Les Jeunes Amants – o poveste de dragoste imposibilă și nu prea: ea 70, el 45

30 January 2022

Pe 20 ianuarie a avut loc în Franța premiera filmului Les Jeunes Amants, regizat de Carine Tardieu, în care Fanny Ardant este o septuagenară îndrăgostită de un bărbat de 45, Melvil Poupaud, căsătorit în film cu Cécile de France. (Eternul menage a trois!) Un rol intens pe care îl joacă fără machiaj, fără tabuuri, liberă trup și suflet. La o săptămână, în Madame Figaro, apare un interviu cu actrița franceză ce va împlini 73 de ani pe 22 martie. L-am tradus pentru voi pentru că prea spune lucruri care ne interesează. 🙂 În afară de ceea ce deja știam: „Singurul lucru în care am crezut vreodată cu adevărat a fost iubirea!” A iubit trei bărbaţi, fiecăruia i-a dăruit câte o fiică, dar nu s-a căsătorit niciodată. “Motivul pentru care nu m-am căsătorit niciodată este că tatăl şi mama mea s-au iubit mult, iar noi am fost o familie perfectă. Căsuţa din preerie era nimic pe lângă noi. Iar eu cred că m-am temut că nu mă pot ridica la înălţimea lor. Pentru mine, o familie adevărată, în care te cerţi, dar şi râzi, în care femeia şi bărbatul sunt cu adevărat apropiaţi, este o adevărată lucrare de artă. Este precum Notre Dame sau Westminster Abbey. E greu de obţinut aşa ceva”.

©Getty Images

Interviul are loc la Hotel Regina din Paris. Să înceapă!

“Hotelul Regina, din Paris, i se potrivește ca o mănușă. Coridoarele sale din ceramică celadon, barul, ușile rotative și cărucioarele pline cu bagaje se potrivesc dispoziției de călătorie a actriței Fanny Ardant. Laitmotivul ei este teama de a se găsi „blocată” într-un stil, într-un mediu, într-o casă, în viața de mamă de familie. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care interpretează admirabil rolul Shaunei, septuagenara îndrăgostită de un bărbat mult mai tânăr.

Madame Figaro: Timp de patru decenii ai întruchipat, prin alegerile tale artistice și prin luările tale de poziții, o formă de libertate fără concesii. Face parte acest rol din această dorință de a deranja codurile societății?

Fanny Ardant: Nu. Nu văd în ce fel ar fi un act revoluționa faptul că o femeie mai în vârstă se îndrăgostește de un bărbat mai tânăr. Asta a existat de la începutul lumii. Oedip s-a căsătorit cu mama sa, Iocasta, cu care a avut o fiică, Antigona! S-a întâmplat pentru că îi plăcea de ea. Nu este deloc șocant că am acceptat să joc rolul Shaunei, această femeie de 70 de ani care se îndrăgostește de Pierre, un bărbat de 45 de ani.

MF: Deci ce te-a interesat în acest film?

FA: Este povestea de dragoste. Pur şi simplu. Sunt obsedată de iubire. Dragostea primită, iubirea așteptată, dragostea oferită. Scenariul filmului declină dragostea sub toate formele ei, dragostea pe care o simt pentru fiica mea și dragostea pe care o are pentru mine. Cea pe care mi-o oferă Pierre și pe care o dă și pacienților săi. Cea a soției lui Pierre pentru soțul ei, pe care nu-l înțelege. Când îi spune că a avut o relație cu Shauna, ea izbucnește în râs. “Dar e bătrână”, spuse ea uluită. Da, e bătrână, dar îi face plăcere dincolo de orice considerație de logică, estetică, moralitate. Mereu am crezut că lucurile impuse fac imposibile marile pasiuni.

MF: Ce este pasiunea pentru tine?

FA: Este fulgerul, urgența, necesitatea absolută. Este un elan, ca și viața mistică, de la care nimeni, și mai ales rațiunea, nu te poate deturna. Dar dacă întâlnesc un cuplu care s-a iubit încă din prima zi, fără niciun aranjament, atunci îngenunchez în fața lor.

MF: Și când ești înșelată?

FA: Atunci vreau să mor.

MF: Ți s-a întâmplat asta?

FA: Da. Cortina Templului se destramă. Parcă ai fi un mare ars. Dar experiența nu servește la nimic. O iei de la capăt. Există o frază în “Cu dragostea nu glumești”: „Am suferit, dar am iubit. Eu am trăit…” De aceea m-a atras subiectul propus de Carine. Și această frază de la Pasolini care îmi place foarte mult: „Trebuie să arzi ca să ajungi mistuit la ultimul foc”.

MF: Mai rămâne problema trupurilor și a pielii?

FA: Felul în care sunt filmate trupurile este pur și simplu sublim. Regizoarei nu i-a fost frică să filmeze carnea cu realism. Carine nu a vrut ca lumina să mă protejeze. Am lăsat-o să-și pună viziunea asupra poveștii așa cum a considerat de cuviință și s-o filmeze pe această arhitectă care s-a retras parțial în mediul rural. Îmi place că a ales această latură a brutalității și nu pe cea a esteticii. Se dorește totul. Cămășile de noapte vechi pe care le port, puloverele fără formă, fustele prea lungi. Filmăm rar bătrânețea, mai ales la o femeie îndrăgostită, cu un asemenea realism. De obicei, corpurile sunt sublimate. Bineînțeles, Shaunei îi este frică să-și arate corpul deteriorat de timp.

MF: Ți-a fost frică?

FA: Am simțit o delectare că sunt acest obiect al repulsiei. Asta sunt, iată, o nevastă bătrână cu cămașă de noapte veche. Practic, aruncă și mai multă lumină asupra calității iubitului meu, care este un bărbat adevărat care iubește o femeie care nu se bălăcește în clișeele frumuseții și tinereții, o femeie care nu este o gravură de revistă, iar asta îmi place foarte mult.

MF: Și în viață, asta te sperie?

FA: Ne gândim mereu că dragostea și beția iubirii sunt posibile doar la 20 de ani. Și că după asta mai nimic nu este posibil. Dar poveștile de dragoste nu sunt întotdeauna sexuale. Cel mai important lucru este atracția de a fi pentru a fi. Când, la finalul filmului, îi spun iubitului meu: „Știi că în curând voi fi într-un mic scaun?”, el îmi răspunde: „Da, știu, dar, între timp, respirăm același aer.” El este cel care are ultimul cuvânt.

MF: Ce îți place în aceste povești de dragoste fără viitor?

FA: Tocmai că sunt fără mâine. Este dragoste absolută. Îmi plac aceste povești care nu construiesc nimic. Marea confuzie este să crezi că mariajul este totuna cu dragostea.

MF: Nu găsești că asistăm la revenirea cuplului?

FA: Da, desigur. Oamenii sunt speriați. Vor să prindă rădăcini. Își doresc căsuța lor din preerie. Ceea ce e natural, trăim într-o eră a vidului. Nu mai sunt politicieni de când a murit Che Guevara. Nu mai există idealuri, nici idealism. Mai multă religie. Ce a rămas? Cuplul și familia, care protejează împotriva acestei aspirații a vidului.

Fanny Ardant și François Truffaut, în 1980. Ea va fi ultima parteneră a cineastului care moare în 1984. Photo Gamma

 1984, la filmările pentru L’Été prochain de Nadine Trintignant. Photo Gamma

În 1997, Fanny Ardant câștigă premiul César pentru cea mai bună actriță în rolul din Pédale douce de Gabriel Aghion. Photo Gamma

Gérard Depardieu și Fanny Ardant în 2000.

La mai mult de 30 de ani după prima lor întâlnire, Fanny îi va da indicații regizorale monstrului sacru al cinemaului francez în viitorul său film Cadences obstinées (în săli din 4 decembrie 2021). Photo Abaca

În 2002, îi înmânează un premiu César onorific lui Jeremy Irons, partenerul ei în Callas Forever de Franco Zeffirelli.

Photo Gamma

În același an a fost nominalizată la categoria cea mai bună actriță pentru rolul din filmul Huit femmes de François Ozon.
Photo Abaca


La Festival Lumière din 2011, la Lyon.
Photo Abaca

sursa 



Citiţi şi

Când bate gongul în ring, soarta este în mâinile lor

Eu te-am ales

Rușinos. Umilitor. Inutil

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro