În ṭara aceasta m-aṣ reîntoarce…

Nicoleta Beraru

5 August 2017

Nicoleta BeraruPoate că cei din generaţia mea îşi mai amintesc încă de manualul de franceză verde în care era definită patria de Alecu Russo („Cântarea României”): „Patria e aducerea-aminte de zilele copilăriei… coliba părintească cu copacul cel mare din pragul uşii, dragostea mamei… plăsmuirile inimii noastre… locul unde am fost iubiţi şi am iubit”. Cum trăiam în plină epoca comunistă, mi se făcea greaţă încă de la primul cuvânt citit. Căci „patrie” şi „patriotism” erau pentru majoritatea bieţilor români sinonime ale unui regim totalitar care ştergea creiere, subjuga voinţe, mutila şi anula conţiinţe. Citatul l-am învăţat însă pe de rost nu numai pentru că mi se cerea, ci pentru că mă atrăgea limba lui Baudelaire.

Anii au trecut. Dacă cineva mi-ar fi spus vreodată că voi emigra, l-aş fi privit cel puţin cu compătimire, ca pe un nebun. Însă, de cele mai multe ori, viaţa nu-ţi respectă planul la care ai trudit, ci îşi face cu tine propriile planuri. Am ajuns pe la vreo 31 de ani prin ţări străine. Cu un copil şi câteva cărţi într-o valiză, printre câteva hăinuţe. Din nou, senzaţie de creier spălat, viaţă de la zero. Priveam clădirile ce se vedeau prin geamul camerei de zi a apartamentului mic pe care îl închiriasem şi mă întrebam dacă ceea ce vedeam era adevărat, dacă are vreun sens şi dacă fac şi eu parte din peisajul acela necunoscut şi rece. Atunci mi-am adus aminte de citatul acela despre patrie, învăţat pe de rost, al cărui sens nu încercasem niciodată să-l pătrund. Deodată semnificaţia sa ascunsă mi s-a arătat: „aducerea-aminte de zilele copilăriei, dragostea mamei, …”. Ṣi eu, cinica, eu, care luam în râs tot ce era legat de patrie, mi-am dat seama că iubindu-i pe mama şi pe tata, pe sora mea, pe prieteni, iubind amintirile mele, fiindu-mi dor, îmi iubesc ţara. Nu „Mulţumim din inimă partidului” m-a făcut să meditez, ci în momentele mele de mare nostalgie şi tristeţe, citatul acela în franceză, care cu ani în urmă mi se păruse de-a dreptul tâmp.

Citesc fel de fel de declaraţii de dragoste de ţară. Mândria de a fi român e strigată în toate culorile şi pe toate tonurile – o lozincă des şi zgomotos afişată. Mă întreb şi eu ca omul, stând de vorbă cu mine însămi: oare or fi toate naţiunile la fel de mândre? Sau or fi unele mai mândre decât celelalte… În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, această exhibare a patriotismului mi se pare mai mult un strigăt de disperare menit să mascheze complexele noastre de români ignoraţi în propria ţară, scoşi afară de politicieni corupţi şi hoţi. De conducători incompetenţi, de vânzători de ţară la metru, la metru cub şi la kilogram.

amazing-places-romania-4__880

„Nu ne vindem ţara!”. Noi, oamenii de rând, nu. Că nu (mai) avem ce. Ţara e vândută de cei care o conduc, care au instaurat regimul necinstei şi al ruşinii. Da, al ruşinii, căci toṭi românii cinstiṭi din ṭară ṣi din afara ei se ruṣinează ṣi resping corupţia grasă care guvernează România. Şi cum să nu mă ruṣinez eu, român în ṭară străină, când români sărmani de-ai mei, care şi-ar putea ara ogorul liniştiţi, acasă, în satul lor, populează închisorile din străinătate luni la rând, pentru un colţ de pâine şi o bucată de salam furate? Apoi, ajutaţi de vreun avocat pro bono ies şi o iau de la capăt mânaţi de foame. Cum să fiu mândră când româncele muncesc pe te miri ce, ca apoi să fie violate de patroni cu buna ştiinţă a bărbaţilor lor? Afirmaţii precum „copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă” (Ioan Rus) sau comentariile tendenṭioase la adresa românilor plecaṭi care „trimit bani pe care rudele din țară îi folosesc pentru a cumpăra „biscuiți” (Mircea Badea) rezonează perfect cu gagicăreala, atmosfera de bordel de pe unele canale de televiziune, scărpinatul burţilor păroase în public si scuipatul seminţelor.

O întrebare pentru distinṣii noṣtri conducători: de câte ori aṭi venit în contact cu românii din închisorile din străinătate? Nu vorbesc aici de borfaṣii care-ṣi merită soarta, ci de cei plecaṭi în lume mânaṭi de sărăcie ṣi necaz, sărmani care, neavând nici după ce bea apă, au preferat să plece ṣi să bâjbâie ca orbii pe meleaguri necunoscute, morṭi de durere, de foame ṣi de neputinṭă. Unii nici bani de întors acasă nu pot face în ṭara care li se păruse tărâmul făgăduinṭei ṣi pentru care au lăsat plugul ṣi boii în urmă. Câṭi aṭi văzut mâini frângându-se de durere în interogatorii interminabile pentru găinării mărunte, bărbaṭi cât munṭii plângându-ṣi în râuri de lacrimi femeile violate de ṣefi netrebnici? Câṭi v-aṭi pierdut nopṭile gândindu-vă la aceṣti sărăci ṣi proṣti care vă votează ṣi de care vă bateṭi joc, împingându-i să plece de acasă? Vă spun eu: niciunul. Pentru că sunteṭi prea ocupaṭi cu făcutul propriilor averi. De parcă aṭi trăi o veṣnicie, de parcă le-aṭi lua cu voi între patru scânduri.

