Nu o (mai) întreabă nimeni cum este viața ei: dacă suferă, dacă are nevoie de ceva, dacă simte nevoia unei încurajări. Din exterior, pare o femeie puternică, o luptătoare ce a ales să nu se dea bătută. Atât pentru cei din jur, cât și pentru ea, viața merge înainte! Atât de diferit, însă. Nu așa cum și-a dorit ea odinioară, nu așa cum și-a imaginat. De acel moment nefast, ea nu mai este pe primul loc, pe primul loc este pruncul ei. Când simte că greutățile și nefericirea o doboară, se gândește la el, la viitorul lui.
Cel mai mult o doare că nu a apucat să își ia rămas bun de la el, să-i spună că îl iubește. Ar fi trebuit să fie o zi obișnuită: el se întoarce de la serviciu, își sărută soția și copilul, povestește ce făcut în ziua respectivă, ascultă ce au făcut cei dragi. Ar fi trebuit, dar nu a fost…
©Silvia Grav
Moartea lui i-a șocat pe toți. „Cum de a fost posibil?”, s-au întrebat o zi, două… o săptămâna. Unii chiar au plâns o zi, două… o săptămână. Acum totul e dat uitării. Fiecare are problemele lui, nu-i așa?…
Nu a ales să-și refacă viața alături de un alt el, a ales să își crească singură pruncul. Din punctul ei de vedere e doar o mamă devotată, nu vrea să i se ridice o statuie pentru asta. Unii îi spun că este un sacrificiu inutil, că pruncul ei va crește, își va urma drumul lui în viața și ea va rămâne singură la bătrânețe. Alții, cei care afirmă că „îi vor binele”, o sfătuiesc să își refacă viața cât mai este încă tânără, pentru că mai târziu va regreta. Pentru ea tinerețea e ceva relativ, de când l-a pierdut pe el, simte că a îmbătrânit într-o secundă, cât alții în ani buni.
Cei mai mulți o compătimesc. Atât.
Gura lumii spune că e frumoasă. Gura lumii spune și alte lucruri, dar gura lumii e slobodă, nu-i așa?
Frumoasă era înainte, frumoasă e – într-adevăr – și acum. Ea, însă, nu se mai uită în oglindă pentru că știe prea bine ce ar putea să vadă acolo: un chip frumos, îmbătrânit prematur, și niște ochi triști.
I s-a spus că a fost un accident stupid. Și acum aude, ca un ecou, vocea celui care i-a transmis ce s-a întâmplat: accident stupid… deces… vă prezentați la… Cum sunt, oare, accidentele, dacă nu stupide?
„Era un om bun”, spun cei din jur. „Un bun profesionist”, spun colegii. „Despre morți numai de bine”, spun cunoscuții. Pentru ea, el era totul, era soțul și tatăl copilului ei, era cel care îi zâmbea dimineața, care o încuraja atunci când avea o problemă, cel care îi spunea vorbe de dor. Acum totul s-a transformat în scrum, au rămas doar câteva fotografii, sute de amintiri și mii de lacrimi. A rămas doar o durere fără leac.
Cei mai mulți își aduc aminte de ei… pardon, de ea, de sărbători, când trebuie să trimită mesaje impersonale. Bla bla bla…Să fiți fericiți alături de cei dragi! Cui să-i trimită un astfel de mesaj? Lui X-șef, lui Y-coleg, lui Z-amic … și ei. Este încă în lista lor de contacte din telefon. De când a dispărut el, ea este, însă, doar un nume, o cunoştință oarecare.
Și totuși, cum să-i vorbească tocmai ei despre fericire? Ce ar putea să îi scrie unei văduve care și-a pierdut jumătatea și își crește singură copilul? Orice mesaj ar fi încărcat de conotații, așa că mai bine nu-i mai scriu nimic. Pentru o clipă se gândesc la ea, la nefericirea ei, apoi viața merge înainte…
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
