Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Iubirea asta-i o imensă dilemă. Cu coarne

12 March 2018

REGISRelaţiile. Sunt într-un conflict perpetuu. Nu există decât momentan totalitatea. Chestia aia în care ea se dăruie lui, el o doreşte cu pasiune, invers. În rest, temporal apare negocierea între atracţie şi orgoliu. Între afectivitate şi egoism. Efemeridele-s fericite fiindcă totul se întâmplă într-o zi, n-au timp de trădare, alternativă, încercări. Iubesc, procreează şi mor. La oameni, este diferit. Iubesc, fac sex cu unul sau mai mulţi, ferindu-se să conceapă ceva şi merg mai departe. Abia atunci se ajunge la ideea defensivă – nu am realizat ceea ce puteam pierde, după greşeală, sau ofensivă – abia acum am înţeles cât îmi eşti de dragă, menţinând în potenţă lupta dintre orgoliu şi dragoste! Cine este mai tare învinge. De regulă, orgoliul primeşte bulinele majoritare. De regulă!

Gara de Nord. Bucureşti. În secolul trecut. Zi de vară caldă, toridă, totuşi cu multe fulgere pe cer. Cerul este senin, dar are pete încrâncenate de culoare închisă şi vântul suflă puternic. Dolescu abia se urcase în tren care instant se puse în mişcare. Întârziase, nu destul, dar suficient. Îşi ocupă locul pe bancheta de clasa a doua. Ședere vremelnică.

– Bilete. Ce vorbă macabră. Bilete. Inutile. Necesare. Oricum.

Iubirea. Iubirea asta-i o imensă dilemă. Cu coarne. Ce miracol? Adică sau este un rahat cu ochi ori retină plină de suspensii murdare. Doar nu se poate altfel decât cu intermedieri. Şi, şi să fie completă, sinusoidală, cu suişuri şi coborâşuri. Depinde de contextele apărute, de surprizele găsite, de pasiunile sfârşite, începute, cine mai este în stare să le ordoneze? Aproape nimeni. Însă. Şi Dolescu îşi zicea că este un gen raţional, aşa, întorcea pe toate părţile faptele lui cu oamenii din jur, şi invers, ale celor pe care îi preţuia, analizând spusele respectivilor. Doar nu era un detectiv cu aparat foto sau un spion cu camere ascunse!

Plecase din Bucureşti spre Iaşi! Era nebun. Lăsase capitala pentru o fată. Măcar momentan. Şi avusese chef de senzaţii tari înainte de a ajunge acolo. De ce să treacă printr-o călătorie stupidă şi plicticoasă. Prefera să se joace cu proprii lui nervi. Senzaţii care să-l smulgă din cunoaştere. Vorbise cu controlorul în Bucureşti, dacă poate să facă blatul. I-a răspuns tacit că da, se poate, dar o să primească banii numai înainte de a ajunge la Iaşi. Se temea de un supracontrol. Aproape ajunsese când s-a gândit să-i dea ţeapă. Măcar se trezea din amorţeala celor douăsprezece ore de călătorie. Avea întârziere peste o oră.

– Biletele la control!

Se apropia naşul, controlorul cu chipiu inestetic, numai stemă n-avea pe frunte, în rest îşi făcea datoria sau primea mită. Se îndepărtase de foc ca un animal căutând scăparea. Fugea de scânteie. Amendă. Dat jos din tren la prima staţie. Scandal. Câte nu pot interveni în societate dacă încerci să o fentezi? Este drept, mai multe intervin în minte când îţi fentezi sentimentele. Oricum se ascunse în primul wc găsit liber în vagonul următor. Să i se piardă urma. Miros. Nasol. Nu exista niciun parfum ambiental înăuntru. Doar gemuleţul mic deschis pe unde intra curentul de aer cu putere. Cu toate sforţările, tot mirosea a urină. În bălăngănire ajungea pe jos. Nu era niciun mop cu care să se cureţe podeaua. A blocat uşa şi, să fie sigur că nu poate fi deschisă cu o cheie din exterior, s-a proptit şi cu mâinile, împingând-o cu toată puterea. Secundele curg greu când nu vrei să fii prins că încalci legea. Clar. Timpul se dilată de parcă ar avea un orgasm interminabil ce n-are de gând să se termine.

Nu mai fusese în Iaşi. Citise că sunt două gări. Una centrală şi Nicolina, secundă. Unde să coboare? Undeva.

– Poc. Poc.

Două bătăi în uşă şi mânerul rotit, încercat. Ocupat? Unii sunt de-a dreptul penibili. Nu acceptă nici măcar evidenţa şi vor confirmări verbale de la oricine, numai se trezesc vorbind. Ioi. Plouă? Şi sunt uzi până la piele. Vai. Merg la o cafea. Mă epilez pentru orice eventualitate. Normal că era ocupat. Scria cu roşu şi-n afara pe uşii. Poate nu ştia citi. Neh. Imposibil. Ocupat? Chiar era prost celălalt de pe culoar. „Mda.” a răspuns grav, modificându-şi vocea, îngroşând-o, scremându-se, poate indică empatie şi va fi lăsat în pace. Intuise bine, a urmat liniştea. Îi transpirase palmele de efort tot împingând melamina de la intrare. Tăcere binecuvântată. Pace interioară netulburată de exterior pentru moment. Clipa. hă. hă. Dar nu putea ignora consecinţele ca alţii. Nu era imbecil pe cât de mult părea în evaluările celorlalţi.

Cui îi mai pasă azi de iubire? Că este ceva mai mare şi inedit. Poate odată cu îndrăgostirea. Dar dacă te îndrăgosteşti de cine nu trebuie? Îi bai. Şi trece la fel de repede ca gândul, vântul, ideea. Că vine plictisul, bătrâneţea şi începi să sari ca un bezmetic, adică te dai la altele, alţii oferind tăvi întregi cu cafele aburinde. Să reîntinereşti. Absurd.

Se spune că plânsul la un bărbat arată ciudat şi denotă slăbiciune, emoţii bezmetice, necontrolate. Lui Dolescu i-au dat lacrimile, dar nu de tristeţe, ci din cauza mirosului şi a prafului care intrase subit din afară. Nu-i era nici măcar frică. Plânsul ciudat, eliberează omul de suferinţă, dar închide şi anumite cercuri! Este terapeutic, corect, însă pe baza lui se construiesc alte universuri! Dacă mai sunt vizibile!

– Cine-i acolo?

O altă voce. Nesigură. Mă-ta! I-a venit să răspundă, dar măcar avusese decenţa să dispară, iar Dolescu numai zâmbise şi se abţinuse de la comentariile efective. Probabil nici nu aşteptase răspunsul.

Nu mai fusese în Iaşi. Ştia că sunt două gări. Coborâse în Iaşi-Nicolina, şi el, şi controlorul. Nu era bine. Urcă cu viteză înapoi, revenind în aceeaşi budă, repetând mişcările de opintire a uşii. Mai aştepta. Trenul s-a pus în mişcare. A oprit, i se părea pustiu, iar a plecat. Până la urmă, a realizat că trecuse de Iaşi. Apoi a aţipit. Când s-a trezit, era dimineaţă şi ajunsese în Suceava. Avea de făcut drumul de întoarcere la Iaşi. De ce să fie banal? S-a pus în faţa gării să facă autostopul. Trebuia să aştepte următorul tren spre Iaşi vreme de cinci ore. Cu maşina de ocazie ar fi ajuns în două. De ce să stea degeaba?

tren

Sursă foto: flickr.com

Cine mai crede azi în dragoste? Unii o confundă cu iubirea. Mare greşeală. Dragostea este puţin mai trainică, fiind romantică. Adică nu-ţi vine să te laşi sedus de sexul surpriză cu o a treia persoană. Tertium non datur (n. red – a treia posibilitate nu există). Ăla pe care îl negi, dar doreşti totodată. Vai! S-a întâmplat. Eroare. Răzbunare. Cine ştie? Nu-l, n-o doream, m-am lăsat dusă, dus de val, clipă, inconştient. Nu. Nu există inconştientul. Nici măcar clipa. Sunt utopii. Dragostea este ceea ce rămâne în urma iubirii îndrăgostite de început.

– Mă scuzi! Mergi cumva la Iaşi? a spus Dolescu trăgându-şi sufletul de la alergare.

Fugise după o dacie 1310 roşie, nu mai văzuse de mult timp aşa ceva, care avea numere de Iaşi şi parcase câteva clipe mai departe. La volan era un tânăr.

– Nu. I-a răspuns sec, demarând.

S-a întors la loc şi urmărea numerele maşinilor cu degetul de autostop ridicat. N-avusese noroc. Sau avea, dar întârziase o vreme. A băut o cafea cumpărată de la un butic mic. A fumat mai multe ţigări, studiind numerele maşinilor.

După cinsprezece minute, dacia 1310 roşie revenise în dreptul gării. Acum chiar oprise motorul. Tot mai departe de Dolescu. Şi-a spus să mai încerce odată.

– Te rog, dacă mergi la Iaşi, mă iei şi pe mine! insistă să-l convingă pe tânărul călător să îl ducă şi pe el.

– Ştii să ieşi din oraş?

L-a privit în ochi cu un fel de speranţă, se rătăcise pesemne.

– Da! l-a asigurat Dolescu.

Nu mai fusese niciodată în Suceava, dar ghidat de indicatoare au găsit ieşirea repede.

Iubirea. Iubirea asta-i o imensă dilemă. Cu coarne. Ca şi traiectoria lor. Se întâlneşte manda cu tanda, doi ameţiţi, pierduţi în spaţiu, profitori. Unul ajunge unde nu era cazul, celălalt nu ştie să iasă din încurcătură. Dragostea rămâne de o fi fiind stabilă. În rest accidente. Şi de ce să te mai ghidezi după ele? Să trăieşti periculos? Păi, nu-ţi place tot timpul aventura. Dimpotrivă. Uneori vrei şi un fel de stabilitate, credinţă, certitudine. Adică să nu mai te dai mare cu rahatul pe băţ. Să ai privirea clară. Independenţa nedobândită fiindcă eşti dependent de iubire, nu de o persoană, ci de o emoţie trainică. Cu dragoste se pot despărţi apele. Cu iubire numai temeri găseşti. De ce să ne fie frică de ceea ce nu scăpăm vreodată? De iubire, cu atât mai puţin!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Un cadou pentru Maria

Mi-e dor de mama…

Ați înnebunit?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,599 views

Your tuppence

  1. cornel / 24 July 2018 12:24

    fff interesant

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro