Femeia este „o mireasmă echivocă, şi paradisiacă, şi infernală, ce-ţi umple sufletul şi casa…”. Femeia este cea care l-a făcut să scrie pe Emil Brumaru. I s-a întâmplat pe la 14 ani… și de atunci nu s-a mai oprit. Pentru că „femeile îndumnezeiesc viaţa noastră obtuză, precară, mizerabilă în fond, ne dau orizonturi nesfârşite de cunoaştere senzorială şi un avânt nemaipomenit, absolut necesar oricărui artist autentic.”
Mai jos, un seducător fragment din interviul acordat la 76 de ani neîmpliniți Andreei Ofițeru.
©Ray K. Metzker
Domnule Emil Brumaru, ce este femeia?
O mireasmă echivocă, şi paradisiacă şi infernală, ce-ţi umple sufletul şi casa, şi-n vis şi pe covoare, şi ondulând, lipită de uşi sau de chiuvetă, dar mai ales într-un pat spaţios cât cerul… O întrupare babană a divinităţii lascive, printre borcanele de bulion şi farfuriile cu maioneză sau creme de zahăr ars, îmbiindu-te să-i guşti tainele-i insaţiabile cu pofta ta învinsă de generozitatea ei carnală, de inteligenţa ei emoţional-bestială…
Cum vedeaţi femeia la 20, la 30 de ani şi cum o vedeţi acum?
Femeia la 20 de ani ai mei era, fie o mătuşă, soţie de ofiţer, versată şi isteaţă în ale deliciilor “murdare”, fie o colegă de-a mamei, la vreo 40 de ani, divorţată, bunoacă, “meseriaşă”, expertă în opturi cu dublă frână, îndrumându-mă voioasă în brutalităţile fine şi sufocante ale “şurubului”…
Femeia de la 30 de ani era o elevă repetentă
Femeia de acum, cea reală, e asemănătoare cumva mamei mele… Dragostea ei este voluptoasă, plină de subtilităţi şi surprize savante, inventate de erotismu-i pătimaş la anii ei mândri, are părul castaniu şi buclat natural, căzându-i pe un spate de nimfă biruitoare, citeşte Baudelaire şi Apollinaire până la delir, gustă cu plăcere, ba chiar cu obstinaţie, obsesiile lui Sade, adoră bijuteriile, machiajul, o încântă bolţile clădirilor vechi, parfumurile de mosc, iasomie şi tutun, rujurile pasionale, vinurile inaccesibile, prăjiturile însiropate, fructele exotice, tăvile de argint şi vesela de porţelan, pictată cu patos de artiştii celebri – îndrăgostiţi lulea de gura ei avidă -, cerceii vintage (cu sutele!), rochiile aristocrate, dar poartă şi colanţi ce-i destăinuiesc fesele uluitoare, “cu prispă”, cum se zice la ţară, de stă paharul cu apă pe ele, plin ochi, fără să se verse o picătură măcar, sânii ei sunt răstiţi, elastici, dispreţuind vulgul, face o gropiţă abisală într-un obraz proaspăt de copilă obraznică şi mofturoasă, studiază tenace, are lecturi neaşteptate, curioase, dezvăluind o minte ageră, sclipitoare, împănată savuros cu expresii picante, ce mai tura-vura, e femeia cea mai frumoasă, mai ispititoare, mai inteligentă, din viaţa mea, iată! la 76 de ani. Un altar al amorului şi al sincerităţii la care mă închin nevolnic, e un ultim dar al lui Dumnezeu, un Prunc Divin ce-mi gângureşte numele în inimă.
Continuarea, aici.
Citiţi şi
„Ce veți spune când vă vor întreba cum ați putut permite genocidul din Gaza?”
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
