Ce am putea învăța din mailurile netrimise ale lui Steve Jobs
În iunie 2025 au fost publicate opt mailuri netrimise scrise de Steve Jobs în 2005. Gânduri personale, nefiltrate, care spun mai mult decât orice discurs.
În iunie 2025 au fost publicate opt mailuri netrimise scrise de Steve Jobs în 2005. Gânduri personale, nefiltrate, care spun mai mult decât orice discurs.
Ca stil de viață, minimalismul poate fi extrem de satisfăcător, din mai multe puncte de vedere. Acesta are un impact semnificativ asupra laturii mentale, dar și celor emoțională, financiară și bunăstării unei persoane. Astfel, nu este de mirare de ce din ce în ce mai multe persoane abordează minimalismul. Inițial, …
Născută iarna Nu cunosc în existența asta a mea niciun Capricorn care să nu fi luat viața de la capăt măcar o dată, deși, în statisticile mele personale, o dată e pentru toată lumea. Noi, ăștia de avem zilele de naștere la început de an, când buzunarele sunt goale, burțile …
Oamenii “fără funcție” au de fapt, atât în războaie cât și pe timp de pace, funcția cea mai importantă: ei duc mai departe speranța că umanitatea merită să existe și că ea nu va muri. Și în război, și pe timp de pace, liderii apar rar: câțiva într-un secol, îi …
Cât de naivă ești la 15 ani? Cât de tânără ești la 20? Cât de dezamăgită poți fi la 25? La ce să te aștepți, când împlinești 27 de ani? Întrebările acestea m-au măcinat până să împlinesc 27 de ani pe data de 27 februarie. Poate cifrele și anii nu …
Pentru colecţia de sărbători 2019, Lucia Pica, Global Creative Makeup and Color designer la Chanel, a găsit inspiraţia într-una dintre plăcerile cele mai neaşteptate ale Gabriellei Chanel: dragostea pentru ornamente, pentru baroc. Până la urmă, chiar dacă Mademoiselle Chanel a lansat moda “mai puţin înseamnă mai mult” în materie de …
Voi încerca să găsesc o semnificație pentru aceste cuvinte și să dezleg un puzzle nou, care pare foarte complicat, mare și cu piese mărunte. În primul rând, cred că apreciez spiritul tău, tinerețea, prospețimea și suculența cu care trăiești și te implici în acest joc. Ești ceea ce gândești și …
E la modă acum chestia asta cu a fi ”influencer.” Oameni care par mereu fericiți, care mănâncă foarte sofisticat, care își petrec viața prin tot felul de “locații”, care poartă haine de firmă și se poziționează departe de tot ce înseamnă simplu și comun. Mulți dintre ei amestecă limba engleză …
O femeie fascinantă, care a știu să pretindă vieții tot ceea ce îi putea oferi mai bun. De la ea, generații întregi au învățat lecția puterii, a performanței, a împlinirii, folosindu-se din plin de atributele pe care feminitatea le conferă, dacă e descoperită și exploatată la maxim. Eleganța, în materie …
Rochia Givenchy purtată de viitoarea ducesă de Sussex, Meghan Markle, a fost simplă. Prea simplă. Banală chiar. De când oare nu ne mai place simplitatea? O bună întrebare. Sau, o alta la fel de bună, dacă o admirăm, de ce n-o predicăm și practicăm atunci când avem ocazia? De ce …