Draga mea, nu se va sinucide! Iar dacă va încerca, o va face știind că cineva îl va salva. Se va asigura de asta.
Been there. Știu foarte bine. Eu am rupt-o din rădăcină și i-am spus: ”Dacă așa consideri tu de cuviință, fă-o. Eu o iau de la capăt. E dreptul meu”. Am plecat. Cu sufletul sfâșiat, dar cu capul sus.
Doi ani am încercat să pun pe picioare o relație destinată eșecului încă de la început. Doi ani i-am explicat că am nevoie să îmi spună că sunt frumoasă. Că mi-ar prinde bine să mă ajute atunci când mut mobila, ca să îi fac ciorbă aia de burtă mai repede. Că mi-aș dori să doarmă mai des cu mine, pentru că mă simt bine în brațele lui. Că aș vrea să știu ce are de gând, pentru că eu aș vrea să fim o familie, să facem copii. Iar el amâna orice răspuns sau glumea.
Într-o zi l-am privit în ochi și i-am spus așa cum le-am spus tuturor părăsiților din viața mea: ”De azi s-a terminat”. După câteva zile mă aștepta în fața biroului cu inelul de logodnă. A urmat o perioadă în care dormea în mașină, în fața blocului meu. Un om disperat. Un om care pierduse tot. Așa credea el. Dar eu știam că nu e așa. Știam că e puternic. Că are lumină. Că vrea să trăiască și că o va face foarte bine. Și cel mai important, că va trece peste durere și se va face și mai frumos. Mai luminos. Știam toate astea, dar în mine se rupsese ceva. Nu mai puteam. Iubeam omul care era. Tocmai asta era problema. Se transformase din omul-bărbat într-un simplu om.
La scurt timp am început o relație-paliativ. Așa sunt eu, slabă. Am nevoie de ajutor ca să trec peste suferințe. Și nu am nicio problemă cu asta. El a aflat. Era duminică dimineața. Văd pe ecranul telefonului numele lui: ”Ți-am trimis un mail cu toate conturile, pin-urile și indicații exacte despre cum și cui să dai toți banii mei”. I-am spus să înceteze și să mă lase în pace: ”Lasă că vezi tu!”, mi-a spus puțin înciudat. Am închis telefonul.
Seara, al doilea telefon. O femeie care se prezintă ca fiind fosta lui iubită. M-a lovit în moalele capului. El era în spital pentru că luase o supradoză de somnifere. Dar nu înainte de a o suna și a-i spune ce are de gând să facă. De la Urgențe l-au trimis la spitalul de psihiatrie. Nu am vrut să mă duc să îl văd. Mă gândeam că i-aș face mai mult rău. Dar nu m-a lăsat sufletul. Ajunsă acolo, m-am înfiorat. Mizerie, oameni pierduți, pereți scorojiți, mucegai, paturi de fier și el, o stafie: ”Când vine doctorița îi spui că îți pare rău pentru ceea ce ai făcut, că a fost o prostie și că plănuiești să pleci într-o vacanță. Că ți-ai luat deja biletele de avion și că promiți să vii la control de câte ori e nevoie. Apoi te duci să faci psihoterapie ” i-am spus, fermă. Numai eu știu cum tremura sufletul în mine. Câtă nesiguranță, vinovăție, durere era sub pielea mea care devenise aproape străvezie. Mi-a răspuns ca un copil răsfățat: ”Fac asta doar dacă te muți cu mine și vii acolo să ai grijă de mine. Numai tu poți să ai grijă de mine”.
Și atunci mi-am reamintit că oamenii pot fi ajutați doar în măsura în care vor asta. Că fiecare e dator doar față de propria-i viață. Că nu am nicio vină pentru că am vrut să fiu fericită. Am zâmbit amar și am plecat. Plângând înfundat. După câteva zile mă suna să îmi spună că făcuse așa cum îi spusesem și era acasă. Că voia să îi dau numărul psihoterapeutului.
A trecut un an de atunci. Ne auzim. E unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut. Mă va iubi mereu. Mi-o spune din când în când. Întotdeauna ca pe un adevăr universal valabil. Cu liniște, armonie și împăcare. Iar eu voi iubi mereu omul care este. Îi datorez multe. Am petrecut momente frumoase alături de el. Am râs, am dansat, ne-am iubit. Mai puțin decât aș fi dorit eu, dar aceea era măsura iubirii pe care el o cunoștea pe atunci. Acum îmi spune că e bine tot ceea ce s-a întâmplat. Că s-a curățat totul și a rămas doar iubirea pentru mine. Eu îl privesc, îi zâmbesc și mai comandăm o bere.
Așa că, draga mea, să nu uiți că pe lumea asta există doar două forțe supreme: viața și iubirea. Cu diferența că unde se termină a doua, se încheie și prima. Iar asta e singura situație în care demonii triumfă. În rest, copilării, șantaje emoționale și multe orgolii, care se duc pe apa sâmbetei. Că toate trec în lumea asta. Până și moartea.
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
