Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Evadare din rai

25 April 2012

Când adulții din jurul meu – posesori de adevăruri absolute – au început să cadă de pe socluri, în mintea mea a început să cadă o lume. Aceea în care lucrurile TREBUIAU făcute într-un anumit fel, GÂNDITE într-un anumit interval închis, URMĂRITE prin SCOPURI duse la îndeplinire, și apoi, înlocuite cu altele. În care procesul, închis într-o buclă repetitivă, se putea derula până la infinit, sau până când ar fi fost prea târziu.

 Înainte să mă dezmeticesc, marele eveniment al intrării în ”rândul lumii” s-a produs, iar jobul mult promis după terminarea facultății nu s-a lăsat așteptat nici măcar o vară:

– Felicitări! mi s-a spus. Faci parte acum din rețeaua noastră de rat race. Lasă-ți afară rucsacul de întrebări și concluzii personale. Îți vom da noi altul. Brand new. De firmă.

Am trișat puțin. I-am spus rucsacului meu (pentru că e magic):

– Fă-te mititel, cât să-mi încapi în buzunar.

Și s-a făcut. Mic, dar greu. Cât să contrabalanseze toate greutățile străine care mi-ar fi putut rupe echilibrul. Sau mai rău: care m-ar fi putut rătăci de mine.

Și totuși m-am rătăcit de mine pentru un timp.

Și e bine că s-a întâmplat așa. Pentru că nici manualele școlare, nici orice fel de carte de sfaturi istețe, nu m-ar fi putut pregăti pentru primul RENUNȚ hotărât pe care l-am rostit în viața mea.

– Cum adică RENUNȚI? Trebuie să reziști pe baricade. Doar așa face toata lumea. Nu vezi ce vremuri sunt? Vrei tu să te pui de-a curmezișul lumii?

RENUNȚ e un cuvânt dur cu care nu sunt obișnuită. Întotdeauna îmi provoacă o grimasă. Dar e doar un cuvânt, iar lumea îi acordă prea multă importanță. Mie dă-mi o pârghie and I’ll rock your world.

Când lumea aceasta s-a cutremurat, la prima fisură, zidurile s-au năruit instantaneu, și Ana – pe care o aveam îngropată într-o biserică artificială – s-a ridicat în picioare, și-a scuturat praful de pe ia de borangic și mi-a grăit:

– Destul. Lasă-i pe alde Manole să găsească și alte soluții, că doar sunt meșteri mari, ce Dumnezeu! Tu continuă, mai bine, de la semnul de carte, acest roman frumos care este viața ta. Și dacă vântul vrea să bată, atunci să bată. Dacă Potopul vrea să inunde Pământul, să-l inunde. Mai bine descătușată în mijlocul furtunii, decât cu trupușorul strâns în ziduri construite de alții.



Citiţi şi

„Da, a meritat!”

Nu oblig pe nimeni să mă placă sau să mă suporte…

No regrets

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,040 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro