Roberta Louise Gibb (81) este o fostă alergătoare americană, prima femeie ce a alergat maratonul de la Boston. Ea este recunoscută de Asociația de Atletism din Boston drept câștigătoarea neoficială (nu a avut un număr de concurs) a maratoanelor din 1966, 1967 și 1968.
Bobby (de la Roberta) a ajuns cercetător în neuroștiințe la Universitatea din San Diego, California, a sculptat și în 2016, la 50 de ani de la prima cursă, a trecut din nou linia de sosire a maratonului din Boston.
Dar să ne întoarcem în 1966... vremuri în care, în America, o femeie nu avea prea multe oportunități, mai bine spus permisiuni: să studieze, să aibă o afacere, să trăiască pe cont propriu, să obțină un împrumut. Roberta avea 23 de ani și de doi ani, de când văzuse cursa de la Boston, nu visa la altceva decât să alerge maratonul. Numai că cererea ei de înscriere a fost respinsă – maratonul era doar pentru bărbați. Până și maratonul, da? “Femeile nu sunt pregătite fizic pentru asta, nu ne putem asuma răspunderea” i-a scris Will Cloney, directorul de atunci al Asociației de Atletism din Boston. Femeilor le era interzisă participarea la competițiile de alergare mai lungi de 200 m (și 800 m mai apoi) din cauza presupuselor efecte negative asupra fertilității…
Dacă Bobby ar fi renunțat atunci, poate că ar mai fi trecut alți ani până femeile ar fi putut alerga maratoane cot la cot cu bărbații. Dar Bobby n-a renunțat și pe ea o pune istoria la locul de cinste al deschizătoarelor de drumuri pentru toate fetele de după.
Deci, pe 19 aprilie 1966, camuflată într-un hanorac care îi ascundea părul, dar avea să o și încălzească insuportabil, a intrat pe traseu dintr-un tufiș unde stătuse ascunsă și s-a alăturat unui grup de alergători. Nu a durat mult până când alergătorii și-au dat seama că nu era un alt bărbat. Deși Gibb se aștepta să fie scoasă de pe traseu, ba chiar arestată, alergătorii au asigurat-o că o vor proteja. Abia atunci și-a scos hanoracul și lumea de pe margine a putut vedea că e femeie. Bărbații au aplaudat, femeile au plâns de emoție, presa s-a activat pe un așa subiect și însuși guvernatorul statului Massachusetts a așteptat-o la linia de sosire și i-a strâns mâna.
Bobby alergase chinuită de adidașii care o roseseră până la sânge, dar a terminat într-o absolut onorabilă poziție – în prima treime a alergătorilor care au trecut linia de sosire și cu un timp excelent – 3h 21′ 40″. După această victorie, când s-a întors la vestitul Wellesley College, vestea ajunsese înaintea ei și a avut parte de o primire extraordinară. (Pentru atmosfera acelor ani, vă recomand cu căldură să veți filmul Mona Lisa Smile, cu Julia Roberts în rolul unei profesoare de artă care ajunge să predea un an la acest faimos colegiu și încearcă să le emancipeze pe tinerele studente. Misiune grea…)
Ce a însemnat asta pentru sportul feminin? Că, treptat, femeile au fost primite la start alături de bărbați, că performanțele lor sunt tot mai bune.
Cel mai bun timp obținut de o femeie 2:11:53 aparține etiopiencei Tigst ASSEFA, 27 de ani, la maratonul de la Berlin, 24 septembrie 2023.
Iar cel mai bun timp scos de un bărbat – 2:00:35 – i-a aparținut kenianului Kelvin KIPTUM, cel care a murit duminică, împreună cu antrenorul său, într-un accident rutier în Rift Valley, Kenya.
Avea doar 24 de ani omul care nu a pierdut niciun maraton, singurul din lume care a alergat de trei ori sub 2:02:00 și care avea în plan să termine în mai puțin de două ore maratonul de la Rotterdam de anul acesta și era favorit la Olimpiadă.
De fapt, de la știrea morții lui am pornit să scriu despre Bobby…
Poveștile femeilor din toată lumea care au alergat maratoane și au deschis drumul pentru alte femei la această probă, aici.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
