Eu sunt puternică și singură pentru ca tu să adormi fericită lângă el

6 November 2015

Privesc data la care a fost publicat articolul acesta înfocat și realizez  ca e un „cadou” de ziua mea. Împlinesc 35 de ani, sunt Puternică și Singură! Ce poate fi mai rău de atât? După cum spune autoarea, NIMIC, dragile mele….

Să vă ferească Dumnezeu de o femeie atât de fericită, măritată și cu casa plină de copii! Dacă intri în gura ei, nu te mai spală Dunărea, vorba bunicii mele. O deranjăm, dragile mele Singure și Puternice. Femei? O, nu! Voi nu sunteți femei! Voi vă cărați singure cumpărăturile, vă achitați facturile și stați cu mașina la schimbat cauciucurile sau în service când o apucă trăncănitul. Voi vă dezghețați autoturismul muncit la jobul ăla care vă mai alină suferința și mai dați şi la lopată să vă faceți locul de parcare după o ninsoare puternică. Stați de dimineața până seara la serviciu, da, că doar acolo e singura voastră mângâiere. Ce dulce e mângâierea care plătește ratele la bancă, nu? Femei? Nici măcar oameni nu sunteți, că nu ați acceptat niciun bărbat care să vă explice cum stau lucrurile pe Terra.

Acum, lăsând ironia la o parte, mă întreb de unde lupta asta între femeile măritate și cele „ghinioniste”, așa, ca mine. Cu ce tulburăm noi Fericirea și Ȋmplinirea acelora care, cu adevărat, știu să fie femei? Lăsați-ne și pe noi să existăm, acolo, undeva, departe de lumea voastră perfectă la care noi doar visăm noaptea în patul acela înghețat. Nu e ironie, e adevăr! Visăm, da, căci eu una nu știu pe nimeni care să iubească Singurătatea. La un moment dat, doar te obișnuiești cu ea. Înveți să vorbești cu ea, să îi spui ce te doare, să călătorești cu ea, să te urci pe bicicletă și să o cari în rucsacul din spate… înveți să gătești cu ea spaghetele alea bolognese pe care le înghiți cu noduri, gândindu-te că ți-ar plăcea să-ți spună cineva că ar mai fi trebuit puțină sare… Și ai da orice să-i poți găsi un cufăr în care să o închizi pentru veșnicie, pe ea, SINGURĂTATEA.

femeie robot

Noi, astea puternice și singure care ne autosabotăm, vă cerem vouă, celor măritate și fericite, puțină înțelegere. N-am fost dintotdeauna așa. Am încercat și noi să rămânem într-o relație până ne-a lăsat Puterea. Am ales să ne autosabotăm și să plecăm atunci când am simțit că privirea lui trece de noi și e departe de tot, cu gândul la bruneta aia focoasă. Am ales să renunțăm atunci când ieșirile cu prietenii au devenit mai relaxante decât o seară liniștită în brațele celuilalt, când tăcerea dintre noi nu a mai spus  nimic…

Ȋntr-una din serile trecute intru în supermarket, Puternică și Singură, bineînțeles, aproape de închidere, căci jobul acela, singurul la care mă pricep în existența mea, nu m-a lăsat să plec decât când a stors toată vlaga din mine. Deodată, simt un val de ostilitate, ca să nu spun energie puternic negativă, venind dinspre raionul legume-fructe… Acolo, o femeie scundă, cu doi copii îngroziți, dar care se făceau că nu aud, urla la cel ce purta același inel cu al ei pe deget, adresându-i cuvinte pe care, personal, nu cred ca aș putea să le adresez cuiva. El, mai înalt cu un metru ca ea, ținea capul plecat, necontenind cu scuzele… Aș fi vrut să nu ridic privirea dintre fructele de avocado, dar nu am reușit și am căutat-o pe a ei. Atâta ură pentru cel lângă care avea să pună capul în acea noapte…

Ȋn clipa aceea, în sufletul meu, am ales din nou să plec și să visez la familia de la televizor, pentru că eu mai cred în ea. Ştiu că există Respect și Iubire, Prietenie, Curățenia Sufletului și Adevăr. Da, adorm cu gândul la aceste virtuți în patul înghețat pe care doar lacrimile Singurătății îl mai topesc, uneori.

Tu, scumpa mea femeie măritată și „nesingură”, îl poți aștepta noaptea, știind că, oricum, va apărea la un moment dat, de la bere, de la prieteni, de la motoare, fotbal, biciclete sau alte „pasiuni”, dar eu te asigur că, în 90% din cazuri, încălzește așternutul înghețat al alteia… Tu poți să-l aștepți… poate că ai o motivație: o rată la bancă, un copil sau, pur și simplu, îl iubești prea mult? Eu am ales autosabotarea și am plecat… Şi poate nu aş fi făcut-o, dacă adulterul se producea doar la nivelul fizic. Din păcate însă, l-am experimentat pe cel emoțional și, te asigur, că e mult mai dureros. Mă dădeam cu capul de pereți încercând să înțeleg și nu am reușit decât în momentul în care am devenit eu cea în fața căreia a ales să-și deschidă sufletul un bărbat însurat… Mai stai puțin, te rog, nu arunca piatra încă!

Era un om plin de viață până în momentul în care povestea de ea… de la falsul „te iubesc” strigat în grabă, până la mâncarea fără gust și lipsa sexului, le-am auzit pe toate. Aș putea intra în detalii, dar prefer să mai las puțină intimitate acelei familii „fericite”… Își dorea afecțiune, căci acasă avea doar de plătit facturi. Aș fi putut să îi ofer, aș fi putut să îl am, dar am ales, din nou, autosabotarea despre care tu vorbești cu atâta indignare. Nu doar că nu am ridicat un deget pentru a-l aduce în viața mea, dar am scos o întreagă armată împotriva lui. Când a vrut să se apropie de mine, l-am rănit cum am știut eu mai bine. Da, m-am autosabotat și l-am pierdut pentru ca tu să arunci acum cu vorbe grele în mine și să adormi alături de el, încrezătoare în relația voastră.

O cititoare

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Iubita, să dai un semn când rămâi singură…”

De fapt, tot ce îți dorești e să te pierzi în iubire și lumină…

O mai fi ceva?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Diana / 12 March 2021 8:56

    Cris, ce ai postat este in perfect acord cu ceea ce simt si eu! ❤

    Reply
  2. cris / 11 March 2021 9:13

    Eu iubesc singuratatea. am plecat cu doi copii, la 40 de ani si bolnava cancer. De 4 ani sunt singura si iubesc linistea. Copiii oricum tot singura i-am crescut si cu el alaturi. Era pe post de decor. Am pierdut doar scandaluri…. Si nu ma mai tin nervii sa ma straduiesc sa am o relatie, ma oboseste

    Reply
  3. Nina / 13 September 2020 11:23

    Am ales sa nu îl mai aștept noaptea de la berile fără limita, chiar și cu 1 copil de 3 ani, rata la banca pe numele meu și alte investiții și compromisuri. Am Ales sa fiu singura și liniștita decât măritată și nefericita, stresata, în pragul depresiei. Am plecat cu tot cu copil, rata și singurătate. Am renunțat la casa la tot ce am investit și material și psihic și la toate compromisurile făcute de dragul lui. I le-am lăsat lui sa își aducă aminte candva ca a avut o soție și un copil. Am înțeles ca nu bărbatul este stâlpul casei, poți plăti ratele și fără el. Oricum el mai mult cheltuia, iar eu mai mult plăteam ratele. Muncesc de la 19 ani și sunt mandra de mine ca am ajuns sa câștig din munca cinstita atât cât sa pot sa îmi cresc copilul singura. Oricum singura l-am crescut și pana acum.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro