Dezmorțește-ți picioarele și pornește împreună cu mine în călătoria asta.
Nu-ți promit că vom reconstrui universul. Dar îți promit că îți vei reaminti. De tine. De tine real.
Îți amintești cum erai ultima oară când te-ai văzut?
Aveai ochii larg deschiși și credeai.
Pe atunci, oamenii se descălțau înainte să-ți intre în suflet. Cu anii însă i-ai primit și așa. Cu bocancii grei de noroi. Ai crezut că asta face o gazdă bună. Și asta ai făcut. Aceeași bocanci i-ai încălțat și tu mai apoi. Când ți se împleticeau picioarele resimțeai greutatea. Noroiul. Balastul.
Vrei să ne descălțăm?
Acum.
Tu și cu mine.
Ai curaj?
Te-aș vedea vulnerabil, desigur. Iar tu m-ai vedea goală.
Știu că te doare sinele când ești gol. Știu.
Pe mine mă dor însă genunchii. Bocancii ăștia mă trag spre pământ. Aș îngenunchea, dar mi-e teamă. Dacă vor râde? Ceilalți.
Cum să stau în genunchi când toți ceilalți stau în picioare?
Vrei să ne târâm?
Acum
Tu și cu mine.
Nu-și vor da seama, îți promit. Până la urmă asta e tot ce contează, ce cred ei, nu-i așa?!
Nu contează că ne-au paralizat genunchii. Nu. Contează ca ei să nu știe asta.
Atât.
Vrei să ne privim?
Acum.
Tu și cu mine.
Închide ochii. Privește-mă.
Acum ai să mă vezi.
Reală.
Goală.
Fără filtre.
Nu te ating
Am palmele reci.
Nu, nu îmi e frig. Îmi e teamă.
Teamă că vei deschide ochii.
Haide, închide-i.
Știu că zâmbești.
Și eu am zâmbit când am scris fraza asta.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Bine ai venit 2021, eu sunt aici!
Cine suntem cu adevărat şi ce căutăm mai exact în viaţa noastră
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.