Fericite sunt toate femeile pe care nu le vei iubi vreodată

Catchy

28 February 2015

“Dragostea pentru tine continuă să fie, și după trei ani și jumătate, doar o vulnerabilitate nenorocită. Pe care tu o exploatezi, inventiv, nevoie mare, cu un nou joc de glezne, după cel prilejuit de divorț, în așteptarea următoarei întâmplări de mai lungă durată decât o noapte la vreun hotel cu alta. Mă amuză, dar mult mai puțin decât mă destabilizează. Și cum chiar există motive mai respectabile de îngrijorare, dacă nu de altceva mai plăcut, voi trece în uitare tot ce are legătură cu tine. Speranța că vei și înțelege de ce, n-ar justifica demersul. Dar cum de vorbit chiar e supra-dovedit că nu se poate, tot scrisul rămâne calea de a-mi ușura sufletul. Îmi permit deci, cu așteptările calibrate corect – adică zero, eliberarea gândurilor nerostite. Fără teamă, de moment măcar, că voi intra cu ochiul în vreun pumn.

Niște lămuriri preliminare

Ce-am vrut eu? Din ziua accidentului, în care, și fără chemarea ta, la picioarele patului (ce orb de găina!), să mă ridic pentru a te urma într-o nouă viață, eu chiar asta am crezut că fac. Ce-ai vrut tu? Nici pe departe același lucru sau, mai corect, nu din aceleași motive. Au urmat blufuri în serie despre cine ești, ce vrei și ce poți. Și atâta silința din partea ta a dat rezultate. Dar viitor nu mai există pentru mine doar fiindcă de ceva vreme a dispărut și dilema onoare ori poziție onorabilă. Onoarea e imposibil de “reperat” și în zece vieți, iar poziția onorabilă lângă tine a fost o altă plăsmuire.

femeie

Faptele vorbește, iubire!

1. Visul “acasă” – dinamitat

Chinuita ședere sub același acoperiș a răposat destul de timpuriu, la o lună jumate după 1 nov 2007, când ai deschis sezonul despărțirilor plecând trei săptămâni de sărbători. Și ai tot continuat, până azi, când suntem în același oraș și ne vedem cam 1-2 zile pe lună, și atunci, a ton grès (după placul tău). Explicația nu-mi e străină, deși nu mi-ai dat-o tu: simultan cu dispariția obstacolului inițial, vezi Doamne, – însurătoarea, ai avut revelația că nouă, împreună, nu ne rezervă nimic bun viitorul și într-o perfectă logică ai purces la iscodirea și plănuirea lui de unul singur. Ok. Dar n-ai avut minima moralia să renunți cu totul la mine. Adică și la scenele cu înjurături și amenințări că nu-mi doresc rolul în care m-ai distribuit și că aș prefera, în loc de asta, să nu-ți mai amintești de mine nici într-un fel. Și nici decența să nu repeți invitația jenantă și ofensatoare de a veni “acasă”. (Nu crezi că, dacă chiar nu vin, ambiția e ultima explicație, când în urmă cu doi ani alergam la orice oră, de la 200 de km, oriunde m-ai fi chemat?)

De ce-aș veni? Casa aia e moartă și pustie, ca și tine, oricum ai mobila-o. De când ai cumpărat-o, știu, dar se și simte (oricât de multe ai arunca din dovezile trecutului – destul de relevant gestul, nu?) că acolo n-a locuit niciodată dragostea, înțelegerea, armonia. House of pain. N-are suflet, n-are căldură, n-are spirit. Exact ce-ți lipsește și ție. Acolo se vor auzi mereu televizoarele, înjurăturile sau glumele tale proaste când vei fi bine dispus. Vei mânui telecomanda, ușa de la frigider, un mouse și vreo marionetă. Și din când în când vei râgâi ori vei trage vânturi, pentru diversitate și sănătate. Vei umbla cu grijă pe gresie și parchet, vei feri exagerat pereții și lucrurile, și deloc, oamenii. Te vei gândi uneori la dezavantajul unui așternut de mătase – trebuie să te freci două ore în cadă înainte de a te bagă în pat (nu a fost umor, ci un porumbel deconspirant scăpat din cușca plină care este subconștientul tău ce încearcă să ascundă istoria personală). Vei face observații oricui ar îndrăzni să se simtă ca acasă. Nu fericesc pe nimeni. Doar pe mine, că mi-ai arătat de-atâtea ori ușa pe care să ies din relația asta, încât văd și eu de ceva vreme că nu e zidită. Era doar o iluzie.

2. Visul relației “după dragoste” – spart

Nu de-acum, dar azi, până și pe ultimul ciob scrie tot “după venituri”. Adică, unde unul își poate permite, celălalt fie nu este prezent, fie este “luat” să asiste la demonstrații, cu identitate ambiguă, dar cu statut clar de tolerat. Aici e vorba despre mine. Dar ție nu ți-a priit în general reușita femeii de lângă tine, căreia i-ai disprețuit, minimalizat și zădărnicit munca ori de câte ori ai putut și prin orice mijloace. Și pe care ai înțeles să o “motivezi” din când în când doar prin comparații ignobile cu terțe “adevărate doamne”, gata să te preia ca pe un trofeu. În aceeași piesă proastă am jucat-o o data pe “doamnă C.”, și mai apoi, rolul lui A., când una dintre noile doamne folosită pentru comparația în defavoare a fost o Cristina. Și A., și eu, am încasat-o. Pentru că era vorba despre același bărbat. Original… Ce poate fi mai grăitor?

3. Visul “comunicare” – mort prin inaniție

M-am grăbit mai devreme. Pentru că lângă tine am trăit și lucruri mai grave. Spaima de omul rău, neterminat și infirm sufletește. Din cauza unei dragoste tot mai greu de explicat, m-am trezit expusă pentru prima data agresiunilor unui specimen de joasă vibrație, tenebros și încărcat cu energii negative. De care nu m-am putut apăra. Și am suferit, decăzând, și m-am urât, iubind, cu speranța de bine tot mai anemiată. Pentru că ai fugit mereu de confruntarea de idei, tărâm pe care nu te simți nici pe departe la fel de confortabil că atunci când creezi facila ocazie pentru manifestarea superiorității forței fizice. Pentru că ai ajuns înnebunitor de plicticos, ai simțit golul care se căsca tot mai tare între noi și singurul fel de a mai intriga a devenit absența. Dar știi, nu?, că ultima bănuiala, și nu numai a mea, ar fi legată de vreo escapadă culturală. Ești superficial, și nu din cauza zodiei sau a vârstei. Nu te atrage nici măcar o scormoneala trândavă după răspunsuri, necum căutări febrile, pentru că tu ai doar certitudini care te apăra de revelații ce-ar tulbura ordini alcătuite din piese puține, dar fixe. Alaltăieri, la Waterloo, ne-ai băgat, în glumă, în aceeași categorie a mediocrilor, așteptând reacția mea cu o umbră de zâmbet. Penibil. Eu îmi pot imputa mediocritățile, pentru că am, însă le-aș spune mai degrabă neîmpliniri, fiindcă aspirația e vie, și asta ne deosebește încă o dată. La fel cum mă pot amesteca în orice teică, dacă așa cred eu, cu toate riscurile, vezi bine. La fel cum mă plec în fața oricui e mai bun, fără să-i caut compensator defecte prin comparație cu mine la alte capitole. Eu pot face asta, tu, vai, nu, fără să fii ridicol.

4. Visul “sensibilitate și compasiune” – zob.

Ce face un bărbat care iubește cu sensibilitățile unei femei dezvăluite de lacrima vărsată când se întâmplă să o rănească? Le oblojește și mângâie din când în când, semn că regretă, cicatricile. Tu? Le folosești. Pentru tine plânsul e fandoseală, dar una care îți oferă satisfacție. Altfel, cum ai alege mereu să aduci întristarea și nu zâmbetul pe chipul celei pe care pretinzi că o iubești? Ce crezi tu că ar mai putea compensa vreodată toată suferința pe care ai provocat-o cu sânge rece, că de altfel nici nu ai? Ce nefericire să te naști cu rudimente de simțuri, cu care să nu recunoști mai mult decât mirosul de pleșcoi, ciuică ori mij și să nu percepi și alte plăceri în afară atingerilor din zona prepuțului! Tot ce-am crezut despre tine a fost fals, dragule. Cum tânărul M. n-a fost fără frustrări, nici adultul M. nu e fără de sechele. Pe unii încercările îi fac mai buni, pe ține te-au înrăit. De-o mai fi ceva bun tăinuit, fără știrea ta, pe undeva, Dumnezeu cu mila! Poate te-o salva cândva de la uscăciunea asta.

5. Visul “ajutor” – țăndări

Să poți, dar să alegi deliberat să mă condamni la rușine, umilință, disperare, în timp ce sunt lângă tine, îmi știi toată povestea și îmi spui “femeia ta” și că mă iubești, are un singur nume: cruzime. Să consideri discuțiile despre problemele mele, apropouri care atentează la “mersul tău înainte” și îți “fac scârbă” înseamnă grosolănie, înainte de indiferență. Lângă tine, M., am răbdat, am cerșit, am plâns de toate neajunsurile, când ele însemnau câteodată doar pâinea sau țigara zilnică, necum băiatul meu ori vechile datorii, sau trădările tale. Ți-am suportat răbufnirile răutăcioase și am trecut peste lungile perioade de amnezie și tăcere de după câte o promisiune răzleață.

Pe tine te-a bucurat schimbarea de curs, la care eu consimțisem de dragul tău, și mai mult, de fiecare data când ai decis să ajuți, ai “aruncat” târziu și urât ajutoarele. Și n-ai omis să le revendici la fiecare tentativă de evadare din bordeiul metaforic în care ajunsesem să trăiesc. Nu te-am văzut să-ți pară atât de rău după pierderile la casinoul de cartier cum te-am văzut izbucnind în legătură cu “binele” făcut mie, mirosind fals până și a caritate. Nu se cheamă pomană când ai grijă de femeia pe care spui că o iubești. Dar tu nu iubești, M. Pentru că altfel n-ai putea să gândești, să spui și să faci tot ce faci. Iar recentele experiențe sunt grăitoare. După ce mi-ai tăiat lucrurile, puțin ți-a păsat că nu mai am cu ce să mă îmbrac, nici măcar modest, la fel cum puțin îți păsa că a venit frigul și nici în mașina pe care o dai tuturor “idioatelor”, la pachet cu amenințarea că le poate fi luată oricând, nu am căldură. N-am avut căldură nici în casă o vreme, n-am avut ce mânca, și ce? Tu ți-ai văzut de viața ta, netulburat de vreun gând, măcar creștin. Pe scurt, n-ai fost niciodată umărul pe care să plâng și nici mâna care să-mi șteargă lacrimile pornite chiar de tine, nici sufletul blând ori mintea descuiată care să înțeleagă, să completeze, să susțină, să urce ștacheta. N-ai fost sprijinul la greul născut chiar din relația cu tine. Remember că eu nu aveam nevoie de bani când te-am întâlnit și nicio secundă nu mi-am imaginat succesiunea de evenimente nefaste, necum s-o plănuiesc. Scutește-mă așadar cu teoria stricatului căsniciei tale doar de amorul propriu. Pentru că tocmai amorul propriu a fost primul abandonat ca să poată exista relația cu tine.

Adenda: Am fost la gară să iau pachetul cu mâncare trimis de mama. Era plin de studenți care așteptau același lucru, dar la alte vârste. Comparația a fost răvășitoare. Am plâns tot drumul spre casă, dar foamea a fost mai tare. Urăsc deopotrivă slăbiciunile trupului, ale minții ori sufletului. Am mâncat cu noduri din trudă și grijile mamei mele bătrâne, căreia nu-i pot fi de folos nici măcar cu o vorba bună, eu având mereu alte supărări. Ce trist, dar și ce duș rece! Asta se întâmpla M. în timp ce, după tine, suntem împreună și cu o oră mai devreme mă chemai din nou “acasă”. Iar la încercarea mea de a te face doar să traduci invitația ambiguă, n-ai găsit altceva mai bun de zis decât o măgărie – să nu te conditionez, what?, și apoi să înjuri și să ameninți.

6. Visul “dă-mi tot” și “al tău, iubito” – pulbere

Există o echitate și o morală a oricărui schimb onorabil, M. Așa cum vrei value for money când cumperi un obiect, tot așa, într-o relație ar trebui să existe, ca o precondiție a viabilității ei, corespondența măcar aproximativă între cerere și ofertă. Tu ai continuat să ceri tot și mult după ce oferta ta s-a dovedit sărăcăcioasă în cele trebuincioase minții, sufletului, trupului. Ai vrut respect, fără să te respecți, ai vrut supunere, fără să te poți stăpâni, ai vrut să fii urmat, fără să știi încotro, ai vrut liniște din afară, fără s-o poți genera pe cea interioară. Ți-ai pus toate ouăle în coșul cu bani, care vin și pleacă încă într-un ritm halucinant, n-ai făcut nimic important pentru propria-ți devenire, ai numit victorii niște biete izbânzi în fața fustelor. Dar, pentru că, vezi, tu, pedeapsa dracului, nu ești chiar total lipsit de scânteie, te sâcâie conștiința propriei derive și te obosește multipla existență. Nu eu sunt cauza nefericirii tale, decât poate a iritării că nu mai găsești în ochii mei adorația de altădată. Amintește-ți cum te spălam, îți îngrijeam și sărutăm picioarele pline de bube. De ce aș fi făcut-o, dacă nu te iubeam? De ce mi-ai luat trăirile acelea extatice? De ce nu m-ai păstrat, fie și prin vicleșug inteligent, dacă m-ai iubit, acolo unde credeam amândoi că mi-e locul? Al cui mai ești, acum, M?

7. Visul “devenirii” – praf

Dacă e ceva de care s-a ales cu adevărat praful este “devenirea”. Mi s-a părut un proiect magnific, în care am crezut multă vreme. Dar viața asta ți-e largă, M. Eu n-am putut să te ajut în niciun fel. Vorba lui A., haine de firmă poți cumpără și singur. Nu ăsta era rostul meu, să-ți arăt de unde ai putea să te îmbraci mai bine. Ai fi descoperit poate și singur cândva, dacă. Vezi bine că nu mereu haină îl face pe om. Câteodată îl și “face”. Trădează, când se ard etape. Privește-te din afară, te rog. Printr-o amară ironie a sorții, tocmai când zici că ai mai mult, nu ai de fapt mai nimic. Și nu e din cauza că ai divorțat. Te iluzionezi. Nu vezi că locul lui A. poate fi luat până și de băiatul ăla pe care ți-l imaginezi buttler? Jalnic. Continui să trăiești urât, sărac, în minciuni și secrete umflate pentru naivi, străduindu-te fără folos să pari, în loc să fii. Asta nu-ți permiți. Ești un crispat măcinat de tot ce ascunzi și nu te poți elibera prin destăinuire. Mimezi prost succesul personal, fără respectul de sine – subminat de viciu, fără mulțumirea – devorată de egoism, fără liniștea – izgonită de orgoliu. Acționezi haotic, contradictoriu, scandalos, sărind cel mai adesea gardul spre patologic. Cu crizele tale de mânie și retoricile găunoase despre cauzele eșecului relației noastre, niște mistificări grosolane de altfel. Incapabil să te bucuri de libertate, aceea pe care înțelegi să ți-o oferi și care te aduce la sfârșitul zilei față în față cu golul existențial și în pragul unei disperări niciodată recunoscute.

Poate că ți-e din când în când frică, poate ai vrea să fii altfel și nu poți, poate mă iubești sau nu. Dar am obosit. Nu mai vreau să analizez nimic, pe tine, pe mine, situația în care am ajuns. Nu mai vreau să pierd timp încercând să-ți deslușesc intențiile, mereu dezonorante, printre absențe tot mai lungi și reveniri tot mai scurte. Mi-e milă de mine, și de tine, dar nici prietenă n-am să-ți pot fi, pentru că ai tăiat toate firele care duceau la sufletul meu. Care te-a încăput cu toate diformitățile tale, iar tu l-ai chinuit fără remușcări. Tristă și goală va fi existența ta. Pentru că-ți vor lipsi atâtea lucruri care să-ți ușureze trecerea timpului și pe care continui să nu dai doi bani. Și toate răutățile făcute intenționat se vor iți înspăimântător de unde nu te-aștepți, chinuindu-te mai rău decât ai făcut-o tu cu toți cei cărora le-a păsat odată de tine. N-ai lăsat amintiri frumoase și regrete duioase nimănui. Poate de-acum încolo, și nu e vorba, egoistule, să dai o șansa la fericire altcuiva, ci chiar ție.

8. Visul “până la moarte” – ultimul împușcat între ochi

Nu mi-ai înțeles /crezut/respectat iubirea. Bun. Nu ți-a adus niciun câștig relația cu mine. Odios formulat, dar fie! Nu sunt femeia potrivită pentru un bărbat ca tine. Nu comentez. Atunci, de ce întârzie doar formalitatea încheierii socotelilor de atâtea luni de zile? De ce mai suni să-mi spui că mă iubești? De ce dragostea ta, atât de diferită de tot ce a însemnat ea dintotdeauna pentru oameni, ar trebui suportată sine die? De ce despărțirea de mine nu devine măcar ea oficială, dacă relația n-a ajuns să fie publică în cercul tău intim și select de personaje de a căror părere îți pasă și pentru care eu aș fi reprezentat o dizgrație? Dreptu-i să îmi reduci existența la scurtele momente când îți amintești tu de mine? De ce să mai aruncăm pe apa sâmbetei, tu niște bănuți, ocazional, de unde ai, și eu niște timp, oricum neechivalent, de unde nimeni nu știe cât are?

Ți-am scris despre toate visele care s-au prăpădit înainte de vreme. De ce nu poți înțelege și accepta, așa cum îți accept eu, vezi bine, părerile și deciziile, că nu vreau să mai stau înțepenită în proiectul horror numit “amanta ta”? Iar “soția ta” sună și mai prost. Pentru că ar presupune asumarea cu incalculabile pagube, necompensate vreodată de fragilul avantaj al diferenței de vârstă. De care te-ai folosit atât de nedelicat tot timpul. Când ți se va duce de tot tinerețea, de unde ți se trage acum aroganța prostului, ce-ai să te faci? Află că mult mai greu mi-a fost mie să trec peste alte diferențe, mult mai vizibile și importante. Ești “superior” și fudul, M. Două “calități” care te vor păzi cu strășnicie de orice posibilă șlefuire. Autodidact? Zero șanse. Profesor? Nu s-a născut încă. Fiecare papagal pe limba lui piere.

Epilog

S-a dus vremea în care te-am crezut și de aceea am mers mai departe pe cărbunii de care ai avut grijă să nu-mi lipsească o singură zi de sub tălpi și din suflet. Finalmente, și-au făcut datoria – au ars tot. Și amintirile. Pentru că doar astea ar mai fi putut să doară. Să iubești și să-i dorești chiar moartea femeii “iubite” nu e decât simptom de boală. Fericite sunt toate femeile pe care nu le vei iubi vreodată!

Fraza de încheiere a venit de fapt de la tine, ca o confirmare a tuturor celor de mai sus. “Tu ești greșeala vieții mele” și “Cavalerism, cu tine? Cu tine, doar despre fu*ut!” Ce-ar mai fi de adăugat? Nimic.”

Scrisoare primită la redacție. Ce credeți?



Citiţi şi

Ce vrea ea

Şi ce dacă nu-i bun pentru tine, tu tot proastă eşti

Iubirile nesfârşite se aşază doar în vieţi limpezite

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,746 views

Your tuppence

  1. Ana / 10 April 2015 12:44

    Cel mai tare articol pe care l-am citit vreodata!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply
  2. Andreea V / 10 April 2015 1:07

    Cineva imi cunoaste povestea vietii mele!!!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. francisca / 20 March 2015 15:00

    Cata durere intr-un suflet iubitor ! V-ati sfredelit sufletul pana la os.Din pacate, omul de tinichea va iesii din poveste nezgariat. A dat, ca porcul, cu copita in tava cu nestemate.Cred ca, ati dat peste un Rica, fante de Obor, Atata sinceritate si luciditate, va onoreaza, draga femeie indurerata.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0
    Reply
  4. Andreea / 2 March 2015 23:00

    Wtf?!! Asta sigur nu e G, ci M?! Sigur?! Il cunosc perfect! Deosebit articol si dureros pana in oase … cu gauri de neumplut vreodata

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply
  5. Alter Ego / 2 March 2015 6:24

    Un mic şi drăgălaş glonţ?

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro