Iubirea în caz de urgență

7 March 2021

Paula își întâlnește viitorul partener într-o seară fierbinte de vară. Este căsătorită, dar căsnicia nu a rezistat unei tragedii cumplite. Energica Judith este un medic competent, o femeie cultă și sigură de sine care își administrează eficient și expeditiv relațiile cu bărbații aleși de pe site-urile de dating, dar lipsa ei de implicare ascunde o vulnerabilitate imensă. Brida este o scriitoare și o femeie care își dorește (curaj, sau egoism?) totul fără compromisuri: să-și mulțumească pe deplin familia, soțul și fiicele și, în același timp, să fie liberă pentru a-și asculta vocația. Malika a fost abandonată de partenerul ei, iar visul unei cariere muzicale strălucite s-a spulberat odată cu acela de a avea o familie. Când sora ei mai mică, Jorinde, o actriță de succes căreia viața pare să-i fi dat totul, îi cere să hotărască soarta unui copil, Malika renaște. Un roman plin de forță despre alegerile și destinele a cinci femei ale căror vieți se încrucișează. Cinci femei care încearcă imposibilul – să iubească, să fie puternice și să-și respecte mereu principiile de viață.

Pe Paula, Judith, Brida, Malika și Jorinde le unesc fie soarta, fie legăturile de sânge. Sunt cât se poate de diferite, dar toate caută fericirea mereu trecătoare, și fiecare dintre ele va trebui să navigheze, în felul său, spre un liman, răspunzând curajos întrebărilor pe care multe femei nu îndrăznesc să și le pună. Plină de dinamism, sfre­delitoare și extrem de actuală, Iubirea în caz de urgență se implică în ceea ce înseamnă să fii femeie în secolul  XXI.

„O lecție despre fragilitatea umană, minunat scrisă.“ Women and Home

„O pasăre rară în literatura germană: o carte care nu are nici o pretenție aparentă de a explica lumea – și totuși exact asta face.“ Neue Zürcher Zeitung am Sonntag 

„Totul se plătește în viață. În acest adevăr rezidă fascinația pe care o exercită romanul Danielei Krien, o carte impresionantă, care te pune pe gânduri.“ Berliner Zeitung

„Daniela Krien înregistrează cu un extraordinar rafinament psihologic haosul emoțional și inconstanța vieții moderne.“ Vogue

„O lecție despre fragilitatea umană, minunat scrisă.“ Women and Home

***

Vă invit să citiți un

fragment

din romanul  Iubirea în caz de urgență al scriitoarei Daniela Krien, 

apărut în colecția Raftul Denisei, editura Humanitas Fiction

În 2019, romanul Iubirea în caz de urgență a ocupat timp de trei săptămâni locul 1 pe lista de bestselleruri din Der Spiegel, iar pe întregul an 2019 s-a situat pe locul 9. În Germania s-a vândut în peste 150 000 de exemplare. În curs de traducere în 25 de țări.

“Malika întinde arcul.

Trece sacâzul peste părul arcuşului, pune vioara la gât şi îşi face încălzirea cu câteva game. Picioarele goale şi le ţine desfăcute. Fusta lungă, colorată cu motiv floral, se unduieşte în ritmul mişcărilor ei.

De câteva zile deja îi tot umblă prin cap propunerea surorii ei. O propunere cum numai Jorinde putea să facă. De parcă totul ar fi posibil. De parcă n-ar exista limite. De parcă omul ar fi o foaie de hârtie albă pe care ai putea scrie orice.

Refuzase, desigur. Şi totuşi, ideea nu-i dă pace.

 

Frontul norilor a trecut deja şi lumina soarelui cade pe cristalul sub formă de lacrimă din faţa ferestrei. Felicitas zace între două ghivece cu flori. Se tolăneşte, se întinde şi dă apoi cu laba după cristal. Pe raftul cu cărţi de vizavi încep să danseze puncte în culorile curcubeului.

Malika lasă vioara deoparte, slăbeşte şurubul arcuşului şi bagă instrumentul înapoi în cutie. Astăzi n-are nici un sens să exerseze.

Îşi trece degetele peste cotoarele cărţilor. Culorile spectrale de pe mâna ei tremură în ritmul cristalului care se clatină. Se opreşte la un volum subţire. La multe pagini sunt lipite hârtiuţe galbene post-it. Malika ştie pe dinafară pasaje întregi.

 

Când a auzit de curând despre apariţia nuvelei, s-a dus cu bicicleta încă în aceeaşi zi în centrul oraşului la librărie. A urcat pe scara rulantă până la etajul întâi şi a văzut buclele roşii ale librăresei apărând din spatele unei mese cu cărţi. Sarcina ei era vizibilă şi Malika a simţit o împunsătură în inimă.

De cum a zărit-o pe Malika, a ridicat mâna, salutând-o, şi a zis direct:

— Aţi nimerit la ţanc! A venit ceva nou de la autoarea dumneavoastră preferată.

Cu burta ei mare s-a dus clătinându-se până la masa cu noile apariţii, a apucat o carte cu o copertă albastru-închis şi i-a întins-o Malikăi cu remarca:

— O mare poveste de dragoste.

Puţin după aceea, Malika a părăsit magazinul cu un exemplar semnat de mână al cărţii O vară. Înainte să se urce pe bicicletă, şi-a trecut arătătorul peste numele scris cu cerneală albastră.

Brida Lichtblau.

 

Nu mai ştie de câte ori a citit deja O vară.

În primele trei cărţi ale Bridei Lichtblau, figurile bărbăteşti aveau uneori trăsături ca ale lui Götz, dar se deosebeau încă prea mult de acel bărbat pe care-l căuta Malika în fiecare rând. Abia această carte îl nimerea exact.

Deschide O vară la întâmplare.

„Încă o dată, Oda a adormit plângând. Şi-a înăbuşit sughiţurile pe cât a putut, ca să nu fie auzită prin peretele subţire care o despărţea de Hans şi Lydia.“

Malika zâmbeşte. Speră că ficţiunea coincide cu realitatea, că Brida este Oda şi că a suferit aşa ca Malika.

Chiar şi după atâţia ani mai doare.

 

Felicitas simte totul. Sare de pe pervaz, fuge spre ea şi se lipeşte de picioarele Malikăi. Coada ei stă rigidă în sus şi, prin felul în care toarce acum, cere să fie mângâiată.

Malika se ghemuieşte lângă ea şi scarpină uşor blana pisicii.

Mai are o oră întreagă până se va duce la şcoala de muzică, unde va asculta o fetiţă de nouă ani drăgălaşă, dar netalentată, cu părinţi orgolioşi, cum cântă pe corzi libere, foarte departe de o trăsătură curată de arcuş. Uneori, fetiţa plânge. Atunci, Malika scoate o pungă cu bomboane şi îi cântă ea ceva.

După ea urmează un băiat talentat de şapte ani, a cărui putere de concentrare este însă de cel mult cinci minute şi pe care trebuie să-l aducă înapoi la munca lui cu trucuri şi jocuri mereu noi.

Răsplata pentru răbdarea ei se numeşte Lola – eleva ei cu cel mai mare potenţial. Are doisprezece ani, este micuţă şi neobişnuit de sârguincioasă. Gura ei, cu buzele strânse de obicei dârz, zâmbeşte rar, însă atunci când cântă, chipul i se destinde.

Seara va fi sărbătorirea la părinţi. De când îşi aminteşte, la aniversarea mamei ei se face concert de casă. Tatăl își aduce colegii şi se înjghebează repede un cvartet de coarde. Astăzi vor interpreta cât de bine posibil un cvintet cu pian de Brahms.

Sora ei şi cu ea au şi ele rolul lor. Jorinde cântă un lied pe versuri de Else-Lasker Schüler1, Malika o acompaniază la vioară, partea pentru pian o preia chiar tatăl.

*

Până la reunificare, apartamentul părinţilor lor fusese un loc de întâlnire, un lăcaş de cultură, în al cărui centru stăteau Helmut şi Viktoria. „Frumoasa şi bestia“ numeau prietenii această pereche, şi existaseră momente în viaţa Malikăi în care fusese sigură că nu era copilul acestor părinţi sclipitori.

Silueta gingaşă a mamei ei se afla într-un contrast puternic cu tatăl – o „morsă“ fornăindă cu un râs molipsitor. În orchestră el cânta la violoncel, dar şi la pian cântatul său se ridica la un nivel peste medie. Şi Viktoria visase să devină muziciană. Însă vocea ei nu fusese suficient de puternică pentru a cânta muzică clasică, iar mâinile minuscule de abia puteau cuprinde o octavă, aşa că şi studiul pianului intra la fel de puţin în discuţie.

Devenise muzicolog, recenzând pentru un post de radio noile interpretări de muzică clasică şi preda la universitate.

Tot timpul intra şi ieşea lume de la ei – muzicieni, pictori, poeţi, oameni de radio şi televiziune, medici şi profesori universitari. Malika şi Jorinde erau şi ele pe-acolo, fără ca să se ocupe cineva efectiv de ele. Jorinde se mişca cu naturaleţe printre numeroşii adulţi. Dansa şi cânta şi sorbea câte puţin din paharele care zăceau prin jur. Toţi o plăceau, toţi râdeau de poznele şi mutriţele ei. Imita foarte bine felul de a fi al oaspeţilor, şi nimeni nu se îndoia că scena va deveni odată a doua ei casă.

Malika, în schimb, căuta ungherele liniştite şi acolo răsfoia nestingherită volumele mari cu picturi care, de teama unor degete unsuroase de copil, erau scoase altminteri din raft numai sub supravegherea mamei. Preferaţii ei erau pictorii din Renaştere şi Baroc.

În unele seri, părinţii uitau să bage fetele în pat. Atunci adormeau acolo unde le prindea somnul şi se trezeau a doua zi complet îmbrăcate într-o cameră plină de fum de ţigară. Nimeni nu întrebase vreodată copiii ce părere aveau despre asta.

 

După căderea Zidului, reuniunile s-au rărit. După unificarea monetară, un timp nici n-au mai avut loc.

Noua organizare a vieţilor tuturor solicita timp, priorităţile se schimbaseră.

 

Helmut părea să accepte cu sânge rece pierderea importanţei familiei Noth, Viktoria însă suferea vizibil.

Şi Jorindei îi lipseau viaţa zgomotoasă, atenţia şi admiraţia prietenilor părinţilor. Singura care savura liniştea neobişnuită pentru ei era Malika.

*

Soarele bate acum fără nici o opreliște.

Malika coboară jaluzelele tuturor geamurilor dinspre sud. Vara este o plăcere numai pentru oamenii zvelți.

În baie pune duşul pe apă rece şi se stropeşte bine. Merge goală prin locuinţă şi deschide în dormitor uşa dulapului. Cele mai multe rochii sunt lungi şi largi, iar puţinele perechi de pantaloni au în talie o bandă elastică spre a putea fi lărgiţi. Se decide pentru o rochie neagră de mătase cu un imprimeu cu trandafiri mari, ia lenjerie curată dintr-un sertar şi un lanţ lung de perle din cutia de bijuterii.

Ce-i place ei vara este că oamenii sunt plecaţi din oraş. Străzile, magazinele şi muzeele sunt agreabil de goale. Se întâmplă ca pe o stradă altminteri foarte circulată să nu se vadă nici o maşină. Câteodată, Malika se opreşte atunci şi rămâne un timp liniştită pe loc.

 

Mâine, asta ştie deja de pe-acum, va fi bolnavă. Seara aceasta îi va consuma forţele. Corpul ei va produce în stilul lui obişnuit o criză de migrenă oculară1 şi vărsături.

Dacă Jorinde n-ar veni, poate că ar scăpa azi de psihosomatică. Însă sora ei va veni. Îşi va aduce copiii şi va dori să discute despre propunerea ei. Iar Ada şi Jonne vor sta în faţa Malikăi ca o promisiune.

 

Adună notele pentru elevi, îşi pregăteşte o sticlă cu apă şi un deodorant roll-on şi-şi ia vioara. În timp ce coboară treptele, sună telefonul în casă. Se opreşte o clipă, apoi clatină din cap şi merge mai departe. Când ajunge pe odihna primului etaj, îi sună mobilul. Fără să se uite, pipăie în geantă după aparat. Este Viktoria. Să vină mai repede şi s-o ajute să facă tartine.

*

Când deciseseră părinţii că ar vrea să fie şi pentru copii „Helmut şi Viktoria“, Malika avea şaisprezece, iar Jorinde, paisprezece ani. După cum era de aşteptat, Jorinde n-avusese nici o problemă să nu le mai spună mama şi tata; Malika, în schimb, acceptase doar împotriva voinţei ei acea manieră cvasiprietenească.

Prescurtarea lui „Viktoria“ în „Vicky“ n-a preluat-o nici până în ziua de azi.

Îi e groază de acel moment seara, când Jorinde şi Torben vor năvăli în casă cu copiii şi vor striga cu braţele deschise „Vicky“. Uneori, singură în locuinţa ei, ea poceşte „Vicky“ în „Ficki“, şi apoi o rosteşte cu glas tare, iarăşi şi iarăşi.

 

La un moment dat, în timpul adolescenţei, Malika şi-a dat brusc seama de ce Viktoria era aproape în fiecare seară plecată atunci când Helmut călătorea cu orchestra. Adesea, ea se întorcea acasă târziu în noapte, iar câteodată abia în dimineaţa următoare. Ideea că mama ei avea necesităţi sexuale o scârbea. Mai rău i se părea că nu era numai tatăl ei cel care-i satisfăcea aceste nevoi.

Punctul culminant l-a constituit un eveniment într-o seară rece de noiembrie, după deschiderea graniţei.

Părinţii sărbătoreau. „Măsură aducătoare de bucurie, formatoare de colectiv“ pictase Helmut pe un banner din stofă agăţat peste uşa batantă mare spre camera de zi.

Atmosfera era extrem de agitată. Viktoria începuse să bea încă de dimineaţă şi înainte de cină toţi musafirii erau deja chercheliţi.

Unul dintre ultimii care şi-a făcut apariţia a fost Rüdiger. I se zicea Rudi-Carton-gudronat, pentru că pe vremea RDG-ului şi în ciuda unei economii marcate de lipsuri, le făcuse rost câtorva prieteni de carton gudronat pentru casele lor. Malikăi îi plăcea. O flata faptul că un filozof şi poet stătea de vorbă cu ea. O trata ca pe-un adult, cu toate că de-abia împlinise şaisprezece ani.

Când a ajuns, toţi erau adunaţi în bucătărie, în total vreo douăzeci de persoane. S-a băgat imediat în discuţia care în acea clipă se învârtea în jurul foştilor promotori ai ridicării Zidului.

Apoi au discutat despre ceea ce avea să vină.

Despre sfârşitul RDG-ului. Despre sfârşitul unei idei mari. Despre sfârşit în general şi despre început şi libertate.

Malika îşi observa tatăl, care încerca din când în când să spună ceva, dar nu apuca. Valuri de milă au cuprins-o. El nu era aşa euforic ca ceilalţi şi era doar pe jumătate atât de beat. Cea mai bună prietenă a Viktoriei, Ruth, îl întrerupea mereu. Îşi dădea ochii peste cap, îl imita şi râdea de el. Atmosfera a devenit tot mai agitată. Câţiva erau de acord cu tatăl ei, care repeta stoic că ţara trebuia s-o ia pe calea ei proprie, o a treia cale, pentru a nu fi înghițită. Grupul mic s-a separat şi a trecut în salonul de muzică. Malika li s-a alăturat.

Când s-au întors, Rüdiger şi Viktoria dispăruseră. Helmut s-a uitat prin jur. S-a dus din bucătărie în vestibul şi a rămas acolo o clipă. Apoi s-a pus brusc în mişcare. Malika l-a urmat fără ca el să observe.

Helmut a deschis uşa spre „Hacksalon“ şi a privit înăuntru.

Helmut a închis încet uşa, s-a întors şi s-a speriat, căci acolo stătea Malika. Iar ea văzuse ceea ce văzuse el.

 

În zilele următoare, Malika a aşteptat zadarnic o explicaţie. Înaintea fiecărei întâlniri cu tatăl ei, oscila între teamă şi aşteptare. Îi căuta privirea, însă el o evita, era ursuz, tăcut şi stătea puţin pe-acasă.

Viktoria nu părea să facă vreo legătură între proasta dispoziţie a lui Helmut şi ce se petrecuse. Îi zicea „Posacul“ şi „Morocănosul“, şi râdea în timp ce-l numea astfel.

Malika i-a făcut confidenţe Jorindei pentru prima şi ultima dată. Într-o exprimare complicată, i-a povestit surorii ei despre scena zguduitoare pe care o văzuse, însă când a înţeles în cele din urmă, Jorinde s-a strâmbat doar şi a spus:

— Eşti perversă. Vicky n-ar face niciodată aşa ceva.

 

Malika a luat decizia să facă totul altfel decât făcuseră părinţii ei. Seara, în pat, îşi imagina viitoarea ei familie. N-ar fi atât de deosebită, în schimb ar fi iubitoare şi intactă. Fiecare copil ar fi iubit în egală măsură, nici unul n-ar fi favorizat, de nici unul nu s-ar râde.

Îşi zugrăvise de nenumărate ori scena în care îşi ţinea în braţe propriul copil şi-l alăpta şi, cu cât închipuirea ei mergea mai departe în viitor, cu atât era înconjurată de mai mulţi copii. În locul în care apărea şi bărbatul în cauză, Malika adormea de obicei.”

Daniela Krien s-a născut la Neu-Kaliß, în Germania de Est, în 1975. În 1999 s-a mutat la Leipzig, unde locuiește și în prezent cu cele două fiice ale sale. A studiat la Leipzig comunicarea și mass-media, audiind și cursuri de studii culturale. Din 2010 se dedică în exclusivitate scrisului. Romanul ei de debut, Irgendwann werden wir uns alles erzählen (Cândva ne vom povesti totul), din 2011, s-a tradus în 15 limbi și a fost ecranizat de Emily Atef. În 2014 îi apare volumul de povestiri Muldental. În 2015 a primit Premiul pentru debut Nicolaus Born. În 2020 i s-a decernat Sächsischer Literaturpreis pentru scrierile sale în proză. Romanul Iubirea în caz de urgență (Die Liebe im Ernstfall; Humanitas Fiction, 2021), publicat în 2019, a fost finalist al Premiului pentru literatură „Text & Sprache“ des Kulturkreises der deutschen Wirtschaft.



Citiţi şi

Crăciunul femeilor catchy

“Zbor în jurul soarelui” vă va împiedica să mâncaţi, să dormiţi şi să vă verificaţi e-mailul

Nu știți ce să mai citiți? Vă spunem noi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro