Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

În zi de război, sirenele tac…

22 October 2016

E un fel de august. Vântul adună şi împrăştie copaci. Ploaia se opreşte praf mărunt, la doi paşi de pământ. E un fel de ploaie şi o vioară. Îi susţin din ce în ce mai greu crescendoul repetitiv. Sunetele sfâşie aerul şi timpul, plafoanele şi culorile şi gândurile, mai ales gândurile. Tremur. Capul îmi cade în palme.  Arcuşul acela taie nemilos, până la limita suportabilului. S-a pus să urle şi sirena. Fix un minut şi 41 de secunde şi apoi cinci tace şi iar un minut şi cineva stă aplecat peste un scaun şi întreabă dacă nu cumva e miercuri şi dacă e miercuri ce e, parcă auzisem şi luni sirenele, nu, nu sirenele nu ţipă decât miercuri, exerciţiu de război, pe tot teritoriul, ca să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat atunci. Şi nu ştiu ce doare mai rău, ţipătul sirenelor adunate la un loc sau ţipătul zilei în care sirenele au uitat să urle. În zi de război sirenele tac. Repetitiv. Şi vioara asta, ştiu sigur că am auzit-o atunci. Şi  acum o aud.

Trag de tâmple şi respir. Respir de parcă nasc, respir să nu doară, să nu doară.

Încerc să fixez roşul tavanului, un roşu carmin îmbătrânit, amestecat cu praf de aur, de aur, nu de puşcă, nu, nu-mi sângerează ochii, e doar roşu, chiar dacă-mi curge pe tâmple, pe frunte, e doar tavanul roşu, nu vezi? Încerc  să-mi smulg fiinţa din vioară, dar nimic. Nimic nu mai reuşeste să domolească durerea din spaţiu. Se arcuiesc corzile în mine gata să plesnească când nevoia de a rupe ritmul se impune şi banalul gest de a ridica paharul de pe masă şi a-l duce în bucătărie mi se pare salvator.

man_ray-violin-de-ingres

(Le Violon d’Ingres by Man Ray, 1924)

Sirenele s-au oprit. Doar ele. Vioara nu. Vioara nu se mai opreşte niciodată şi continui să trag de tâmple, de roşu, de plafoane, de mine, până la ultima mişcare a arcuşului.

Guest post by L.M.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mi-e bine, mai bine ca oricând… dar tu să nu mă crezi!

Fă-mă să te iubesc din nou ca o nebună…

Dansatorul de salsa

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
487 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro