Escrocherie de apartament

Miriam Eugenia Soare

26 February 2016

miriam soareÎn general, îmi place să par deșteaptă. Dar am și eu, ca toți oamenii, momentele mele când sunt… mai puțin deșteaptă, sic! De câţiva ani mă confruntam cu tot soiul de neplăceri. Ba că e colecistul, ba că e splina, mai o durere de spate, mai îmi înțepenea ceafa… Na, ca toată lumea. Mă văitam și eu ba de una, ba de alta. Într-o dimineață, când cobor în holul blocului, constat că în cutia de scrisori se află ceva. Mă gândesc că sigur nu e vreo felicitare și nici vreo scrisoare prin care să fiu informată că am primit vreo moștenire și, în silă, deschid cutia să iau factura cu pricina. Da de undeeee!? Era un plic cu o invitație. Nu, nu la poliție, nici la taxe si impozite. O doamnă doctor mă invita la cabinetul ei de biorezonanță, deschis de curând la doar două străzi depărtare de mine. Era prin anul 2002-2003. Auzisem pe la televizor ce minune este biorezonanța asta, cum, fară ace, îți face analizele. Cum, prin biorezonanța asta, îți spune toate bolile pe care le-ai avut, pe cele pe care le ai și pe cele pe care le vei avea. Ce să-ți dorești mai mult decât atât!? Dau telefon și mă programez. Dacă doctorii până acum nu s-au dumirit încă ce mă doare pe mine, stai că o rezolv cu biorezonanța.

A doua zi, mă prezint la cabinet. Într-un apartament micuț de bloc, mă întâmpină o doamnă în vârstă, care semăna a secretară pensionară de gimnaziu. Coafată, scrobită, cu veșnicele mărgele din plastic, cu rujul corai și brânzos, întins pe la colțurile gurii. Se preface că mă caută în agenda cu programări și se contorsioneză în așa fel, încât să nu văd eu că, probabil, sunt tâmpita cartierului, adică singurul pacient. Mă poftește în camera alăturată, unde la un birou trona doamna doctor cu laptopul în față. Doamna doctor e micuță și sfrijită, blonduță și aproape pensionară. Și ea are clasicele mărgele de plastic care-mi amintesc de prima mea învățătoare. Mda, nu-mi amintesc cu drag. Scuze!

Mă uit pe peretele din spatele ei. E plin de diplome înrămate, din care reiese clar că e medic. Îmi mai vine inima la loc. Începe să-mi completeze fișa în calculator. Îi spun cum mă cheamă, câți ani am și ea mă întreabă dacă am metale în corp. Că dacă am, nu pot face biorezonanță. Mă uit la ea mirată. Îi răspund că toți avem pivoți pe la măsele. Ea se uită plictisită peste ochelari și-mi spune că „pivoții nu-i luăm în seamă, sunt asimilați organismului”. Tac. Mă mai întreabă dacă am suferit vreo operație prin care mi s-a extirpat vreun organ. Îi răspund că nu, dar fără rea intenție. Pur și simplu, mi-a ieșit din cap că, în copilărie, mi-au fost extirpate amigdalele. Acestea fiind zise, purcedem la a mă analiza. Mă așază pe scaunul din fața ei și-mi pune la mâini, picioare și pe cap, câte o banderolă de plastic cu un fir electric subțire și-mi cere să mă relaxez și să nu vorbesc. În timpul ăsta, sincer, eu cred că ea se juca Solitaire.

ghicitoare

După vreo zece minute, mă „decableză” și cu glasul serios începe să-mi spună ce a constatat. Că sunt ușor anemică și am o ușoară lipsă de calciu. Adevărul e că era și greu să-ți dai seama, aveam patruzeci și trei de kilograme toată și eram palidă ca Maica Tereza de obosită și de tracasată ce eram. După care, îmi dă „fazan”. E jale, sufăr grav de amigdalită. De acolo e tot necazul. Am o infecție permanentă a amigdalelor, chiar dacă nu mă dor, sunt un focar de infecție. Când a zis cuvântul „amigdale”, m-am „curentat”. Abia atunci mi-am amintit că nu le mai aveam încă din copilărie. Încep să fiu mai atentă la escroaca din fața mea. Simt cum privirea îmi devine tăișul celui mai ascuțit cuțit. Ea mă privește calmă și continuă prin a-mi expune rezultatele.

Cuvântul cheie al acestei analizări a stării mele de sănătate este „predispoziţia”. Sunt predispusă la tot ce s-a inventat, la absolut toate organele pe care le posed. Chisturi pe ovar, fibrom uterin, otită, spondilită, artroză… Puii mei, cucoană, mă duc sa mă-ngrop direct! Mă uit la ea și o mai întreb o dată. Am eu toate astea? Nuuuu, nu doamnă, îmi răspunde ea, doar sunteți predispusă să le faceți. Păi, logic, spun eu deja nervoasă, din moment ce am organele astea în mine, oricare se poate îmbolnăvi, cândva. Recunosc, răbdarea n-a fost niciodată punctul meu forte. Îmi dau seama că am început să ridic glasul. Ea e imperturbabilă. Ca să fie tacâmul complet, îmi servește și bomboana de pe colivă. Programul ei de analiză îmi dă și o indicație prețioasă. Și anume să fac sport. Simt că furia mă strânge de gât și-mi spun că acum îi dau eu, ei, „fazan”. Mă uit galeș la ea și-i răspund că mai mult sport decât fac eu nu face nimeni. Ea mă întreabă ce vreau să spun cu asta? Hmmm, i-o dau cu „perversa ca la Târgul Ocna” și-i spun că programul ei e o aiureală, pentru că eu sunt antrenor de aerobic. Mă rânjesc la ea victorioasă. Dar ea este o escroacă profesionistă și, precum Mama Omidă, mă privește ca pe gândacul de bucătărie ce mișună pe prăjituri și-mi răspunde că, sigur, programul se referă la sportul în aer liber.

Pfiii, îmi venea să o plesnesc de ciudă că tot ea a avut ultimul cuvânt. Ies în anticameră unde secretara ei mă aștepta cu o prescripție gata scrisă. Enșpe mii de pastile și de suplimente care să prevină predispozițiile astea nărăvașe ale mele. Precis că era ceva acolo și pentru amigdalele pe care nu le mai aveam. Prescripția era însoțită de o sacoșică, în care se aflau cutiile frumos aranjate. Un mizilic, doar şapte milioane, banii de atunci. Mulți rău! A, era să uit, consultația era gratuită. Mi-am zis că, dacă până în acel moment am fost tâmpita cartierului, măcar în ultima clipă să fiu deșteaptă cum spuneam că sunt, în prima mea propoziție. I-am spus că-mi asum riscul predispozițiilor mele belicoase și am plecat, fără să cumpăr chinezăriile doamnei doctor.

Acum, după atâția ani, cred că am acuzat-o degeaba pe doamna doctor, căci, încet, încet, slavă Domnului, unele din „predispozițiile” semnalate de ea s-au adeverit. Doar dacă muream de tânără nu se adevereau.

Pe Miriam o găsiţi întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Trebuie să încetez, trebuie să nu mă mai gândesc la Zelda

Ne putem lupta cu orice, dar nu cu hârtiile din România

A început Săptămâna Europeană a Sportului

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,863 views

Your tuppence

  1. mioara / 28 February 2016 9:39

    ce escroaca!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. O alta / 26 February 2016 19:47

    Probabil, dacă aveai un pacemaker, reușea sa-ti demonstreze ceva. 😉

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro