Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

La selfie, numai cine are față!

21 April 2018

ANDRA TISCHERRecunosc. Sunt dependentă de Facebook. Proooooofa, mă apostrofează copiii, și dumneavoastră? De parcă m-aș fi contaminat cu o boală ciudată și rară, cu șanse mici de supraviețuire. Replica e în mine, spontană: Nu ești pe Febe, nu exiști. Celebra butadă ”Cuget, deci exist”, poate fi  adaptată unui macrounivers în care se regăsește (aproape) toată populația planetei, un fel de spațiu al tuturor în care ne trezim împreună, dejunăm, ne spunem bancuri, ne mai și înjurăm subtil și în limbaj deseori metaforic, ne dezbrăcăm de istoria personală ca de un halat de baie, ne cultivăm, ne împărtășim, ne certăm și ne împăcăm, stabilim relații și rupem legături printr-un singur click (aici chiar putem spune că e un avantaj, altfel ce mult ne-ar lua să ne fabricăm tot felul de discursuri de adio, cu explicații, încercări de deturnare etc.), ne spunem ”noapte bună” pe o melodie de Chopin și adormim cu telefonul în mână, ca să continuăm conversația sau învățătura.

Ultimul banc pe care l-am auzit: ”Care sunt cei mai periculoși oameni? Cei care n-au FB, nu știi niciodată unde sunt, ce fac, ce mănâncă, ce gândesc…”. Râdem noi, râdem, dar cam așa este. Cine nu pune la comun e scos în afara legii, nu? Atâta timp cât nu mă distrage de la chestiunile existențiale importante și nu mă ține trează toată noaptea, astfel încât să-mi provoace oboseală cronică, eu zic că e productiv. Mi-e teamă de previziunile unora, că rețeaua asta ar putea dispărea. Cred că ne-am trezi dintr-o dată foarte singuri și la o mare, mare distanță unii față de ceilalți. Ne-am duce foarte mult lipsa, pentru că ne cunoaștem atât de bine încât până și disparițiile temporare ne îngrijorează.

Adevărul este că acest contact virtual cu lumea vie, colorată sentimental și dispusă la o generozitate impresionantă, de multe ori vindecă și ameliorează stima de sine, mai ales cu prilejul evenimentelor familiale sau profesionale… Ne bucurăm să vedem câtă lume se strânge în jurul nostru în câteva momente și numărăm reacțiile cu înfrigurare, ceea ce, desigur, indică prezența noastră în rândul lumii și felul în care suntem receptați de către ceilalți.

Nu fac o pledoarie pro domo, sau pro Facebook, ajung imediat la miezul problemei. Nu e chiar o mare problemă, dar ar putea deveni, sau, pentru unii, a devenit deja. Fotografiile. Lumea pozează orice, oricum, într-o febră a revelării tuturor aspectelor importante din viața lor sau ceea ce ar putea stârni reacții din partea celorlalți, astfel încât să iasă în față cu ceva. Unii nu sunt deloc povestași, unii chiar n-au cu ce. Pentru că n-au idei în românește, scriu în engleză, și aia după ureche. Probabil că nu găsesc un citat sau ceva inteligent, că n-au timp sau nu știu ce să caute, sau pur și simplu nu gândesc în termeni de profunzime. A alege un citat, da, este o artă, mai ales când e în combinație cu o imagine, o fotografie sau o melodie. Nu toată lumea știe să scrie ceva inteligent, asta e clar. Așa a apărut hashtag-ul, să-i scape de o minimală expresie lingvistică. Așa că postează doar imagini preluate de te miri unde sau dau mai departe, cu share, la ce găsesc ”mai deștept” pe la alții. Plagiatul e noțiune necunoscută pe Facebook, pentru că un share scutește de efort. Iar alții, că aici voiam să ajung, postează doar selfie-uri. Adică poze cu propria persoană, în diferite ipostaze. Știați că acest cuvânt (de origine engleză) selfie a fost declarat de către Oxford English Dictionary, în noiembrie 2013, ca fiind cuvântul anului? Dar că istoria selfie-ului datează de foarte mult timp? Fotograful american Robert Cornelius este cunoscut pentru faptul că a realizat prima poză de tip autoportret din istorie, în 1839, iar astronautul american Buzz Aldrin  a făcut primul “selfie” din spațiu, în 1966?

585px-robertcornelius

Sursa foto: http://publicdomainreview.org/

Din ce în ce mai prezentă pe Instagram și Snapchat, selfita s-a conturat ca o modă în sine, dar, în același timp, a intrat și în atenția specialiștilor, mai cu seamă psihologi, care au despicat firul în patru și au conchis că fenomenul indică un dezechilibru psihic, în anumite condiții. Prea interesant ca să nu aflăm care. Într-un interviu din Business Insider, ni se spune că selfita nu a fost recunoscută oficial ca boală, dar constituie un dezechilibru serios care poate deveni o amenințare în viața celui care o practică, în măsura în care îi afectează ritmul normal de viață. Să ne înțelegem, acum e vorba despre efectele psihologice pe care le are preocuparea excesivă(!) de a se fotografia pe sine, și nu de cele estetice, dar despre ele, după ce ne lămurim. Ea trădează, în principiu, tendințe narcisice, dar și un nivel scăzut al stimei de sine, care trebuie compensată prin expunerea publică în scopul de a strânge cât mai multe reacții. Carența de afectivitate e o cauză foarte importantă, ca și singurătatea sau excluderea din colectivitate pe care unii o receptează ca pe o suferință cauzatoare de remușcări, culpabilizare, incapacitate de a se autoevalua social, ajungând uneori până la depresie. Am văzut poze cu femei mature, trecute de 50 de ani, pozându-se în mirese sau prelucrându-și fotografiile cu ajutorul unor aplicații funny, pentru adolescenți, cu urechi de iepure sau nas de câine/pisică și mustăți, inimioare sau coroane de regină cu ”pietre nestemate”. Cu siguranță, nelalocul lor, trădând o evidentă perturbare a mecanismelor raționale și a unei cenzuri conștiente. Da, incidența cazurilor e mai mare la femei decât la bărbați, e perfect explicabil prin natura diferită a sexelor și preocupările specifice.

selfie

Sursă foto: elle.com

Psihoterapeuta Amy Morin declara că ”aproape orice poate deveni o dependență, și asta nu se referă la timpul pe care îl petreci făcând ceva, ci la genul și seriozitatea problemelor pe care le provoacă în viața ta… Dacă ești atât de preocupat să-ți faci selfie încât ratezi întâlnirile face to face cu prietenii, atunci ai o problemă. Sau dacă întârzii la serviciu din cauza asta, ocupat în a captura imaginea perfectă înainte de a pleca de acasă, ar trebui să îți pui oarece întrebări. Sau dacă nu mai apuci să te pregătești pentru orele de curs, preocupat să numeri like-urile de la ultimul selfie, ei da, atunci poate fi un semnal că  ești pe drumul greșit”. Specialiștii de la Asociația Psihiatrică Americană și de la alte universități de prestigiu, printre care Nottingham Trent University și Școala de Management Thiagarajar din India, au ajuns, în urma unor studii, să delimiteze trei stadii ale selfitei, pe baza unei Scale de comportament (Selfitis Behaviour Scale): borderline, care constă în fotografierea de cel puțin trei ori pe zi, fără a posta însă pe rețelele sociale; faza acută, în care subiectul se fotografiază de cel puți trei ori pe zi și postează fiecare imagine; cronică, rezultată din nevoia incontrolabilă de a se fotografia fără încetare și de a posta de cel puțin șase ori pe zi selfie-urile pe rețele (uneori pe mai multe, concomitent, mai ales cele care au ca opțiune redirecționarea spre altele, de ex. Instagram către Facebook.) Așadar, treaba e cât se poate de serioasă. Mai cu seamă că s-a ajuns la cazuri de sinucidere confirmate.

Să revenim însă la ”moda” selfie. Deci pe teritoriul esteticii, cu toate aspectele ei, mergând de la frumos la grotesc, și cu intențiile mai mult sau mai puțin explicite.  Unele autoportrete sunt făcute cu scopul de a distra sau provoacă râsul prin situația amuzantă pe care o surprind, de multe ori instantaneu. Derizoriul și ilaritatea lor sunt scuze suficiente pentru a nu mai căuta vreo urmă de calitate de vreun fel. Apoi urmează cele făcute la diferite evenimente, în ținută de gală, care sunt în proporție destul de mare bine realizate, chiar dacă mai au nevoie de retușuri, mai ales la încadrare, luminozitate sau claritate. Cele pe care și le fac adolescentele mi se par cele mai interesant de studiat, pentru că, în majoritatea, decorul nu contează, mai ales când e vorba despre toaletele cu gresie ale restaurantelor, calorifere, instalații sanitare, fundalurile cu dulapuri deschise vraiște, carpete cu Răpirea din serai, plaje cu trupuri dezgolite care umplu orizontul, mașini scumpe din ”parcările de lux”, oglinzi retrovizoare… noroc cu natura și anotimpurile care salvează situația, pe de-a-ntregul. Și altele și altele, ca să nu-mi mai aduc aminte de pozițiile contorsionate și fardul excesiv care afectează grav inclusiv aparența de feminitate a persoanei respective. Foarte puține femei știu să capteze cea mai bună poziție a corpului astfel încât să le scoată în evidență liniile fine și să le estompeze pe cele care le dezavantajează, cel mai bun raport lumini-umbre care să le dea aura aceea de mister feminin seducător, să analizeze fotografia înainte de a o expune și de a o îmbunătăți (mă refer la modificările de cropare, nu la efectele care stilizează, creând impresia de muzeu al figurilor de ceară. Ar trebui niște lecții, și chiar multe pentru cele care nu înțeleg principiul non multa, sed multum, adică nu mult, ci de calitate. A te expune frecvent înseamnă a deveni plictisitoare, în oricâte ipostaze te-ai fotografia. Pentru cei care privesc, devii o imagine banală, chiar supărătoare de la un moment dat, pentru că lumea se crede în surprize și în miracole, iar acestea nu se petrec în fiecare zi.

În sfârșit, o veste bună! S-a terminat era ”duck face”!!! Nu-i așa că erați oarecum sătui de buze țuguiate și ochi mirați și umezi? Femeia-bot de rață e istorie! Dar ce se aude? Trebuia să se inventeze ceva, nu-i așa, pentru că a fi naturală și a cultiva frumusețea în varianta ei neatinsă de intenții ostentative nu e un ideal în ziua de astăzi… Ei, și ca să nu vă mai prelungesc așteptarea: se poartă ”fish gape”, adică ”gură de pește”.

fish gape

Sursă foto: cosmopolitan.com

Dacă n-ați auzit sau practicat până acum, vă dau motiv de inspirație. Ce trebuie să faceți: priviți adânc, pătrunzător, exact în focalizator, ca și când ați privi direct în inima celui la care vă gândiți; obrajii supți, până când capătă o formă concavă; buzele ușor adunate, ca și când ați fi un copil bosumflat, căruia i se refuză jucăria (cică are un efect erotic semnificativ!); gura ușor deschisă, atât cât să se vadă foarte puțin dinții; la urmă, relaxați bărbia… Fără Photoshop, fără inimioare și alte efecte, fără nas de proc, urechi de câine sau mustăți de pisică, lăsați animalele în pace, sunt și ele vietăți care nu se pot apăra singure! Nu uitați temporizatorul, 5 secunde pot ajuta mult…

time-100-influential-photos-ellen-degeneres-oscars-selfie-100

Sursă foto: Bustle.com (Ellen de Generes, Oscar 2014)

Dacă vi s-a părut complicat, mai bine zâmbiți misterios, din colțul gurii, căutați o expresie relaxată și încrezătoare, priviți în cameră fără să vă holbați sau să strângeți ochii, lăsați să se vadă pe fața voastră exact atât cât să provoace la întrebări. Un (auto)portret reușit incită la reflecție, naște suspiciuni, se lasă greu de descifrat și rămâne pentru mult timp în memoria privitorului. Natura n-a înșelat niciodată pe nimeni și nu s-a dezmințit niciodată.

D. lovato

Sursă foto: Instagram (ddlovato)

P.S. În tot cazul, pentru un selfie trebuie să ai față. Condiția esențială! Trebuie să ți se spună că ești frumoasă, nu să șochezi sau să provoci evitarea unui răspuns. Dacă vezi că n-ai destule like-uri, mai bine fotografiază natura, după cum spuneam. Numără și inimioarele, asta chiar înseamnă că aceia care ți-au dat ”adore” și-au luat mai mult timp să apese butonul de like, pentru că le-a plăcut. Răspunde la comentariile de apreciere, dacă ai. Dacă n-ai, știi ce ai de făcut.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Pe profilul ei de Facebook scria că este într-o relație cu Adrian

Dacă unul dintre părinți este obez, copilul are 40% șanse să devină obez, iar dacă ambii părinți sunt obezi, copilul are 80% șanse să devină și el, la rândul lui, obez

Un selfie nu se poate alinta

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,198 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro