Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Fără politică la festivalurile de muzică? Mai gândeşte-te!

5 July 2019

Un festival reprezintă pentru mulţi dintre noi prilejul perfect prin care ne decuplăm de la grijile zilnice, pentru a asculta formaţiile favorite sau a ne petrece timpul cu prietenii. Însă, te-ai gândit vreodată la faptul că aceste manifestaţii nu te scot de fapt din contextul de care vrei să scapi, ci mai degrabă ţi-l prezintă sub o formă mai subtilă, mai uşor digerabilă? Cum vara este sezonul festivalurilor, Financial Times a scris un articol despre cât de puternică şi eficientă este manipularea din cadrul unor astfel de manifestaţii. Vi-l redăm integral în continuare.

“Oare persuadarea şi retorica de un anume fel găseşte bariere la un festival? Nu este aceasta o zonă din afara politicului şi temelor care învrăjbesc lumea? Nu este totul doar despre muzică? Ei, bine, nu. Un adevăr general este acela că retorica este prezentă oriunde sunt adunaţi mai mult de doi oameni, este prezentă în special acolo unde se adună mulţimi mari şi sunt foarte mult prezente în orice vine împachetat precum ceva apolitic.

Dacă stai să te gândeşti, toate ingredientele care fac oratoria eficientă sunt concentrate la orice eveniment muzical, dar în principal vorbim de cel mai important: o foarte mare masă de oameni, potenţial foarte instabilă emoţional. Emoţiile mulţimii sau pathos-ul – cea mai puternică armă a persuasiunii – pot  fi manevrate mult mai rapid cu ajutorul muzicii decât printr-un discurs normal.

Cu toate că nu există cercetări ştiinţifice pe acest subiect, pare o presupunere corectă că dacă o secţiune din audienţă este pe droguri, acest lucru nu afectează ceilalţi participanţi. Însă, dacă faci 100.000 de oameni să cânte în cor melodia Killing In The Name Of a formaţiei Rage Against the Machine, atunci ai o potenţială armată. Potrivit unor cinici, cel mai lejer mod de a coopta sau de a respinge dizidenţa este crearea unui tărâm imaginar. În mod cert, multe dintre frământările politice şi sociale din anii 1960 şi 1970 aveau un fond sonor muzical şi erau marcate prin festivaluri, concerte şi evenimente. Înspre finalul anilo ’80, cultura rave şi beaturile repetitive , scoase în afara legii de Actul Justiţiei Criminale, punea muzica în faţa şi în centrul unui conflict social şi politic. Muzica a avut mereu un rol important în determinarea identităţilor de grup.

Să luăm, spre exemplu, festivalul Glastonbury din urmă cu doi ani, când valul Corbymania a întrerupt spectacolul, iar liderul laburist Jeremy Corbyn a fost acompaniat de mulţime în drumul său spre scena Pyramid cu refrenul “Ooh, Jeremy Corbyn”, cântat pe acordurile melodiei Seven Nations Army al formaţiei White Stripes. Politicianul a fost prezentat astfel precum o comoară naţională sau, cel puţin, una care aspira la acest statut. Anul acesta, vedeta a fost David Attenborough, un personaj de necontestat, care a mulţumit mulţimea cu cea mai puternică dintre emoţii: auto-mulţumire. “Acesta este un festival la care nu se mai foloseşte plasticul. Asta înseamnă că un milion de sticle de apă nu au fost bpute de voi la Glastonbury. Mulţumesc! Mulţumesc!”

Tot anul acesta, cel mai marcant moment politic a fost acela în care artistul Stormzy şi-a convins publicul să cânte “Fuck Boris” (referitor la politicianul conservator Boris Johnson, unul dintre susţinătorii Brexit). Mesajul a fost primit, fără dubiu, de cei care împărtăşesc opinia, însă acest gen de comunicare, în care audienţa contribuie la crearea mesajului  reprezintă exemplul perfect de comuniune dintre vorbitor şi mulţimea căreia i se adresează.

Iar în epoca în care comunicarea se face pe atât de multe canale, nu mai vorbim doar despre relaţia dintre un vorbitor şi o mulţime exaltată care îl simpatizează. Comuniunea iese din zona festivalului şi ajunge la o şi mai mare audienţă. Aşa cum observa cineva, la Glastonbury au fost mai mulţi oameni care au strigat “Fuck Boris” decât votanţii acestuia din întreaga ţară. Nu e de mirare că momentul i-a enervate pe susţinătorii lui Johnson, care s-au întrebat de ce imparţialul BBC nu ia măsuri în ceea ce priveşte transmiterea unor astfel de momente de la festival.

Însă, în fond, aşa cum ar putea spune şi BBC: nu este un eveniment politic, nu-i aşa? Aici este vorba doar despre muzică”.

Sursa

Dacă răsfoind presa internațională sau națională (de ce nu?), dați peste articole interesante și credeți că le-ar folosi și altora ceea ce vi s-a părut vouă util, vă rugăm semnalați-ni-le. Poate și cu un scurt rezumat, dacă aveți darul de a face sinteze, poate cu o opinie. Trimiteți, fie doar link ul, fie și rezumatul și sau opinia, pe adresa office@catchy.ro. Mai mulți ochi, mai mulți căutători de calitate, nu poate fi decât mai bine. Vă mulțumim.



Citiţi şi

Viața le-a făcut cadou după 50 de ani poza de când s-au cunoscut și nu s-au mai despărțit

Murdari de viață

Olivier Polge – “Sunt un nas”


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
58 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro