În acest septembrie, SUA va comemora cinci decenii de când administraţia americană purta numele Kennedy şi la Casa Albă locuia cea mai celebră Primă Doamnă a Americii, Jacqueline Kennedy. Prilej cu care vor fi difuzate nişte înregistrări audio rămase secrete în tot acest timp.
După asasinarea lui John F. Kennedy, pe 22 noiembrie 1963, cu excepţia unui interviu acordat revistei Life la o săptămână după tragedie, Jacqueline a păstrat tăcerea asupra vieţii petrecute alături de el. Şi a părut că, odată cu moartea ei, în 1994, s-au pierdut toate amintirile din perioada numită Camelot.
Dar, din fericire pentru istoria lumii, patru luni după tragedie, Jacqueline l-a ales în mare taină pe istoricul Arthur Schlesinger Jr. să vorbească despre viaţa familiei Kennedy la Casa Albă. Casetele cu cele şapte interviuri au fost sigilate şi încredinţate fiicei sale Caroline cu rugămintea de a fi aduse la cunoştinţa publicului la momentul potrivit. Iar momentul a sosit!
Lansarea la postul de televiziune ABC News va fi dublată de apariţia cărţii “Jacqueline Kennedy: conversaţii istorice despre viaţa cu John F. Kennedy” , însoţită de copia celor opt ore şi jumătate de înregistrări originale.
Citiţi şi aici despre Prima Doamnă.
Update 2025
La paisprezece ani după publicarea volumului Jacqueline Kennedy: Historic Conversations on Life with John F. Kennedy și la șaizeci și doi de ani de la asasinarea președintelui, interesul pentru cele șapte interviuri pe care Jackie le-a înregistrat în martie 1964, la doar câteva luni după tragedie, rămâne la fel de intens. Publicarea lor, în 2011, a fost documentată riguros de The New York Times și The Guardian și este considerată și astăzi unul dintre cele mai importante momente ale istoriografiei dedicate familiei Kennedy.
Cele 8,5 ore de conversații cu istoricul Arthur M. Schlesinger Jr. — păstrate sub lacăt la JFK Presidential Library, la cererea lui Jackie, și făcute publice abia după cincizeci de ani — nu au fost gândite ca o confesiune, ci ca o depoziție pentru arhiva oficială a administrației Kennedy. Totuși, tonul lor lasă să se întrevadă o intimitate emoțională rar documentată: o Jackie de 34 de ani, devastată, dar lucidă, ordonată și surprinzător de directă.
NYT descrie interviurile drept „o imersiune extraordinară în gândurile și sensibilitățile uneia dintre cele mai enigmatice figuri ale secolului XX”. Fragmentele citate în articol au devenit repere în literatura dedicată Camelotului (metafora lansată chiar de Jackie, evocând scurta președinție a lui JFK ca un moment idealizat, inspirat din legenda regelui Arthur și din muzicalul pe care președintele îl asculta obsesiv).
Comentariile ei tranșante la adresa unor figuri politice ale timpului au fost intens discutate: Charles de Gaulle este descris drept „acel obsedat de sine”; Martin Luther King Jr. este „un fals” și „un om groaznic”, în contextul zvonurilor care circulau atunci; Indira Gandhi este „o acritură — amară, insistentă, o femeie pur și simplu detestabilă”. Tot în aceste interviuri apare și remarca lui JFK despre Lyndon B. Johnson: „Doamne, îți poți imagina ce s-ar întâmpla cu țara dacă Lyndon ar ajunge vreodată președinte?”
Tonul ei rămâne frapant prin calmul aproape hipnotic. NPR a subliniat în analizele sale cât de egală, controlată și lipsită de teatralitate este Jackie când rememorează episoadele cele mai dure ale administrației: Criza Rachetelor din Cuba; amintirea momentului în care l-a implorat să nu o trimită departe, spunându-i „dacă se întâmplă ceva, vrem să fim cu tine, să murim cu tine, decât să trăim fără tine”; sau scena în care JFK plânge în dormitor după dezastrul din Golful Porcilor.
Interviurile conturează și portretul diplomatic al lui Jackie, adesea trecut cu vederea. Vizitele în India și Pakistan, observațiile ei despre ambasadori – în vizita ei oficială din Pakistan, 1962, Jackie a trecut prin Khyber Pass împreună cu sora ei, Lee Radziwill. Chiar în timpul acelei traversări, ea povestește în interviu că era atât de dezamăgită de ambasadorul american încât s-a oprit din coborâre și i-a scris lui JFK o scrisoare explicându-i cât de nepotrivit este diplomatul pentru post — toate arată o influență discretă, dar reală, în primele luni ale anilor ’60, confirmată implicit de reacțiile din administrație.
În anii de după publicarea lor, casetele nu au generat o literatură nouă masivă, dar continuă să fie citate constant în studii și articole despre administrația Kennedy. Momentul apariției lor rămâne punctul de plecare pentru orice analiză serioasă a perspectivei intime a lui Jackie asupra anilor Camelot. Astăzi, fragmentele sunt folosite mai ales ca material primar în cercetarea universitară dedicată culturii politice a anilor ’60, confirmând rolul lor unic în arhiva epocii, fără a fi însă repuse în discuție prin analize editoriale recente.
Marja lor de adevăr este limpede: Jackie Kennedy nu a vrut să-și pună viața pe hârtie, dar a simțit nevoia să-și fixeze mărturia — calm, tăios, elegant — exact la limita dintre suferință și luciditate. Această voce din 1964, redată după 50 de ani în întregime, rămâne una dintre cele mai prețioase chei de lectură ale epocii.
Citiţi şi
Greutatea dragostei în carate – cele mai scumpe inele de logodnă
Simfonia durerii la Casa Albă – Jackie
“Ziua internaţională împotriva balerinilor”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