Pe toṭi aceṣtia eu i-am văzut, căci am tradus pentru ei în închisori sau la poliṭie. De multe ori, am venit acasă cu sufletul frânt, jelindu-mi poporul ṣi pe mine însămi. Căci diferenṭă mare între aceṣti sărmani neṣtiutori ṣi cei ṣcoliṭi nu e. Mulṭi dintre aceṣtia din urmă se acuză de duplicitate: trăiesc cu sufletul ṣi mintea în ṭara-mamă, în timp ce calitatea traiului le e asigurată de ṭara care i-a adoptat ṣi care a investit  în talentele lor, pe care însă nu o pot iubi la fel de mult ca pe România. Unii tânjesc toată viaṭa după locurile natale, după familiile lor, după ṭara lor. Ei sunt cei sacrificaṭi: ṣi-au lăsat o dată părinṭii în urmă cu durere în suflet ṣi ar trebui să părăsească încă o dată, dacă s-ar întoarce în ṭară: copiii. Deoarece copiii lor nu mai le mai sunt aidoma: aparṭin ṭării care i-a educat, căreia i-au învăṭat limba ṣi i-au deprins obiceiurile. Am auzit în vacanṭă, la radio că în ṭară e penurie de forṭă de muncă din cauza emigraṭiei. Cu reproṣ se vorbea despre acest lucru ṣi de faptul că românii preferă să rămână să muncească în străinătate. Vă întreb, dragi conducători, v-aṭi lăsa voi copiii de izbeliṣte pentru a reveni acasă, după ce aṭi luptat să-i daṭi la ṣcoli, să se integreze, să se adapteze, să înveṭe limba ṭării care vă hrăneṣte, după ce aṭi fost izgoniṭi din propria ṭară? V-aṭi sacrifica voi propriii copii ṣi pe voi înṣivă? Iar fac un exerciṭiu de empatie: răspunsul este nu. Căci ai voṣtri copii, cu sau fără ṣcoli înalte, au garantat un loc cald. Voi înṣivă, cu diplome necinstit obṭinute, voi vă bateṭi numai pentru voi, pentru interesele voastre meschine.

Există totuṣi o categorie de români care se reîntorc acasă: cea a celor curajoṣi sau inconṣtienṭi. Unii reuṣesc să se readapteze. Dar pentru asta strâng din dinṭi pentru că, imaginaṭi-vă, în zecile de ani în care au fost plecaṭi au prins proasta obiṣnuinṭă a cinstei ṣi corectitudinii, aspecte care vouă vă sunt necunoscute cu desăvârṣire. Trebuie să se adapteze la legea junglei, pe care voi cu încrâncenare o ṭineṭi în viaṭă. Alṭii se întorc cu sufletul făcut flenduri ṣi cu un gust amar acolo unde le e bine, după experienṭe  traumatizante, neputându-se readapta la societatea ṣi mentalitatea românească, care nu e pregătită să-i primească. Răman pe viaṭă niṣte zombi, continuând să trăiască între două lumi.

Sunt un român care nu ar fi trebuit să-ṣi părăsească ṭara; mereu mă gândesc că într-o zi mă voi întoarce acasă. Este acesta patriotism? Nu ṣtiu. Poate. Nu am însă încredere în promisiuni deṣarte, nici în lozinci ieftine care vând patriotism de speculă. Mă îndoiesc serios şi de patriotismul acelora care, profitând de momente de criză naţională, se pozează cu steagul românesc, afişând o nemăsurată atitudine patriotică, ei care cu o zi înainte povesteau cât de jegoasă e România… La fel cum mă îndoiesc şi de cei care peste noapte devin apărători ai unor cauze pe care cu ceva timp în urmă le-au scuipat. În gurile acestora cuvinte ca „integritate”, „seriozitate”, „corectitudine”, „iubire de ţară” devin goale de sens. Eu cred că patriotismul nu trebuie strigat astfel. Devine o caricatură. Am o mare admiraţie pentru oamenii buni şi cinstiţi care luptă să realizeze ceva. Care prin munca lor serioasă şi angajată se opun inconsistenţei, neseriozităţii, corupţiei. Privesc cu respect la muncitorii, profesorii, doctorii, ţăranii, judecătorii, jurnaliştii …care-şi fac serios treaba. La toţi cei care-şi aduc aminte de „zilele copilăriei şi locul unde am fost iubiţi şi am iubit.” Ei sunt ṭara mea. Ṣi în ṭara aceasta m-aṣ reîntoarce.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Bărbatul care aproape și-a ratat și divorțul

Nu se moare din dor

Iubitule, tu mă…?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,774 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro