Cum m-am îndrăgostit de J’Adore
J’Adore, parfumul care s-a născut vedetă, a trecut toate testele şi este, poate, cel mai bine vândut parfum din istoria Casei Dior (în linie cu parfumuri Dior-mit ca Miss Dior, Diorissimo, Poison sau Eau Sauvage). Îmi amintesc că, acum 12 ani, J’Adore a fost cel mai bine vândut parfum în Europa după Chanel 5. Ca dovadă vie, una din trei femei pe care le cunosc foloseşte J’Adore. Vânzările parfumurilor Dior au crescut constant de-a lungul anilor, ajungând la 6,61 miliarde de euro în 2021.
Tocmai calităţile de mai sus (cu excepţia mirosului în sine) m-au ţinut departe de el. Ani de zile am refuzat chiar şi să-l încerc. Până la urmă, am devenit curioasă (toate parfumurile trebuie încercate, măcar pentru a avea o părere) şi, în onoarea prietenelor care îl poartă, asta am făcut: am încercat J’Adore. Supriză: este un parfum bun. În timp ce am purtat neîntrerupt J’Adore, am fost copleşită de o imagine: femeia J’Adore este femeia mulţumită de ea însăşi.
L-am purtat mai ales în formă Eau de Toilette. Autorul J’Adore este celebra creatoare de parfumuri Calice Becker. Dacă nu-l cunoașteți, începe citric, fresh, apoi intră florile (iasomie, trandafiri, tuberose) şi fructele aromate, cum sunt prunele şi piersicile. Efectul este că florile şi aromele capătă de la citrice o luminozitate specială şi le temperează. Un melanj cuminte de fructe şi flori. Se menţine timp îndelungat şi este extrem de confortabil. Poate fi purtat cu uşurinţă oricând şi oriunde. Şi va primi complimente.
Iconicul parfum creat în 1999 a primit în 2022 o reformulare care a făcut și ea senzație – J’adore Parfum d’eau. Autor al noii ode dedicate femeii, talentatul nas al Casei Dior, Francois Demachy. Senzualitate și prospețime, asta îți inspiră acest nou parfum făcut doar din flori și apă, fără alcool. Vă recomand să-l încercați și pe el. Nu știți de unde sare iepurele unui amor la prima adulmecare. 🙂
Și, cum tot vine Crăciunul, poate vă opriți pentru bărbatul important din viața voastră și pe la raftul Tom Ford. Designerul american tocmai și-a vândut afacerea către compania de cosmetice Estee Lauder, devenind miliardar. Nu știm ce se va întâmpla cu linia de parfumuri, unele absolut fu*king fabuloase, așa că un tom ford parfum ar putea deveni curând obiect de colecție. 🙂
Sărbători cu bine, viața e prea scurtă să o trăim neparfumați!
Citiţi şi
Dior J’adore Infinissime – un înveliș al încrederii
Parfumuri și couture: colecția Toile de Jouy de la Maison Dior
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.