Coco Chanel – femeia care a rescris codul eleganței
Puține nume din istoria modei au devenit sinonime cu libertatea și modernitatea precum Gabrielle „Coco” Chanel. Creatoarea care a eliberat femeile de corsete, a reinventat eleganța prin simplitate și a transformat moda într-un limbaj universal merita o poveste cinematografică pe măsură. Coco avant Chanel (2009), regizat de Anne Fontaine, nu surprinde gloria deplină a simbolului global, ci trasează drumul accidentat al tinerei Gabrielle, înainte ca lumea să o cunoască sub numele de Coco.
Filmul urmărește copilăria petrecută într-un orfelinat, anii de ucenicie ca croitoreasă și cântăreață într-o cafenea provincială, relația cu aristocratul Etienne Balsan și iubirea pentru Arthur Capel, singurul bărbat care a înțeles instinctul său creator. Fontaine alege un ton reținut, în contrast cu alte biografii cinematografice exuberante – de la portretele intens dramatizate ale lui Edith Piaf în La Vie en Rose la luxurianța vizuală din Evita.
Coco avant Chanel respinge artificiul și glamourul facil, preferând să surprindă mecanismul interior al unei personalități care refuză compromisurile. Așadar, scenariul, inspirat din biografia semnată de Edmonde Charles-Roux, preferă construcția clasică în locul experimentului narativ. Evoluția personajului e liniară, concentrată pe episoade-cheie – copilăria într-un orfelinat, relația cu aristocratul Etienne Balsan, iubirea intensă și tragică pentru Arthur Capel – care explică în egală măsură ambiția și austeritatea estetică a viitoarei creatoare de modă. În comparație cu Jackie (2016), filmul lui Pablo Larraín despre Jacqueline Kennedy, care explorează prin montaj fragmentat trauma și construcția unei imagini publice, Coco avant Chanel rămâne fidel unei narațiuni clasice, punând accent pe formarea personalității, nu pe mitologia publică. De asemenea, în comparație cu Coco Chanel & Igor Stravinsky (2009), care explorează relația pasională dintre creatoare și compozitor, prezentând-o deja ca o femeie puternică și afirmată, Coco avant Chanel urmărește geneza acestei forțe interioare. Dacă filmul lui Jan Kounen e senzual și sofisticat, cu accent pe maturitatea și libertatea deplină a protagonistei, pelicula lui Anne Fontaine este mai austeră, analizând cum Gabrielle devine Coco – de la vulnerabilitate și dependență la emancipare și control asupra propriei vieți.
Așadar, aici în rolul principal, Audrey Tautou compune o Chanel sobră, încăpățânată și vulnerabilă, departe de imaginea romantică a visătoarei din Amélie. Audrey Tautou își construiește rolul cu o austeritate care amintește de însăși filosofia vestimentară a personajului său: nimic în plus, niciun gest inutil.
Jocul său minimalist se potrivește cu estetica vizuală creată de directorul de imagine Christophe Beaucarne: cadrele sunt epurate, lumina e difuză, culorile reținute, parcă în armonie cu hainele simple și croielile masculine care anunță revoluția stilistică. Montajul lui Luc Barnier menține un ritm lent, aproape meditativ, evitând spectaculosul. Această alegere susține tonul intim, dar poate frustra spectatorii obișnuiți cu dinamica alertă a biografiilor cinematografice recente. Muzica lui Alexandre Desplat completează vizualul discret: partitura e subtilă, melancolică, subliniind emoțiile fără a le forța. Spre deosebire de coloana sonoră tensionată și fragmentară din Jackie, care reflectă zbuciumul interior al protagonistei, aici muzica curge egal și elegant, asemenea liniei drepte a unei rochii Chanel.
Costumele semnate de Catherine Leterrier reconstituie cu rigoare atmosfera Belle Époque, fără a transforma filmul într-un catalog de modă. Muzica semnată de Alexandre Desplat completează subtil atmosfera, evitând să copleșească imaginea sau emoția. Comparat cu alte filme biografice centrate pe figuri feminine celebre, Coco avant Chanel impresionează prin discreție și coerență vizuală, dar poate părea prea reținut pentru spectatorii care așteaptă o narațiune dramatică explozivă. Avem de-a face, deci, cu un portret intim al unei femei care, înainte de a deveni legendă, a avut curajul să fie diferită.
În ansamblu, filmul este o cronică a unei femei care nu a așteptat să fie salvată, ci și-a croit singură destinul. Dacă Coco Chanel & Igor Stravinsky arată legenda deja formată, Coco avant Chanel dezvăluie lupta pentru libertate și demnitate, marcând începuturile unui feminism intuitiv, neprogramatic, exprimat prin eleganță și simplitate. Rezultatul este un portret sobru, elegant și profund uman, al unei femei care a înțeles că stilul este o armă a independenței. Coco Chanel nu este prezentată ca o militantă feministă în sensul modern al cuvântului, ci ca o personalitate care a intuit că libertatea poate fi cucerită prin muncă, talent și refuzul de a fi redusă la statutul de „amantă decorativă”. Coco avant Chanel nu e o odă strălucitoare, ci o cronică discretă, cu o frumusețe durabilă – asemenea rochiei negre pe care Chanel a transformat-o într-un simbol al independenței feminine.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Titlu original: Coco avant Chanel
Regie: Anne Fontaine
Scenariu: Anne Fontaine, Camille Fontaine (după biografia lui Edmonde Charles-Roux)
Imagine: Christophe Beaucarne
Montaj: Luc Barnier
Muzică: Alexandre Desplat
Costume: Catherine Leterrier
Distribuție: Audrey Tautou (Gabrielle „Coco” Chanel),
Benoît Poelvoorde (Etienne Balsan),
Alessandro Nivola (Arthur Capel),
Marie Gillain (Adrienne Chanel),
Emmanuelle Devos (Emilienne d’Alençon)
Durată: 105 minute
An: 2009
Țară: Franța
Citiţi şi
Expoziția Universală – de la Paris 1900 la Osaka 2025
Fenomenul trad wife – întoarcerea la cratiță
Carolyn Burke – moștenirea unei biografe cu normă întreagă: viețile altor femei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
