Frumuseţea feminină şi ipocrizia masculină

Mihaela Cârlan

7 October 2010

Despre frumuseţea femeilor, în toate accepţiunile, dar mai ales despre formele ei vizibile, bărbaţii chiar vorbesc mult. Dar cu siguranţă mai puţin decât gândesc şi cel mai adesea licenţios, fiindcă academic ar exprima mai puţin plastic gândurile jucăuşe. Orice ar spune, ca preocupare şi aspiraţie, frumuseţea femeilor ocupă un binemeritat de altfel loc central, deşi nu sunt sigură de poziţia acestuia. Numai că, întrebaţi deschis ce cred despre, bărbaţii disimulează jalnic şi virează brusc spre un deloc credibil dezinteres. Adică, mă-nţelegeţi, dacă mai sunt şi însuraţi ori au funcţii publice, ei chiar nu au nicio părere, ba mai mult, frumuseţea cică nici n-ar conta. Măi, să fie!

Nu spun că nu-i adevărat şi chiar există femei a căror frumuseţe, mai corect spus, transfigurare, vine dintr-o inteligenţă superioară sau un talent de origine divină. Îmi vin în minte două nume: Clody Bertola, pe care au iubit-o, şi după ce a murit, cu aceeaşi îndârjire, doi regizori celebri, care i-au fost şi soţi – Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie. Şi Nina Cassian, care a sucit de-a lungul vieţii minţile multor bărbaţi şi căreia, chiar şi acum, la vremea neputinţei fizice, îi stă alături, din dragoste, un soţ american în floarea vârstei (a treia, ce-i drept), sedus şi el de spiritul poetei nonagenare.

Dar nu despre aceste excepţii uimitoare este vorba, ca dovadă irefutabilă a forţei de seducţie a inteligenţei, a harului şi a personalităţii unor femei mai puţin înzestrate cu daruri fizice. Ci despre câte feluri de bărbaţi există, dacă îi împărţim după reacţia lor la frumuseţe. Ar fi cei care au ales să trăiască lângă ne-frumoase, susţinând aprig teoria frumuseţii interioare prevalente, dar salivând după purtătoarele însemnelor ei exterioare. Aceştia sunt laşii care de teama competiţiei n-au ales tortul, ci, să spunem, ceva mai puţin atrăgător, şi care atunci când experimentează extra-conjugal diversitatea lumii, le etichetează pe celelalte, curve. Aici trebuie musai spus că este şi vina femeilor care consimt. Dacă la propuneri indecente ar răspunde cu decenţă: ,,ai ales, culege până moartea vă va despărţi sau alege din nou, dar numai după ce vei fi iarăşi liber!”, bărbaţii ar fi obligaţi la onoare. Dar asta ar însemna solidaritate feminină, la fel de utopică precum fidelitatea masculină. 🙂

O altă categorie sunt bărbaţii care pun mare preţ pe ambalaj, goliciunea interioară fiind doar o chestiune secundară şi oarecum asumată, şi trăiesc lângă păpuşi perisabile, cărora nu le ridează fruntea niciun gând, fără stresuri, coşmaruri, angoase ori crize existenţiale. Această cea de-a doua extremă tentează genul de bărbaţi care trebuie să aibă pe lângă cea mai frumoasă casă ori maşină şi o femeie care să se asorteze. Ei ajung să nu mai tânjească după forme, ci, mai grav, după fond, adulterul intelectual fiind chiar mai periculos decât cel carnal, practicat de primii. Ar mai fi multe de spus, dar un lucru e sigur: multe rele pleacă de la ipocrizie. Şi nu doar de la cea a bărbaţilor.

Un gând bun şi pe curând.



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,290 views

Your tuppence

  1. razor / 9 February 2015 9:37

    Bloody realități? :)))
    Draga moșului, instinctul tau de a scrie nu are ca fundament vreun talent înnăscut sau capacitatea de a citi subînțelesuri ale realității ci doar un entuziasm copilăresc de a epata folosind un limbaj aparent elevat aplicat unui conținut în esență lipsit de fond. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. wz / 7 October 2010 22:39

    nu mi-a placut articolul, pentru ca imparte vini si pentru ca face categorisiri. nu mai stiu cine zicea ca ipocrizia e tributul pe care viciul il plateste virtutii. asa o fi, nu stiu. nici nu pot zice daca acest articol sade pe taramul moralitatii absolute sau pe cel al moralitatii relative. cu ipocrizia nu se stie niciodata… noi nu suntem niciodata ipocriti, nuuu, numai ceilalti sunt. nu facem decat sa atribuim celorlalti si sa transferam catre ceilalti ce nu e ok la noi. cred ca ipocrizia este o violare a propriului sistem, fiind astfel un risc pentru bunastarea sinelui.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 8 October 2010 6:57

      nici mie, dar nu din aceleasi motive. cand eram mai “cruda” (both ways), aruncam cu vinile in dreapta si in stanga fara sa clipesc, dar pentru fleacuri, in cele mai multe cazuri. acum, nu mai arunc si ma trag singura de urechi cand pasul pe langa un drum conventional se dovedeste a fi fost un mare “risc pentru bunastarea sinelui”. iar cu “categorii”, wz, trebuie sa umblam, ca altfel ar fi prea mare… dezordinea. ai sa spui, probabil, ca cele antropologice, filosofice, matematice, sau mai stiu eu de care, sunt necesare, folositoare si “destepte”. pe cand cele indraznite de noi pot fi/parea ridicol trufase si iritant omnisciente. dar exista si aceste imparteli la “discretia” propriului arbitru, fireste ca in functie de maturitatea si gradele de libertate ale acestuia, dobandite prin experientele proprii. dualitatea umana insa face ca totul sa fie si absolut si relativ, si corect si incorect, astfel ca si taramul moralitatii, alb ca neaua in definitia colectiv acceptata, poate fi inselator mlastinos si nisipos in realitatea fiecaruia. nici vorba sa ma fi erijat in atotcunoscatoare si deprimant deschizatoare de ochi intru distrugerea idealurilor, sperantelor, frumusetii firave a acestei lumi si vieti. dar daca nu ne place tristetea unor adevaruri mai raspandite decat exceptiile, asta nu inseamna ca ele nu exista. mie mi se pare ca am facut doar o imparteala a barbatilor in doua mari categorii, pentru simplificare. ca o constatare, poate putin cinica, a unei bloody realitati, altfel, larg si cu naduf dezbatute de femei. desigur ca aici ajungem la… ipocrizie – vor recunoaste sau nu acest lucru. si inca ceva, unde e dublul standard? 🙂 punct (contrapunct). as mai fi pus un smiley, dar stiu cat de mult nu-ti plac.

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro