Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Îți mulțumesc…

10 February 2019

Îți mulțumesc pentru cele nouă luni în care descopeream bucuria nemărginită, când mergeam pe nori cu tine în burtică, în care fiecare atingere de „fluturaș” a ta îmi aducea fericire constantă…

Îți mulțumesc pentru primul plânset, cu care au venit promisiunile grijii și dragostei eterne.

Pentru felul în care ai dormit pe pieptul meu vreo patru luni, ca o lipitoare, fără să vreau să te dezlipesc, fără să dorm… doar privindu-te și respirând același aer, al bucuriei de a exista…

Pentru primul zâmbet care a apărut pe la trei luni, până atunci erai mereu încruntat …nici nu știam cu care bunic semeni mai bine, că pe amândoi i-am văzut mai des așa… îmi amintesc atât de clar dimineața aceea, dormeai, ca de obicei, în brațele mele, și mi-ai zâmbit prin somn… erai atât de frumos și pur, desprins dintr-o poveste.

Îți mulțumesc pentru felul în care stăteai pe burtică, cu capul sus, era cea mai mare realizare de când te născuseși, parcă promisei rezultatele la admitere… ce mai mamă mândră de tine!

mama si fiu mulțumesc

Pentru atunci când ai căzut atât de rău, de alergam fără direcție, îmi tremurau mâinile atât de tare, că în loc să chem salvarea, l-am sunat pe tatăl tău… atunci nu ai plâns, în schimb, în ambulanță stăteai lipit de mine, ca și cum tu voiai să mă consolezi pentru ca eram speriată, te uitai în ochii mei și îmi ștergeai lacrimile.

Îți mulțumesc pentru primii pași, cei făcuți desculț pe iarba din parc, la zece luni. Aici se legau primele legături între tine și pământ, aici am făcut o altă promisiune pe care mi-am ținut-o, să stam mai mult pe afară decât în casă, să râdem, să alergăm și să creăm povești desculți, mână în mână…

Îți mulțumesc pentru primul „mama”, care nu a fost primul tău cuvânt, ci al doilea după bubu… le spuneai „mama” tuturor prietenelor mele… eu tresărind de fiecare dată…

Îți mulțumesc pentru că al doilea tău cuvânt a fost „bica”.

…pentru prima zi de grădiniță, de fapt, tabăra de vară, când eu nu dormisem toată noaptea, iar tu așteptai pe scări cu ghiozdanul în spate, nerăbdător să pleci, să intri în lumea ferecată a celor ca tine… m-am dus acasă și am îmbrățișat ursulețul tău, ascultând mesajul înregistrat de tine copilul, către mine, copilul… „mi-e dor de tine, mama!”

Îți mulțumesc pentru verile minunate împreună, pentru râsul-plânsul, joaca de-a v-ați ascunselea după toți copacii pe care nu reușeam să ne cățărăm…

Pentru că nu adormi niciodată fără să ți se citească cel puțin opt povești.

Îți mulțumesc pentru primul inel și al doilea pe care le-ai câștigat ca surprize la „bancomatul” de pe colț, unde mă duceai zilnic după școală să îmi cumperi ceva… tu mie, mamă!

Îți mulțumesc pentru prima mare pictură împreună, deși eu am făcut cam trei sferturi, ți-ai pus amprenta mâzgălind totul ca un Picasso mic, contemporan… Dacă te întrebi ce semnifică, va sta mereu în ramă, ca o amintire a timpului nostru împreună…

Îți mulțumesc pentru că, de când te-ai născut, văd lumea prin ochișorii tăi mari, zâmbitori… și nu e frumoasă, mamă, e fermecătoare… ca fiecare zâmbet al tău, fiecare privire în care adăpostești cei mai frumoși ani ai mei…

Îți mulțumesc pentru că niciodată nu uiți să te rogi, deși, de fiecare dată, pomelnicul e tot mai lung, dar măcar știm că nu îți scapă nimeni.

Pentru că mă întrebi în fiecare dimineață dacă vreau să beau o cafea și mi-o pregătești cu dibăcie, la bucătăria ta de lemn, ca și cum ai da un mare examen de fiecare dată…

Pentru că atunci când a nins prima oară m-ai ales să umplem grădina din fața casei cu oameni de zăpadă… că ai stat lipit de geam ca nu cumva să o ia la fuga vreunul și să ne lase singuri…

Îți mulțumesc pentru că de doi ani în fiecare zi alergi în brațele mele când ieși de la grădiniță, deși este o scară acolo, și îmi stă inima de fiecare dată să nu cazi.

Îți mulțumesc că m-ai ales pe mine să îți fiu mamă, îngerașule.

Guest post by Maria Moisă

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Pentru cine suferise, cine era femeia aceasta ștearsă din fața lui?

„Nu mai caut succesul…”

Aș putea muri mâine și tu vorbești despre iubire?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
514 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro