Iubesc pâinea, brânza, vinul

Mihaela Cârlan

13 January 2011

Magice daruri. Pâinea frântă – jumătate, coajă rumenă, crocantă, plesnită la întâmplare de dogoarea focului de lemne, jumătate, miez moale, găurit ca şvaiţerul de aerul sechestrat în bule. Brânza tare, îndesată, cu miros înţepător şi gust puternic. Vinul aspru, roşu-sângeriu, turnat în pahar pântecos direct din venele lui Bachus, şi lăsat să respire doar până îl sorbi cu zgârcenie, să potolească pe îndelete o poftă veche ca setea pământului. O alăturare binecuvântată, cu tainice virtuţi, ca o liturghie laică, frugală şi regală, între pământ şi cer.

Această treime gustoasă, pâine-vin-brânză, îmi aminteşte fără greş, mereu, de bunici. Alte vremuri, bune vremuri, dacă e vorba de mâncare. Din astfel de bucate venea şi pofta de treabă şi cheful de a face copii.

Mă uit mereu la furnicarul din supermarketuri. Ne umplem coşurile, în transă, bezmetic, fără inspiraţie, cu hrană pustie, moartă, fără putere, nici asupra trupului, nici asupra minţii. Cheltuim mult şi prost, salivând doar la amintiri ce trec prin stomac. Dar nu în zbor de fluturi.

Iscodesc mereu cu coada ochiului, gata chiar să leg vreo două vorbe, în căutarea figurilor pe care să zăresc o umbră de interes ce depăşeşte foamea. Concretă, imediată. Nevoia primară. Nici noi, cumpărătorii, nu prea ştim alege ori cere, iar vânzătorii rareori ştiu oferi. Poveşti. Până salivezi şi “vezi” întâmplându-ţi-se minuni. Şi, cu aceeaşi bani, în loc de un coş plin, dar gol, să ajungi la casă cu un coş mai gol, dar plin. De arome şi promisiuni captive într-o sticlă, într-o felie de brânză, într-o crustă de aluat dospit şi copt în vatră. Al căror eliberator să fii de îndată ce inima, înaintea foamei, îţi dă ghes. Pe ştergar de in sau faţă de mătase.

Idealizez banala îndeletnicire şi grijă zilnică pentru ceea ce punem pe masă? Poate. Dar îmi place să cred că fiecare dumicat poate fi o bucurie dincolo de menirea lui primordială. Şi nicicând nu mi se pare mai potrivită alăturarea paradox mai puţin = mai mult, decât atunci când vine ora mesei. După care, totul este posibil.

Poftă mare! 🙂



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,645 views

Your tuppence

  1. lulu / 19 January 2011 18:37

    Va recomand o vizita la Bacania Veche. E un loc de unde veti iesi pe usa cu cosul plin. Dar la fel va fi si inima. 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  2. Viviana / 19 January 2011 11:21

    Draga Mihaela,
    Cu bucurie ma alatur tie in cultivarea savurarii mancarurilor.
    Imi place sa mananc si asta nu pentru ca apartin unei zodii numite ” gurmanda horoscopului”, ci pentru ca imi place sa simt ceea ce mananc. De patru ani, ma straduiesc sa ma si bucur de ceea ce mananc.
    De aceea, iti multumesc pentru articol.:)

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro