coapsa ta-n amurg, coapsa ta de smirnă şi de foc
face cât toate tablourile lui cezanne, magritte, ingres şi renoir la un loc
coapsa ta e cel mai fericit tablou
sinucidere de zambilă sub pervaz de ecou
coapsa ta e cea mai frumoasă oraţie
oferită de dumnezeu în loc de decoraţie
coapsa ta bagă spaima-n duhovnici, în îngeri şi-n bancheri
coapsa ta ucide gloria zilei de ieri
coapsa ta scoate îngerii în stradă
coapsa ta-cea mai frumoasă zăpadă
coapsa ta e cea mai frumoasă sfidare
ea aduce puii de jder, de lup, de cerb la recrutare
coapsa ta-melodie genială de pus pe chitară
aud şi-acum sitarii cum o proslăvesc, o plâng şi-o ară
coapsa ta-cea mai frumoasă melodie, cea mai frumoasă palinodie
aş pleca desculţ, pe drum de sanie, la orăştie
să-ţi cumpăr un burg în amurg, un cântec de miere şi nişte culori
din inima lui dumnezeu în inima mea să te învăţ să zbori
coapsa ta-regină peste doi genunchi superbi
iarbă de lumină din cântece de cerbi
coapsa ta-vin de grijanie pentru crinii din garda papală
coapsa ta-bujor alb, bujor de pace monahală
coapsa ta-sublimă angoasă-n surdină
coapsa ta – cea mai frumoasă lumină
coapsa ta-n amurg, coapsa ta de smirnă şi de foc
face cât toate tablourile lui rubens şi van gogh la un loc
coapsa ta-n amurg, pe care suspină o floare de prescură şi-un inel
face cât toate tablourile lui rafael
coapsa ta-n amurg, abia întrezărită prin deschizătura tunicii
întrece în dumnezeire tablourile lui leonardo da vinci
coapsa ta-cea mai frumoasă melodie, cea mai frumoasă palinodie
aş pleca desculţ, pe drum de sanie, la orăştie
să-ţi cumpăr un burg în amurg şi-un cântec pe care numai inima mea ştie să-l cânte
aşa cum numai cerbii ştiu să sărute iarba, pe sub zăpezile căzute peste munte
dragostea mea pentru tine întemeiază o nouă religie
gura mea pe coapsa ta – cea mai frumoasă efigie
Foto autor: Paul Buciuta
Citiţi şi
Peter Thiel: când Apocalipsa devine strategie de putere
Am ales să fiu amantă și nu regret deloc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.