudinea asta n-ar trebui să își aibă locul și totuși există.

Nu înțeleg cum reușesc să pot cu atât de mult dor și iubire pentru tine să vreau să punem punct pe bune…

Dacă ăsta nu e sadism în stare pură dus la extrem… nu știu ce e.

N-am fost, n-am făcut și n-am gândit niciodată în standarde, însă ce-mi fac eu acum cu mâna mea nu se încadrează în nicio normalitate omenească.

Unde-ai mai văzut tu om să își facă rău intenționat, cu mâna lui?!

Știu doar că pot ieși acum mai puțin sfâșiată decât dacă dăm curs timpului cu noi împreună.

Sau… poate n-a fost niciodată iubire.

Nici din partea ta, nici din partea mea.

Poate doar amândoi am vrut să invocăm sentimente care n-au existat, de dragul de a ne mai umaniza puțin în proprii ochi.

Da, iubirea umanizează.

Sau, simplu, doar pentru ideea ireală de a fi îndrăgostiți.

Habar n-am.

Ajung la concluzia că nu știu de ce și ce se întâmplă între noi.

Dar știu că acum, până nu e prea târziu, e momentul să pun(em) stop.

Nu pot să te știu al meu în gând și suflet, dar în brațe, nu.

Nu pot să mi te imaginez în brațele alteia în timp ce „relația” noastră se consumă fie și virtual.

Prefer să ne lăsăm unul pe altul în condițiile astea.

Scriu, șterg… scriu șterg… evit momentul cât pot.

Adevărul este că îmi ești vital în momentul de față și aș avea nevoie de tine ca de aer, dar n-am, pentru că tu nu ești.

Îmi va fi dor de tine.

Îmi e ciudă că n-am știut să te port în mine mai multă vreme.

Te iubesc.

…Dragul meu, ești cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care am scris-o vreodată cu inima mea. Ca să nu-și piardă frumusețea, am închis-o acolo, definitiv…

Guest post by L. L.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Te iubesc

Vrei să te culci cu ea? Ți-o împrumut pentru o noapte

Salut, sunt o tânără de 41 de ani!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,170 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro