Femeia ca un Oscar

Cosmin Neidoni

28 February 2017

Cosmin NeidoniCitind din Cehov, am găsit ceva. Mi-a plăcut foarte mult. „Când iubești, descoperi în tine o nebănuită bogăție de tandrețe și duioșie și nici nu-ți vine să crezi că ești în stare de o astfel de dragoste.” Ce alcătuiri stranii suntem noi, oamenii, adânci și superficiali, romantici sau prozaici și cât de frumos ne putem îndrăgosti, idealizând, contaminând totul în jur cu zâmbetul nostru.

A te îndrăgosti înseamnă a fi apt să idealizezi, să proiectezi cu o mică doză de discernământ tot ceea ce inima ta vrea să simtă. E ca şi cum ai închide ochii, acceptând să te arunci în gol, neavând nicio certitudine, ci doar apetența unui zbor fantastic în care se regăsesc forța gravitațională a pământului și dorința antigravitaţională de a levita imperturbabil deasupra lui.

Cea mai mai mare parte a vieții noastre, ca bărbaţi, ne-o petrecem rotindu-ne ca aerul în jurul femeilor și, oricât de mult le-am dezaproba uneori, trebuie să admitem că ele sunt cele mai minunate și intraductibile făpturi. Indiferent de reușitele noastre profesionale, de orice ispravă sau împlinire, realizăm într-un târziu, privind înapoi asupra vieții noastre, că momentele în care am trăit cel mai intens sunt acele momente în care ne-a fost dat să iubim şi să ne simțim iubiţi. Ce minunată e, cu toate neasjunsurile ei, femeia și cât de puține sunt totuşi minutele în care, în mod revelator, înțelegem asta!

cuplu sarut

Dacă ar fi să admitem că există o judecată ultimă, cea de apoi, atunci în mod sigur se va ține cont de cât de mult am iubit. Restul e mai puţin important. Iubirea are mereu talentul de a fi răbdătoare și blândă.

În iubire se trăiește frumos, dar nu neapărat confortabil, însă, în mod cert, iubind, te înșurubezi într-un orizont revelator pentru că, vă rog observați, cât de frumos se luminează în noi partea cea mai frumoasă din ceea ce suntem atunci când iubim!

Cei mai mulți dintre noi nu avem parte de premii sau distincții, nu suntem candidați la Nobel, nu suntem onorați cu titlu de comandori pentru serviciile aduse artei, nu suntem decorați de regină sau rege pentru vreun sacrificiu deosebit, dar un lucru de care nu mă îndoiesc niciodată este că, iubind și având ceritudinea că suntem iubiți, devenim seniori ai inimii în cel mai înalt grad.

Femeia care ne iubeşte este Oscarul nostru interior. Restul se cheamă spectacol.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu pe mine mă aştepţi?

Ai mei ani 40…

Prostuțule!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,296 views

Your tuppence

  1. Alexandra / 28 February 2017 12:19

    Cuvintele tale se lipesc ca razele de soare in sufletul omenilor. Tare frumos mai scrii
    Cihlimbar de emotii , viziuni si adevaruri

    Multumesc pentru desfatarile si pulsatiile ce le dai cuvintelor, Cosmin!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro