Dezmorțește-ți picioarele și pornește împreună cu mine în călătoria asta.
Nu-ți promit că vom reconstrui universul. Dar îți promit că îți vei reaminti. De tine. De tine real.
Îți amintești cum erai ultima oară când te-ai văzut?
Aveai ochii larg deschiși și credeai.
Pe atunci, oamenii se descălțau înainte să-ți intre în suflet. Cu anii însă i-ai primit și așa. Cu bocancii grei de noroi. Ai crezut că asta face o gazdă bună. Și asta ai făcut. Aceeași bocanci i-ai încălțat și tu mai apoi. Când ți se împleticeau picioarele resimțeai greutatea. Noroiul. Balastul.
Vrei să ne descălțăm?
Acum.
Tu și cu mine.
Ai curaj?
Te-aș vedea vulnerabil, desigur. Iar tu m-ai vedea goală.
Știu că te doare sinele când ești gol. Știu.
Pe mine mă dor însă genunchii. Bocancii ăștia mă trag spre pământ. Aș îngenunchea, dar mi-e teamă. Dacă vor râde? Ceilalți.
Cum să stau în genunchi când toți ceilalți stau în picioare?
Vrei să ne târâm?
Acum
Tu și cu mine.
Nu-și vor da seama, îți promit. Până la urmă asta e tot ce contează, ce cred ei, nu-i așa?!
Nu contează că ne-au paralizat genunchii. Nu. Contează ca ei să nu știe asta.
Atât.
Vrei să ne privim?
Acum.
Tu și cu mine.
Închide ochii. Privește-mă.
Acum ai să mă vezi.
Reală.
Goală.
Fără filtre.
Nu te ating
Am palmele reci.
Nu, nu îmi e frig. Îmi e teamă.
Teamă că vei deschide ochii.
Haide, închide-i.
Știu că zâmbești.
Și eu am zâmbit când am scris fraza asta.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
