Cinci scurtmetraje produse de Compania Weinstein în colaborare cu Lexus în cadrul proiectului cinematografic “Life is amazing” au avut premiera mondială pe 19 mai, în cadrul Festivalului de la Cannes.
Scurtmetrajele, care vor fi lansate unul câte unul pe site-ul Lexus, începând cu 28 mai, au fost create sub deviza “amazing experience”. Și tocmai despre asta vorbesc, în limbajul a cinci culturi diferite: despre trăiri extraordinare. Primul film prezentat, “Swimming in air” îi aparține lui Justin Tippin, proaspăt absolvent al Institutului American de Film și spune, prin ochii unui copil, povestea celui care își depășește simpla condiție pentru a ajunge la ceea ce iubește. Al doilea film, “Beyond Memories” este creat de o regizoare spaniolă, Cristina Molino, pentru a surprinde sensibilitatea unui alt prag al trăirii, cel al iubirii mature. Al treilea scurtmetraj, “Echoes”, este produs de o echipă de doi regizori din Noua Zeelandă, care creează un spectacol al realității reinterpretate grafic. Chan Chung Ki, al patrulea regizor, școlit la Universitatea din Hong Kong, a creat “Pupil” ca pe o promisiune de a merge mai departe de experiența directă, în timp ce regizoarea japoneză Mitsuyo Miyazaki și-a imaginat cum arată “A better tomorrow”.
Alături de cei cinci tineri regizori, la conferința de prezentare a seriei de scurtmetraje, au participat și doi regizori consacrați – Tim Burton şi Ryan Coogler, care au vorbit despre începuturile lor în lumea filmului.
Citiţi şi
Când sărutul devine delict și violența intră în codul bunelor maniere
„Dispariția lui Josef Mengele”, din 6 martie în cinema
Romería – cum erau părinții noștri înainte de a deveni părinții noștri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


















