Încă nu mi-am întocmit To do list-ul pe 2017. Mie-mi plăcea să-l numesc Wish-list, parcă în felul acesta îi dădeam o notă mai personală, mai plăcută, ceva ce aş fi făcut mai mult de drag, decât de nevoie.
Indiferent cum l-aÅŸ numi, ideea e că până în momentul acesta nu am făcut nicio schiţă, nicio însemnare, nicio liniuţă acolo, iar de plan, nici nu se mai pune problema… nimic!
Simplul fapt că am decis să scriu despre asta, mie-mi arată cât de încărcată am conştiinţa şi cum parcă cer iertare energiilor Universului pentru lipsa mea de asumare. Prefer să recunosc că nu mă pot pune de-acord cu mine fix pentru ce să-mi doresc, decât să scriu la repezeală ceva. Dacă am ghinion să se-mplinească dorinţa, aşa ciuntită, neexprimată corect şi exact până la capăt, atunci voi fi nemulţumită şi poate mai şi hulesc! Nu mai bine aşa? Stau cuminţică, mă mai gândesc o lună-două-trei şi scriu atunci. Că tot se poartă cumpătarea.
Aşa cum era de aşteptat, am mai multe scuze pentru a-mi expica lipsa de responsabilitate în îndeplinirea task-ului. Ştiu cu certitudine că atunci când îţi doreşti ceva cu toată fiinţa ta, acel lucru se va îndeplini – într-o formă sau alta. Prima scuză e că mie mi s-au îndeplinit dorinţele, de obicei, în forme bizare, în general mult diferite faţă de percepţia sau închipuirea mea. Nu intenţionez să fiu nerecunoscătoare, e ok că s-au îndeplinit, asta mi-a demonstrat că legile Universului funcţionează, numai că, în lipsa unui manual de utilizare, magic can go crazy!
A doua scuză e că de Crăciunul acesta – perioada mea specifică de făcut planuri – mi-am pierdut concentrarea. M-au năpădit fantasmele trecutului, regrete şi întrebări ale căror răspunsuri nu le am, neîmplinirile prezentului şi temerile legate de incertitudinea ce-o aduce viitorului. M-am detaşat de capacitatea mea de a acţiona şi-a schimba ceva şi-am rămas aşa, încremenită zile întregi. Abia acum, încet-încet simt că-mi recapăt vlaga şi încep să-mi conturez în minte ceva urme de dorinţe.
Åži dacă nici cu-a doua scuză nu am fost suficient de convingătoare, cu cea din urmă cred că voi reuÅŸi… să mă conving chiar ÅŸi pe mine.
A treia scuză e că vreau să-mi dau permisiunea de a mă răzgândi… în orice privinţă ÅŸi-n orice moment. ÃŽmi doresc să trăiesc fericită, în cât mai multe momente din zi, în cât mai multe zile din an, în cât mai mulÅ£i ani din viaţă. Åžtiu ce-nseamnă pentru mine fericirea azi, dar mâine sau peste patru luni forma ei poate fi altfel definită. Astăzi, pentru mine fericirea înseamnă – înainte de toate – libertate. Iar că să fiu cât mai liberă, trebuie să-mi asum riscul de a fi judecată, respinsă, neînÅ£eleasă sau greÅŸit înÅ£eleasă, de-a a vea curaj să experimentez feluri de-a fi ÅŸi de-a face.
Cred că nu e nimic nou în ideea de a ne dori să fim fericiţi. Pentru mine clar nu e, mereu mi-am dorit acest lucru, fără să-l exprim însă ca atare. Mi-am enumerat paşii de îndeplinit, în speranţa că, odată bifaţi, să-mi asigure automat şi implicit, fericirea. Ei bine, cred că acum sunt în punctul în care încep să înţeleg că fericirea e ceva ce avem deja, nu e ceva de căutat în lume, nu e ceva ce trebuie să ni se dea sau să aştepăm să ni se ofere. Eu, pentru mine, simt că descopăr cu paşi timizi modalităţi şi forme prin care o pot simţi şi trăi. Mai am multe de învăţat, însă ştiu că dacă mă voi asculta cu atenţie, voi auzi din ce în ce mai clar îndrumările.
Sper ca magia să funcţioneze corect de data asta, chiar şi-n lipsă de plan!
Guest post by Diana Nistor
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Libertatea de a rămâne viu: la Centrul EKA, seniorii demonstrează că tinerețea nu are vârstă
Români blocați în Dubai, influenceri la rampă: unde se termină empatia și începe spectacolul
Era prostiei și bomboana de pe colivă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
