La o primă întâlnire, mâinile sunt studiate înaintea sânilor…

Catchy

13 September 2017

Ce se află în geanta unei femei e adesea subiect de glumă. Un bărbat n-ar înțelege vreodată de ce nu putem ieși în oraș fără obiectul acesta, de ce ne simțim neajutorate, nesigure, dacă nu aproape dezbrăcate, fără geanta noastră purtătoare de toate cele, vitale, necesare sau doar pentru situații neprevăzute. N-am să înșir acum cât pot încăpea la o adică într-o geantă de mărime medie, am să mă opresc la ceva fără de care chiar ar trebui să mergem cu mâinile în buzunare… crema de mâini.

Să nu spuneți că nu v-ar face trebuință de cel puțin cinci ori într-o zi că nu cred că nu vă pasă cum arată mâinile! Care, dacă nu știați, sunt studiate la o primă întâlnire chiar înaintea sânilor… Așa că nu-i de nicio treabă să le lăsați să trădeze anii pe care atât de bine vă pricepeți să-i ascundeți când e vorba de față… 🙂

Crema de mâini anti-aging, nu orice fel de cremă, pentru că mâinile trădează primele vârsta, fiind cele mai expuse și folosite, ar trebui să fie în top 5 lucruri absolut necesare. Celelalte patru pot diferi de la una la alta, dar la un test rapid, pe stradă, 10 din 10 femei ar trebui să poată face dovada că o au. De ce? Glumești, nu? 🙂 Bun, am stabilit că avem nevoie de cremă pentru mâini. Acum, dacă pui preț pe ceea ce îi dai pielii tale să “pape”, iată ultima noutate: crema de mâini de la Chanel.cremă de mâini chanel

În locul clasicului tub, descoperi un recipient de forma simplă a unei pietre albe șlefuite până la perfecțiunea unui ou (seamănă cu săpunul parfumat Chanel No. 5) în care se află reinterpretarea cremei pentru frumusețea mâinilor creată de Mademoiselle Chanel în 1927. Un obiect totalmente dezirabil și irezistibil – îl vezi, îl vrei! Elegant, practic, sigur: crema nu vine în contact cu aerul, nici cu impuritățile din geantă (asta e!).

Chanel a studiat peste 1000 de fotografii cu mâini de femei. Niște mâini frumoase îndeplinesc următoarele criterii:

  1. au pielea fermă
  2. au pielea hidratată, cu aspect plin
  3. nu au pete
  4. au unghii sănătoase și cuticule suple.

Ei, bine, această cremă asigură îngrijire completă pentru mâini și unghii – hidratează și hrănește (glicerină, acid hialuronic și unt de Shea/karité), catifelează și protejează împotriva agresiunilor din mediu (ceară de trandafiri de mai din exploatarea Chanel de la Grasse) și conferă luminozitate (extract de iris palllida).

flori chanel

Textură mătăsoasă care se absoarbe rapid și nu lase urme. Se aplică după fiecare spălare a mâinilor, de câte ori simțiți nevoia. Iarna, mai des.

Conținut: 50 ml; Preț – echivalentul a 49€
Pe rafturi: din 6 octombrie 2017
Avant-première în boutique – urile CHANEL Parfums Beauté (deci și în Băneasa Shopping Mall) și pe chanel.com: din 1 septembre 2017 



Citiţi şi

Noutăți de la Chanel – make up în culorile orașului

GABRIELLE CHANEL, primul parfum nou după 15 ani

SUBLIMAGE Voyage by CHANEL

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
765 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro