Eroii nu mor, eroii se transformă

Andi Valachi

21 January 2014

Andi ValachiPe Sam l-am cunoscut la una dintre multele mele slujbe, în 2004. Sam era un individ slab și deloc atrăgător, cu o voce blajină, o tolbă de povești care nu încercau niciodată să epateze. Ele îi scăpau, pur și simplu. O frază ici, una dincolo, după care, siderat, începeam să-l trag de limbă, cu nerușinare românească, în Canada fiind nepoliticos să extragi informații care n-au fost oferite benevol. Aerul dezinvolt cu care arunca un „când eram în Papua-Noua-Guinee” sau „asta se întâmpla prin ’94, când trăiam în acel kibbutz, în Israel” te făcea să uiți curând înfățișarea lui nereușită, tenul punctat de semne de vărsat de vânt.

Alături de conversația normală, despre vreme, despre politică, despre prețul benzinei, fugăreau promisiuni de locuri exotice, aventuri extraordinare în Egipt, Israel, UK, Polinezia, Madagascar, India. Și pentru că am pomenit „exotic”, acum gândul probabil vă aleargă la hoteluri luxoase, cabane pe malul mării, chelneri aflați într-o competiție de a servi cele mai neobișnuite cocktail-uri… Ei, bine, NU! Și aceasta era unul din aspectele care îl făceau pe Sam să crească, zi după zi, până a devenit eroul meu. Sam nu făcuse aceste călătorii în lux. Deloc.

Se născuse în Canada, la 5 ani părinții se mutaseră în UK și, când ajunsese la 12 ani, mai făcuseră un salt direct în Papua, Noua-Guinee. În Israel petrecuse 1 an, predând copiilor în kibbutz, plata făcându-i-se în natură, după moda kibbutzurilor: pat și masă asigurate (în Israel au altă „natură”, pasămite, decât avem noi în România). India și alte țări din Asia le vizitase cu sume modice; se oferea să-mi spună adresa unui hostel din India, extrem de curat, unde puteai cumpăra o noapte de ședere și mic dejun cu 4$. Viața lui de până la 30 de ani era subiect de vis pentru mine, cel ajuns la 34 cu doar 2-3 țări vizitate (3 când includ și România). Brusc, poveștile lui aduceau aproape de mine un vis pe care-l contemplam cu tânjire, genul de vis care ar începe aşa: „Când voi fi bătrân și bogat…”

Jorge Segui falsi eroi

Dar Sam nu era un erou la timpul trecut și eroismul lui nu era material de povești prăfuite. Deși căsătorit și „așezat”, Sam era încă un erou, de tipul cel mai insolit posibil. Nu spinteca dragoni, nu salva prințese (sunt convins că soția nu era de acord). El, pur și simplu, rejecta roata de hamster pe care o învârtim aproape toți cei care ne dorim puțin confort în viață. Trăia într-un apartament mic, pe care plătea o chirie modestă. Nu avea mașină. Mobila și-o luase de pe listele unde oamenii dau gratis lucruri. Cărțile erau ce rămânea după ce se făceau garage-sale-uri în cartierul lui. Da, îi era inconfortabil, dar el muncea în contracte scurte – 2-3 luni –, așa că suferința lui de a aștepta autobuzul în frig avea o finalitate rapidă, urmată de o pauză de dezintoxicare de muncă și stres de alte 2-3-4 luni (cât îi ajungeau banii).

Sam m-a invitat la el acasă. Știind cum și-o mobilase, am fost reticent, ca să nu-l pun într-o poziție proastă. Singurul stânjenit am fost eu, pentru ideile mele preconcepute. Apartamentul lui era mobilat cu foarte mult bun-gust de o soție încântătoare, cu lucruri gratuite, dar care arătau cel puțin la fel de bine cu cele pe care eu plătisem bani grei. Avea pereți întregi acoperiți cu rafturi de cărți, toate de autori clasici din cei mai diverși. Mi-a explicat că el strângea tot ceea ce nu se vindea la aceste garage-sale-uri de cartier. Cum la aceste evenimente se vindeau numai best-seller-urile: Stephen King, John Grisham, lui îi rămâneau, gratis, toate cărțile bune. Am realizat, cu stupoare și încântare, că se poate trăi BINE din rămășițele acestei societăți îmbuibate. După vizita la el, mi s-a conturat clar că Sam este eroul meu.

Viața ne-a despărțit. La 2 ani după ce perioada noastră comună la firmă luase sfârșit, l-am reîntâlnit la o altă companie. Mi-a povestit ce s-a mai întâmplat între timp. Soția lui născuse. Îl rugase să aducă stabilitate financiară în familie, să oprească traseul sinusoidal al bugetului lor. A înțeles și s-a conformat: și-a luat o slujbă permanentă. Dar slujba era departe și, pentru situații de urgență cu copilul, aveau nevoie de transport. Sam și-a cumpărat mașină. Da, cu spiritul lui frugal, găsise o oportunitate excepțională, dar, chiar și așa, mașina trebuise finanțată. La rata lunară se adăugaseră costul benzinei și al asigurării. M-am bucurat pentru el, soția lui și micul bebe… dar l-am părăsit încercând din răsputeri să-mi ascund tristețea. Eroul meu, Sam, sucombase. Oricât de isteață fusese evadarea lui, acum se sfârșise. Forțele confortului, ale modernității puseseră mâna pe el. Eroul meu, Sam, nu mai era… nu mai era erou, ci doar aceeași persoană zâmbitoare, cumsecade, care prin mici scăpări amintește de cât de mare este lumea dincolo de granițele autoimpuse ale existenței noastre.



Citiţi şi

Fane

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

M-aș întoarce mâncând pământul, dar tu vrei liber

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
872 views

Your tuppence

  1. Andi V. / 21 January 2014 19:29

    Multumesc, Ines. Este foarte posibil sa vedem experienta prin ochi diferiti, Ines. Nu este vorba de responsabilitate – Sam era un individ care nu s-a dat in laturi de responsabilitati. Este vorba de roata de hamster pe care ne urcam si de pe care, de multe ori, nu ne mai dam jos pana la moarte: mai multi bani ca sa ne cumparam case mai mari care cer si mai multi bani, masini tot mai scumpe a caror intretinere ne costa si mai mult, mai mult, mai mult.
    Nici mie, desi i-am dat o nota trista si desi o parte din mine o percepe ca o experienta trista, nu mi s-a parut un lucru aiurea. Si-a trait libertatea, a facut ce a vrut si apoi a facut “ce trebuie”. Mai bine asa decat invers, cum fac atatia semeni de-ai nostri.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  2. Ines / 21 January 2014 12:54

    Tu ii zici modernitate si confort mie mi se pare ca Eroul tau pur si simplu a priceput cam ce inseamna copil mic in familie. Nu vad nimic trist. E fix ce se intampla dupa ce se sfarsesc basmele si acel tip de aventuri egoiste si individualiste.

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro