Generații. Femei. Politică – Simina

27 November 2020

Am avut norocul să ne naștem femei. Așa or fi gândit mamele noastre, atunci când medicul ne ținea în brațe și le dărea durutelor noastre mame verdictul: ai făcut o fată! Spre deosebire de: Ai făcut un băiat! Felicitări!

Mamele mamelor noastre s-or fi consolat alăptând la sân următoarele sclave ale societății, că măcar va avea cine să le ajute la treburile casei. Or fi rămas neconsolate că aducerea pe lume a încă unei fete îngroașă rândurile următoarelor victime, următoarelor suferinde. Mamele noastre ne-au transmis genetic frica lor de bărbați, tăcerile lor, intimitatea lor care acoperea cu grele perdele întâmplările domestice chinuitoare, abuzurile, violența, amenințările. Mamele mamelor noastre poate că nu știau că țin în brațe viitoare purtătoare de jug. S-au salvat unele dintre mamele noastre, care au avut norocul să le placă tare de tot cartea și să sacrifice pasiunii lor de a învăța toate celelalte datorii pe care societatea le tot îndesa în ele: căsătorește-te! Împlinește-te! Fă copii! Intră în rând cu lumea! Nu o să te mai ia nimeni!

Mama mea, nu! Am avut eu norocul ăsta ca întreaga familie să se îndrăgostească de boțul de humă care am fost, tot timpul le-o fost sufletul plin de bucurie că sunt, că am venit și că sunt a lor. Mama mea a fost dintotdeauna liberă și curajoasă și, dacă îmi va permite vreodată, voi spune și povestea ei. Mama a vrut fetișcană și și-a făcut una pe măsura viselor ei.

Cu copiii noștri s-a încheiat blestemul aruncat asupra femeilor încă de când am ieșit din peșteri, cu mult înainte ca umanitatea să înceapă să își scrie istoriile. Generația copiilor noștri nu cunoaște frica pietrificatoare față de vecin, profesor, confesor, frate, sau soră. Au ei alte frici, mai cosmopolite, dar frica aia de oameni dispare odată cu noi.  Am reușit cumva, fără să ne dăm seama, să îi salvăm de neîncrederea endemică în cel de lângă noi.

***

EU

Suntem femei și avem norocul de a ne fi născut în acest secol. Memoria mea reține o poveste care cu timpul avea să îmi creioneze viața așa cum este ea. Eram într-un compartiment de tren, împreună cu adorata și sfânta mea mămaie, care a știut să îmi strecoare în suflet de mică iubirea necondiționată. Mă priviți și știți că nu am putut fi în niciun caz o nepoată liniștită, căreia să îi stea bine fundițele și cozile. Eram o bombă cu ceas, care îi ținea pe toți cei care aveau grijă de mine în alertă. Eram personaj deja acolo, pe strada Florilor din Bârlad, unde când ploua se făcea o impresionantă baltă de glod care pentru mine era Marea Caspică însăși. Nu vă mai spun cum înnotam cu colacul în mijlocul mării mele făcută la intersecția cu strada Vărăriei, ca un veritabil purcel de lapte, dar, ca să nu mă mai iau cu poveștile, în acel compartiment de tren:

Mămaia mea, la vârsta ei respectabilă, cel mai probabil chiar vârsta pe care o am eu acum, firește că avea de povestit întregului compartiment cât de ruptă din soare este nepoata ei, singura interesată și receptivă era o fată cu ochelari uriași (anii 80, ce vreți?), studentă la franceză, care răsfoia foarte interesată cea mai frumoasă revistă din lume, lucioasă, cu niște fotografii mari cu oameni care zâmbeau, cu mări și exotisme stranii pentru trenul acela care își târâia fără chef garnitura obosită între Bârlad și Gura Humorului. Și studenta aceea îi povestea mămaiei cum credea ea că e musai să fie Franța și că atunci când înveți o limbă străină înveți și ce gust are mâncarea de acolo. Eu atât țin minte că mămaia o asculta fascinată, uitase să se laude cu puiul ei, și tot o întreba ”cum vine asta?” și când îi era mirarea mare spunea ”ei, poi!” un fel de ”Ei, nu mai spune!”

Fata a coborât cu ochelarii ei mari cu tot înainte de Suceava, iar până la Humor o vorbă nu o mai scos mămaia mea. Zâmbea gândurilor ei, zâmbea serioasă, știu eu cum era când mămaia era serioasă, părea că umblă pe dealurile Vinețeștiului, unde crescuse ea, ca să îi poată crește pe toți ceilalți frați mai mici ai ei. Abia când am ieșit pe culoar, după tunelul de la Lucăcești, că așa era mămaia, cu jumătate de oră înainte trebuia să fim la ușă, ”ca să fim sigure mămaie, să nu ne ducă trinul la Dorna”, acolo pe culoar, între Păltinoasa și Humor, mămaia mea mi-o spus vorbele astea care s-au agățat de carcasele minții mele ca un făt de uterul lui și o tot crescut și o crescut și mai cresc cuvintele alea și acum:

Să înveți, mămaie! Să înveți să fii ca fata aia care vorbea francieză! Să fii deșteaptă ca mamă-ta! Iar eu de atunci tot asta fac, încerc să fiu deșteaptă ca mama și învățată ca fata aia care vorbea ”francieza”.

***

ELE

Suntem femei și nu aveam drept de vot acum 100 de ani. Nici să studiem prea mult nu aveam dreptul. Eventual știam – cele mai norocoase dintre femeile născute din părinți bogați, să scriem și să cântăm la vioară sau la pian. Să îi hrănim pe ceilalți, să croșetăm, să desenăm, să ne retragem atunci când bărbații discutau treburi importante: noi aveam grijă de lumea casei, ei aveau grijă de lumea noastră.

Nici cont în bancă nu ne puteam deschide, nici să mergem la studii universitare nu eram acceptate, sau să ne luăm permisul de conducere. Dar avem norocul să ne fi născut în acest secol, în care unei tinere de 28 ani, care a studiat de capul ei în Anglia, i-ar trece prin inspirație să intre în poilitică. Dar nu din oportunism, ci din idealismul de a face ceva pentru țara din care a plecat.

Copilăria mea este și copilăria Siminei, pentru că și ea a crescut la bunici, în Țara Oașului, urmându-și părinții din sat în sat, acolo unde lucra tatăl ei. Între mutare și mutare, Simina alerga la bunici, unde a crescut împreună cu un familion întreg de ucraineni, pentru că unchiul ei se căsătorise cu o frumoasă ucraineancă care avea… 14 frați. Din zarva aia de limbi, Simina a învățat și un pic de ucraineană, mă rog, dialectul pe care îl vorbeau în familie rubedeniile ei. Cum părinții ei nu aveau pământ, prea cumintea nepoată se ducea să îți ajute zecile de verișori la prune, la porumb, la pescuit, alerga cât era ziua de lungă. Între toți verișorii ea era cea mai învățăcioasă, îi plăcea cartea și era disperată să învețe. Asta erau pasiunile ei învățatul și  cetitul, cum îi spunea și ei bunica: ”mai lasă mamă cartea aia, că o să te doară ochii”, dar Simina trăia 5 vieți deodată prin cele 3 sau 4 cărți pe care le citea în același timp. Când am întrebat-o cum vine treaba asta, mi-a răspuns:

Ca să se termine mai târziu, petreceam mai mult timp cu personajele alea, și prietenia dintre mine și ei dura mai mult.

Deși cu un decalaj temporal de o generație, între mine și Simina se găsesc destule puncte în comun. Și nu mă refer doar la bunici, ci și la obsesia asta de-a învăța, de a dori mereu o școală mai bună, de a visa mult și munci și mai mult pentru a-și atinge visul cu mâna. Simina este următoarea generație, fiică a noastră, căreia trebuie să îi mai lipim un rând de aripi pe spinare, pe lângă celelalte pe care a avut ea grijă să le păstreze.

O știu pe Simina și văzând-o mă tot întreb dacă pe mine m-ar fi dus capul la 28 de ani, când tocmai o nășteam pe Sânziana, să intru în politică și să schimb țara. La 28 de ani votam în silă, abia știam cine era prim-ministru, Ciorbea cel înspăimântător era, că tot îmi spunea soacra mea să nu mă uit la știri să nu mă sperie urâtul ăla, că eram însărcinată și să nu mă smintească spărietura. Altfel probabil că nu aș fi știut.  Sau aș fi știut doar poantele de la Divertis care inventau interviuri cu Votcăroiu. Mergeam plicitisită la alegeri, doar pentru că Gura Humorului a avut primari invers decât țara: la București, la Timișoara și la Gura Humorului, că se tot întreba toată lumea ce cuib de guerrilla era la noi în oraș că tot puneam opoziția în frunte. Mai votam la parlamentare, ba cu Alianța Civică pentru că așa era la modă printre intelectuali – chiar mă invitase la un moment dat un coleg la o întâlnire la AC și cred că am râs cu gura până la urechi că i-o dat prin cap așa o gogomănie – fie cu liberalii. Cu țărăniștii nu am votat după primele alegeri, pentru că nu mai rămăsese nimic din discursul lor. Îmi aminteam de un profesor care a fost singurul care în facultate de vorbea despre politică și cam acolo se oprea contactul sau interesul meu cu lumea politciă. Politicienii cucare am vorbit pe ici pe colo mi-au confirmat că țara a încpăut pe mâinile unor nimnicuri, cum ar fi zis mămaia.

Dacă aș fi avut mai mult interes, dacă aș fi trecut peste traumele de la Informarea politică din comunism, dacă aș fi fost conștientă de importanța implicării noastre atunci, poate că nu ar mai fi existat cuvântul Ponta în vocabularul limbii române. Dacă atunci am fi fost cetățeni, acum poate lumea pe care le-o prezentăm copiilor noștri ar fi fost ceva mai normală. Dar eu atunci aveam de făcut doctorat și copii, aveam de citit și de făcut literatură, aia era profesia mea și îi lăsam pe politicieni să o facă pe a lor. Ei, aici a fost greșeala: eu am făcut și predat literatură, dar politicienii nu au făcut decât să fure, iar societatea nu a făcut decât să normalizeze furtul: a furat, dar a și făcut.

Când Sânziana, fata mea, mi-a spus că trebuie să vină la Granada să mă ajute să facem și aici Ro100, am făcut ochii mari cât cepele. Fata mea intra într-o formulă care dorea să schimbe țara și să o aducă pe drumul cel bun. De rușinea ei m-am apucat și eu să o ajut. Și nu m-am mai putut opri. Tot de la ea am aflat de colegii ei, Simina Tulbure, și de colegii ei împreună cu care mută muții din loc.

Generația asta a copiilor noștri știe ce vrea. Știu că politica le determină destinele, că politica le-a luat prietenii la Colectiv și doar politica ne poate salva exact așa cum ne-a distrus.

La Simina mă tot uit, de când lucrez împreună cu ea, și nu încetez să mă minunez cât de sigură e pe ea, câtă dreptate are atunci când în puține cuvinte eliberează sentințe, câd de hotărâtă e să facă astăzi un pas, mâine alți trei, câtă răbdare are cu cei pe care vrea să îi convingă, iar ei nu se lasă și mai ales cât de simplu e să asculte argumente și să le pună cap la cap, să renunțe la opinia ei pentru că tocmai a fost convinsă de contrariul. Și dacă asta nu e abilitate politică, să îmi spuneți voi care e.

La 28 de ani și-a depus candidatura pentru Camera Deputaților, și-a făcut un program politic, și-a convins colegii din diaspora să o voteze, și a început o campanie electorală în care urechile i-au auzit de toate: să treacă la cratiță, să se mărite, să nu se bage în treaba asta care, nu-i așa? ”nu e pentru o fată tânără”, că e fată de bani gata și de aia a studiat în Anglia, pe toate le-a auzit și pe toate le-a demontat Simina cu multă răbdare. Nu îmi mai bat nici eu capul, lumea e rea încă și modelul ăsta de tânără care vorbește perfect trei limbi străine, se descurcă și în ucraineană un pic, lucrează la Banca Europeană de Investiții știu că nu încape prin sertarele ontologice pe care le avem în dotare.

Ne trebuie mobilier nou, în care să facem un sertar special pentru un copil crescut la bunici în Satu Mic din Satu Mare, care a crezut că a ajuns la Oxford atunci când a ajuns prima dată într-o școală la un oraș, în Negrești-Oaș, că până atunci fusese doar la școli în comune, că abia se obișnuise cât de cât cu școală adevărată când a pelcat la Satu Mare și a schimbat din nou școala, și acolo și-a dat seama de câte lacune avea și s-a apucat de tocit să facă față colegilor ei care făcuseră carte cum se cuvine, care abia a așteptat să trimită cereri la toate universitățile unde visa să studieze, să fie acceptată la mai multe și să o aleagă pe a ei în funcție de cât erau chiriile, să lucreze în două part time joburi ca să își paotă plăti studiile și să se întrețină singură. Și nu, ai ei nu sunt chiaburi și nu au avut un sac de bani să îi dea când a plecat de acasă.

Ca ea sunt alte sute de mii de tineri. Sute de mii care au încercat să se salveze și să deschidă ochii mari, să cunoască lumea. Nu putem decât să le mulțumim că își lasă viața lor așezată din Luxemburg și că se întorc în haosul din București ca să îți reprezinte colegii plecați.

Așa îmi spunea și mie Sânziana, că trebuie să stea în țară, pentru că în Spania este totul făcut, în timp ce în România este totul DE făcut.

Generația asta noastră deja ne-a schimbat și pe noi și ar trebui să ne dăm seama și să le mulțumim. Și dacă putem, să le dăm o mână de ajutor să își facă țara bine și să ne îngăduie și pe noi pe lângă ei. 

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dar dacă este mai mic de înălțime? Dar dacă este divorțat? Dacă e urât, sau prost, sau faianțar?

Frica de Dumnezeu

Sub o fotografie mi-au scris: ce urât îmbătrânești, ești oribilă!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. nunu / 28 November 2020 9:58

    Tanara de care spui a intrat in politica daca nu din oportunism, atunci din naivitate. Un post caldut poate avea pe undeva in vreun minister, dar sa schimbe modul in care se face politica, nu prea are cum. Iar feminismul, prin mandria feministei, prin necunoasterea cu care acopera goluri care nu se acopera cu ridicarea femeii pe piedestal, este de un prost gust pe masura lumii noi.
    Ignorance is blessing si tot prostul e fericit in lumea lui.

    0
    0
    Reply
  2. Diana / 28 November 2020 8:44

    Te inseli, iti lipseste fina intelegere a cum stau lucrurile. Frica si respingerea celuilalt e si mai prezenta la generatiile de azi. Nu mai exista intre ei nevoia de a impartasi emotiile, prietenia si iubirea sincera pt ca nu mai exista empatie in adevaratul sens al cuvantului, empatia si loialitatea sunt doar mimate in vremurile astea, li se insufla in schimb, inca de f mici, increderea in sine.
    Accentul se pune f mult pe eu, sunt mai egoisti, de aia par mai curajosi dar au teama de angajamente. Sunt doar cosmopolit si mai atragator manipulati fata de generatiile vechi- intrucat li se da senzatia independentei inca de f mici- fata de generatiile vechi, tinute in frica si desconsiderare fatisa.

    1
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro