Am multe pasiuni în viaţă, dar doar câteva mari iubiri. Îmi place să ascult muzică, să fac escaladă montană, să fotografiez tot ce simt că mă bucură, să ascult oamenii (Doamne, ce povești frumoase pot fi oamenii!!!), să mănânc seminţe în vârful patului, să plâng la filme care răscolesc în noi precum excavatorul, să mă plimb seara pe afară, să mă joc cu pisica și cățelul meu…
Sunt îndrăgostită de Crăciun, copii, oamenii în vârstă, păsări şi citit! Îmi place să râd, să dansez, să beau seara o jumătate de pahar rece de vin roșu sau roze. Dulce! Mai nou, dacă nu am vin, beau bere. Uram berea, dar pentru că îmi iubesc prietena, pentru că e prietena mea cea mai bună, am învățat să beau berea cu plăcere. Așa, simt că ea este acolo, pe fotoliul acela mare, alături de mine și ne povestim câte în lună și în stele.
Mă liniștește să aud vântul, foșnetul copacilor, păsările și marea. Ador muntele. La cort.
De bărbați? Nu am fost niciodată pasionată de bărbaţi! Nu în sensul de a cocheta. Le admir calităţile, prietenia sinceră, latura copilăroasă, dar nu am fost genul de femeie care să alerge după ei. Și nici nu m-am simțit bine să alerge ei după mine. Îmi place să fiu în compania lor, dar mă simt bine şi singură. În lumea mea. Cu lumea mea. În pielea mea. Unii numesc asta aroganţă. Plinătate de sine. Eu numesc asta încredere în ceea ce sunt, în ceea ce pot şi ceea ce simt că merit!
Mereu mi-am dăruit, chiar şi când am pierdut sau am eşuat. Pentru că am luat din ce a fost rău, doar esența. Esența bună! Nu mai suport să stau în preajma oamenilor rigizi, obtuzi care au mereu impresia că dețin adevărul absolut. Poate chiar îl dețin, dar eu nu am timp de pierdut în preajma lor. Cred că lumea este un loc minunat deoarece suntem deosebiți, unici, imperfecți și cu opinii diferite.
Urăsc lipsa de loialitate, trădările, ipocrizia, minciuna și infidelitatea. Nu rămân o clipă în plus lângă un om care mi-a oferit un astfel de tratament.
Consider că etichetările, comparațiile și generalizările sunt cele care nasc adevărații monștri ai societății, ai minții și ai noștri.
Cred cu sinceritate că oamenii nu ar trebui să considere că au dreptul să judece faptele sau sufletul altor oameni, deoarece fiecare ne suntem stăpânii propriei existențe și o trăim așa cum știm, după propriile reguli, științe, lecții.
Cred că fiecare ar trebui să ia ce e bun din alții sau din ceea ce văd, citesc, cunosc și să tacă în fața a ceea ce nu li se pare a fi ce consideră ei. Pentru fiecare ar trebui să-i fie primordială propria viață și îndreptarea acesteia, nu criticarea și judecarea altora.
Viața merită trăită cu entuziasm până la capăt indiferent de ceea ce ne oferă ea, deoarece este o minune, un dar frumos, o călătorie în care putem să adunăm în suflet clipe neprețuite! Și se poate, deoarece ne stă în putință. Nouă. Nu altora, pentru noi.
Eu vreau să îmi trăiesc viața la superlativ, nu să pierd din ea făcând compromisuri din care să ies pe minus. Am ieşit şi pe minus, deoarece altfel nu ajungeam pe plus, dar, am ajuns la o vârstă când consider și simt să îmi ofer mai mult: de la mine, de la cei din jur, de la timp, de la viaţă!
Nu sunt întotdeauna puternică. Uneori şi când sunt, doar par. Nu sunt întotdeauna plină de zâmbet. Uneori sunt plină de întrebări. De căderi. Nu sunt o femeie atât de diferită. Poate doar prin omul iubit am devenit o femeie îmbrăcată într-o culoare unică şi frumoasă. Sunt o femeie care e mai mult copil. Căreia îi place să fie ţinută în braţe. Să ştie că acolo e locul ei, pentru că acolo se potriveşte ea cel mai bine… în braţele acelea!
Îmi place să umblu desculță și să privesc cum plouă. Dacă am iubit? Mereu! De când mă știu! Un singur bărbat! A fost mereu sufletul meu pereche. Prietenul meu cel mai bun. Imaginar într-un timp. Când am avut balul de absolvire la liceu, îmi amintesc că după ce m-am îmbrăcat, după ce m-am aranjat, am închis ușa și am pus o casetă în combina muzicală. Caseta noastră. Frumoase vremuri. Până și muzica avea alt gust atunci. Am închis ochii și conturându-l în mintea mea, am dansat cu el primul nostru dans în mijlocul mulțimii. Normal că nu era nicio mulțime, dar mie nu mi-a fost niciodată teamă să modelez lumea și norii după visurile mele. El a fost cel cu care am copilărit, cu care mi-am trăit frumos adolescența, tinerețea și despre care, de la o vreme, de multă vreme încoace, știu că există. Până la el, însă, a trebuit să cresc mare. Eu cred sincer însă, că încă mai am de crescut. Până la el, a trebuit să cunosc și alți bărbați. Bărbați despre care, atunci, la timpul acela, crezi că sunt marea dragoste a vieții tale, dar sunt, defapt, niște persoane, sentimente și întâmplări frumoase, importante, care te ajută să te formezi ca om, femeie, prieten, să te cunoști, să știi ce îți dorești cu adevărat de la bărbatul de lângă tine, de la relația pe viață pe care dorești să o ai, de la tine!
Mulți au zâmbit și au așteptat să treacă. Să îmi treacă. Adevărul este, că iubirea adevărată nu poate trece cu nimic și cu nimeni. Lângă oricine am fi în viața aceasta și orice am face, iubirea aceea ne urmărește peste tot și ne ajută să revenim… acasă, în căminul sufletului nostru. Ne trezește și ne spune că nu e bine ce facem. E frumos, dar pur și simplu nu acolo ne este locul. Și când inima ne spune asta, noi ar trebui să o ascultăm. Întotdeauna are dreptate. Astfel că, dacă asta se poate numi pasiune, atunci el a fost, este şi va rămâne mereu cea mai mare pasiune şi dragoste a mea! Am multe pasiuni în viaţă, dar doar câteva mari iubiri: fetiţa mea, bărbatul iubit, cățelul și pisica mea, familia şi scrisul! Eu cred că, dacă iubim cu adevărat, merită să așteptăm toată viața ca iubirea noastră să se împlinească!
Citiţi şi
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
