La mulți ani, dar neapărat buni!

20 June 2021

Ați observat? Urarea noastră tradițională (și nu numai a noastră), de sărbători, aniversări, sau alte ocazii, este: „La mulți ani!”. Uneori mai este însoțită și de alte urări de sănătate, fericire indiferent de contextul în care sunt trăiți cu adevărat.

Până la un punct e justificabilă urarea, viața e una și irepetabilă, dar oare chiar trebuie să fie doar viața lungă sau indiferent cât este să fie frumoasă?

Scriitorul și psihoterapeutul argentinian Jorge Bukay are o povestioară superbă, în care descrie mirarea unui turist ajuns pe niște meleaguri necunoscute și vede un cimitir unde pe cruci erau inscripționate niște date ciudate. Sub numele răposatului era scris: „A trăit 12 ani și 6 luni”, de exemplu. N-ar fi fost nimic ciudat, dacă nu descoperea că pe toate crucile erau scrise doar vârste fragede. Primul gând i-a fost că ar putea fi un cimitir doar pentru copii, dar un localnic l-a lămurit: nu erau îngropați acolo doar copii, ci oameni de toate vârstele. Doar că obiceiul locului îi obliga pe locuitori să-și noteze zilnic, seara, dacă ziua respectivă a fost trăită fericit sau nu. La sfârșitul vieții, i se contabilizau doar zilele fericite, mai apoi transformând suma lor în ani, luni… „Asta este doar perioada în care trăiește omul cu adevărat: cât este fericit”, a încheiat localnicul.

 imaginea fericirii, pictorul turc Abidin Dino

Am scris cu ceva vreme în urmă un eseu despre „cultura banului”, încheind cu un aforism: „Cea mai mare invenție a tuturor timpurilor este curentul electric. (De el depinde întreaga noastră viață modernă. n.b.) Cea mai diabolică invenție este banul: El este cauza aproape a tuturor nenorocirilor. N-am văzut pe nimeni să-și rupă gâtul după curent electric”. Prin urmare ne-am transformat fericirea, sau mai bine zis am canalizat-o pe un făgaș iluzoriu, cu o falsă fericire: Dacă ai bani, ai totul. Nu mai comentez mai departe și nu mai dau exemple. Le întâlniți la fiecare pas.

Revin la ideea inițială. Un pustnic care trăia într-o chilie săpată în stâncă, în condiții mizere (cel puțin pentru mintea noastră „civilizată”) a fost întrebat cum de poate trăi așa. „Dacă ați ști cât de puțin ne trebuie ca să fim fericiți!”. Din nou îmi rezerv dreptul de a nu comenta, însă mereu mă întreb: nu cumva, alergând ca nebunii după o viață fericită, tocmai fericirea nu o vedem? Ce mai putem face când constatăm că viața a trecut pe lângă noi, iar noi am fost doar simpli spectatori? Este normal să ne sacrificăm darul acesta minunat, care este viața pe pământ, cu iluzia că vom trăi o alta cu adevărat fericită?

Bineînțeles că sunt întrebări cu răspunsuri diferite de la un individ la altul, în funcție de concepția fiecăruia despre viață, de educația și cultura lui. Și totuși cred că e un subiect care cere mai multă profunzime.

La mulți ani, tuturor, dar neapărat buni și fericiți! Altfel, faci ceva pe ei, vorba unui hâtru. Și tot eu: „Cine nu a învățat să îmbătrânească frumos, degeaba a trăit”.

Guest post by Dan HașDean

Sticlăria, 19 iunie 2021

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Femeia care hotărăște într-o zi că nu mai vrea să trăiască cu firimituri

Am văzut un oraș în care oamenii merg pe liniile de tramvai

Noi, cei de peste 50 de ani – generația care nu se mai întoarce

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro