Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

În afară de cei doi cromozomi X, eu și ea nu avem nimic în comun. Oh, wait! Îl mai avem pe soțul ei!

8 August 2018

– Mă întreb ce-ți trece prin căpșorul ăsta blond.

Îmi dă la o parte o șuviță rătăcită și mă sărută pe gât. Închid ochii, îmi cuibăresc obrazul în perna pufoasă și îmi gravez momentul în cel mai ascuns ungher al minții, unde nu-l va putea atinge praful pe care îl lasă în urmă timpul.

– Nu mă lua în seamă. Mă pierdusem un pic în lumea mea.

– Mai sunt și eu în lumea ta?

Îmi întorc privirea către chipul pe care îl privesc ca pe o rază de soare după o îndelungă hibernare.

– Mai puțin în ultima vreme, dar încă mai mult decât mi-aș dori.

cuplu

Așternuturile miros a curat, el miroase a plăcere păgână, eu miros a fericire efemeră. Încă o dată îmi învinețisem orgoliul și îi dădusem gândului să bea din pocalul trădării. Mă trădasem pe mine însămi. De câte ori imaginea lui îmi străbătea mintea, îmi anemia sufletul, iar acum, când eram împreună, îmi dădeam seama cât sunt de neputincioasă și, mai rău, lipsită de voință.

Același decor, aceiași actori, alte scene, alt freamăt. Ce voi face din nou după ce va cădea cortina? Voi continua să nu mă bucur de realitatea mea și să îmi trăiesc zilele prin ceața care, din nu-știu-ce motiv, nu mă lăsa să-mi văd viitorul firesc alături de un bărbat care era al meu gândindu-mă la un bărbat care nu era al meu. Iar el, în timpul ăsta, se gândea să facă următorul pas firesc alături de femeia care era a lui.

Nu știu mare lucru despre ea, însă mi-o imaginez genul de femeie vicleană, care nu fuge întotdeauna pentru a scăpa și nu cedează întotdeauna din slăbiciune, care face ca înfrângerea ei aparentă să fie de fapt victoria ei reală, iar regretele ei să fie doar un artificiu, un mijloc original de a-și impune voința. Iar dacă asta nu funcționează, i-o suge. Auzisem în treacăt despre ea. Genul de femeie din plastic, mereu scoasă din țiplă, perfect decorată pe exterior, profund goală pe interior. Mi-o închipui geloasă, posesivă, isterică, obsedată de a face din relația lor o paradă pe-afară și, probabil, o militărie în casă. În afară de cei doi cromozomi X, eu și ea nu avem nimic în comun. Oh, wait! Îl mai avem pe soțul ei. Eu îl am cu porția, dar știu cum să mă înfrupt din el ca din cel mai gustos preparat, ea îl are din partea casei, dar preferă să îl trateze ca pe un desert; eu i-l trimit acasă proaspăt, ea preferă să îl pună la macerat. Cred că o urăsc. Căci iubirea nu trebuie folosită nicicând ca o armă, ci ca o salvare a sufletului, ca o apropiere de divinitate, oricare ar fi ea pentru fiecare.

Îmi scutur ideile astea din minte și mă ridic să îmi adun hainele de prin toate colțurile camerei. Poate exagerez. Poate în realitate e o femeie extraordinară care i-o suge pentru că îi place. Lui.

Judecând după maratonul de gânduri pe care tocmai îl avusesem, îmi dau seama că amândoi am tăcut destul de mult după replica mea. Aș vrea să pot întreba ce gândise el în tot timpul ăsta. Nu aștept declarații. Nu mi-am dorit nicicând asta. Dar cred că aș vrea să-mi spună că lucrurile nu sunt cu ea cum sunt cu mine. Am nevoie să aud asta. Din egoism, din orgoliu, din teama de a nu continua cu un handicap. Dar nu îl întreb nimic. Mi-e teamă de răspuns. Uneori, a-ți povesti gândurile este mult mai intim decât a-ți dezgoli trupul.

Nu vorbim despre ce se întâmplase cu ceva timp în urmă. El știe deja că m-am îndrăgostit de el, iar eu știu că știe. Alegem să nu transformăm o situație delicată într-una dramatică. Îmi place când nu sunt cuvinte multe între noi. Tot ce-ți povestesc acum sunt scene care s-au derulat în mintea mea. Puține cuvinte însă au părăsit locația.

Ne zâmbim ca de fiecare dată, ne sărutăm, iar eu plec spre casă, nu înainte de a face o oprire la „Eugenia”. Mi se făcuse foame.

fragment din romanul „Hai să ne prefacem și azi”

Guest post by Remina Radu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Foștii

Lasă copilul și nevasta!

Două bombe și aceeași vacanță

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,617 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro