Liviu Ciulei. O poveste.

Diana Evantia Barca

25 October 2011

Regizorul care revoluționa, în anii ‘60, tânăra cinematografie românească și, totodată, “unul dintre artiștii care au contribuit în mod esențial la dezvoltarea mișcării teatrale a secolului 20″ s-a stins într-un spital din Munchen, Germania, la vârsta de 88 de ani.

Pentru mine asta este regia: logică, după aia logică, şi după aia tot logică. Şi dacă mai e 1% inspiraţie e bine, dacă nu – merge şi fără”, spunea regizorul care a semnat, în 1964, unul dintre filmele revoluționare în pe atunci tânăra cinematografie românească, “Pădurea spânzuraților”. Un posibil început al extraordinarei povești ar putea fi chiar acesta, cinematografia, deși Liviu Ciulei a făcut, de fapt, doar trei filme. “Pădurea spânzuraților”, însă, o producție care avea să-l anunțe pe actorul Victor Rebengiuc în lumea filmului, a adus României o schimbare, plus un premiu la Festivalul Internațional de la Cannes. Este important să ne reamintim că extraordinara creație a lui Ciulei, indiferent dacă e vorba de regie, scenografie sau actorie de teatru și film, s-a petrecut mai înainte de acea cumplită vară a lui 1971, în care Ceaușescu își lansa funestele Teze din iulie, prin care, urmând exemplul Revoluției culturale din China lui Mao-Tse-Dun, România, condusă de “marele fiu”, urma să întoarcă spatele “putredului” Occident.

Un titlu care dă fiori descrie, probabil, pe deplin, ce a urmat: “Expunere cu privire la programul PCR pentru îmbunătățirea activității ideologice, ridicarea nivelului general al cunoașterii și educația socialistă a maselor, pentru așezarea relațiilor din societatea noastră pe baza principiilor eticii și echității socialiste și comuniste”. Pe scurt, cenzura comunistă, într-o ofensivă neo-stalinstă, urma să calce în picioare cultura română.

Familia Ciulei venea, însă, din altă epocă, purtând mai departe eleganța și valorile ei. În 1960, Bucureștiul cultural era în căutări și experimente, iar Liviu Ciulei inspira un așa numit “nou val” al cinematografiei românești, sau mai bine zis un prim val al acesteia, demonstrând că optica teatrală (inerentă oricărei cinematografii la începuturi!) poate și trebuie să fie depășită. Rezistând tentației de a pune filmele în scenă aidoma unor piese de teatru, Liviu Ciulei anima o întreaga generație de scenariști, regizori și actori tineri și plini de entuziasm.

S-a spus că în acest fel, o dată cu “Pădurea spânzuraților”, filmul românesc a făcut un “salt cuatic” de anvergură, concurând nu numai romanul remarcabil a lui Liviu Rebreanu, dar stabilind și un alt set de valori la care filmul românesc era perfect capabil să ajungă. Clasic şi modern în acelaşi timp, teribil de personal în aproape fiecare cadru, filmul lui Liviu Ciulei este o lecţie de regie de la un capăt la celălalt, fiind capodopera acestui autor care, din păcate, s-a exprimat atât de rar în cinema. Liviu Ciulei a făcut doar trei filme: “Erupţia”, “Valurile Dunării” şi “Pădurea spânzuraților”. Fiecare dintre ele a fost, însă, apreciat cu critici pozitive și premii internaționale.

Pe lângă premiul pentru regie obținut la Festivalul de la Cannes în 1965 pentru “Pădurea spânzuraţilor”, Ciulei a primit și Globul de Cristal, la Karlovy Vary, în 1969, pentru filmul “Valurile Dunării”, și un premiu de excelenţă în cinematografia română în 2002. Lista creațiilor lui e lungă. Nu încape în acest spațiu restrâns. Vom spune doar că palmaresul lui Liviu Ciulei include peste 20 de filme, la care a lucrat ca regizor, actor sau scenarist, precum şi numeroase spectacole de teatru, unde şi-a pus semnătura ca regizor, scenograf sau actor. Pentru acestea din urmă a primit, de asemenea, nenumărate distincții internaționale, iar în țară – premiul UNITER în 1996 și Premiul de Excelenţă UNITER în 2001.

”Cred că treaba asta cu teatrul e serioasă”

Liviu Ciulei devenea matur într-un București confuz, care își redefinea, uneori dureros, valorile, în anii de după război. A studiat pe ascuns Artă Dramatică, în paralel cu Facultatea de Arhitectură din Bucure;ti, unde a absolvit studiile cu brio. Pentru prima avea har, iar microbul celei de-a doua a fost transmis genetic, probabil, de la un tată supranumit “ziditorul Bucureștiului modern“, inginerul Liviu Ciulley.

Harul său a avut, și el, ecouri concrete, primul dintre ele fiind faptul că a schimbat puțin fața Capitalei. O altă poveste încântătoate dintr-un oraș postbelic încă plin de farmec, o spunem și pe aceasta tot în treacăt, cât să amintim câte ceva din tradiția unei extraordinare familii. În 1944, terenul și marele imobil de la Magheru ,20, aparțineau inginerului Liviu Ciulley, iar în 1946 la acest număr a apărut pe lume teatrul Odeon, astăzi Nottara. Asta pentru că tatăl celebrului regizor Liviu Ciulei a aflat secretul fiului său: studia pe ascuns teatrul la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, în paralel cu arhitectura. Impresionat de pasiunea fiului, Liviu Ciulley a decretat sever, la un prânz în familie: “Cred că treaba asta cu teatrul e serioasă. Așa că îți voi construi un teatru!”.

Liviu Ciulley conducea la acea vreme Societatea Națională de Construcții și era cel mai important inginer-constructor din România, alături de Emil Prager. Pe lângă Teatrul Nottara, a mai ridicat din temelii clădirea Băncii Naționale, biserica Elefterie, mânăstirea Cașin, Facultatea de Agronomie, tunelul pentru tezaurul Băncii Naționale de la Sinaia și biserica din Sinaia, ca să nu mai punem la socoteală Academia Militară sau actualele uzine Dacia-Renault.

Luat în serios de importantul său tată, Liviu Ciulei și-a început cariera încă din facultate, la numai 23 de ani, când a semnat regia și decorurile piesei “Poveste stranie”. Pe scenă a urcat pentru prima dată, ca actor, în 1946, în rolul lui Puck din “Visul unei nopti de iarnă” de Shakespeare, pe scena Teatrului “Odeon”. Un debut fericit, care a marcat, de altfel, și inaugurarea teatrului gândit, proiectat și construit de tatăl lui. Liviu Ciulei s-a alăturat apoi echipei Teatrului Municipal din Bucureşti, actualul Teatru Bulandra, unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă “Omul care aduce ploaia” de Richard Nash.

Un proiect de valoare pentru Teatrul Național din București

Vom înțelege de ce Liviu Ciulei a fost membru de onoare al Ordinului Arhitecţilor și director onorific al Teatrului “Bulandra” adăugând și poveștile acestea celor pe care le-a scris, jucat sau regizat cu geniu de-a lungul carierei sale artistice. Poate că ar trebui să adăugăm printre succesele tânărului Liviu Ciulei, în rolul său de arhitect de data aceasta, şi proiectul creat pentru construirea Teatrului Național din București. Un proiect publicat la vremea respectivă de două importante reviste de arhitectură din lume și recomandat ca model de rezolvare pentru un teatru de rang național. La vremea aceea, Ciulei nu era, însă, agreat de autoritățile comuniste, astfel că alesul a fost un alt proiect, semnat de un arhitect lipsit de anvergura lui Ciulei, dar mai bine văzut de autorități. Bătrânul Ciulley a murit destul de tânăr, la 56 de ani. A avut noroc. O dată, că nu a prins necazurile bătrâneții, și a doua oară că nu a apucat dezastrul naționalizării – așa cum avea să spună fiul său.

Tânărul regizor, însă, avea să le vadă pe toate, ba încă destule pe deasupra. Oricum, “Valurile Dunarii””, filmul lui Liviu Ciulei premiat în 1961 cu Globul de aur la Festivalul de la Karlovy Vary, era inspirat din “unele evenimente petrecute în timpul insurecției armate din august 1944”, ceea ce pentru Securitate a fost un motiv de serioasă preocupare, așa cum aveau să arate note informative descoperite în anii trecuți.

În căutarea intenției dușmănoase, instituția l-a suspectat de sabotaj ideologic pe Liviu Ciulei. Și asta nu prea dădea bine în contextual Tezelor din iunie. Oricum era un fel de “curățenie generală” în direcția anunțată, spectacolele de teatru erau supuse unui soi de „vizionări”. În 1972, piesa “Revizorul”, montată de Lucian Pintilie la Bulandra (al cărui director era Liviu Ciulei) a fost interzisă după trei reprezentaţii, din pricina asemănării – puse în evidenţă de regizor – a moravurilor din Rusia ţaristă cu cele din societatea ceauşistă.

În urma scandalului, a fost demisă întreaga conducere administrativă a teatrului (inclusiv secretarul de partid şi protagonistul spectacolului, Toma Caragiu). Apăreau noi reguli pentru toată lumea: în timp ce Ceaușescu desființa, exemplar, instituția cenzurii, fiecare editură avea acum un cenzor în redacţie, fiecare redactor-şef se străduia să fie cât mai atent pentru a nu avea probleme cu Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, ori şi mai rău, cu Secţia de Presă a Comitetului Central. Securitatea însăşi veghea să nu se scrie şi să nu se difuzeze „lucrări necorespunzătoare”, având şi sub urmărire directă un număr impresionant de scriitori, editori şi ziarişti.

Izgonit de comuniști de la Bulandra, teatru căruia îi fusese ani de zile și director, Liviu Ciulei a plecat în 1980, în lumea largă, unde și-a continuat extraordinara carieră. A montat în America, la Guthrie Theatre din Minneapolis, unde a fost și director, la Arena Stage din Washington, a fost numit director la “Lincoln Center” din New York, a montat la Sidney, în Australia, şi pe cele mai importante scene din Germania.

Opere care l-au transformat, în ochii criticii, în “unul dintre artiștii care au contribuit în mod eșențial la dezvoltarea mișcării teatrale a secolului 20″, în timp ce breasla l-a recompensat cu nenumărate onoruri, serie din care amintesc medalia “Sfântul Olaf pentru merite culturale”, acordată de Majestatea sa Olaf al V-lea, regele Norvegiei pentru montarea, în Statele Unite, a piesei Peer Gynt de Ibsen (1983) sau “Premiul criticii australiene” pentru “Azilul de noapte” de Maxim Gorky, montat la Sidney, în 1977. După Revoluție, Liviu Ciulei a venit tot mai des acasă. Și-a reluat chiar și drumurile magice spre Bulandra, un teatru căruia el i-a conferit o coroana de glorie și unde, cu migala, răbdarea și harul ce l-au neliniștit încă din tinerețe, a montat în în 2005 două piese de Pirandello.

Clody Bertola și alte câteva povești de dragoste

Liviu Ciulei a fost căsătorit cu Clody Bertola și cu jurnalista germană Helga Reiter. Din această din urmă relație a apărut și un copil, regizorul Thomas Ciulei. Clody Bertola, cândva muză pentru pictori, regizori, poeți și actori, se stingea din viață în 2007, la vârsta de 94 de ani. Probabil prima dragoste adevărată a actriței Clody Bertola a fost Liviu Ciulei, deși acesta a fost cel de-al doilea cu care frumoasa timpului și-a oficializat relația, după un mariaj eșuat cu pictorul Ștefan Constantinescu.

Se spune că l-a iubit mult, atât cât să uite faptul că el era mai mic cu zece ani decât ea și atât cât să aibă curaj să înfrunte, alături de el, semnele de ranchiună ale unui regim comunist care nu-i simpatiza. Alături de Ciulei a format, în 1947, prima trupa a teatrului Odeon. Viziunile lor despre dragoste și despre relații ar putea să-i mire pe tradiționaliști. În momentul în care s-a căsătorit cu Liviu Ciulei, Clody s-a mutat în noua casă cu tot cu fostul soț, pictorul Ștefan Constantinescu, care a rămas acolo până în ultimele zile ale vieții. “Ștefan mi-a fost soț, prieten și tată.Liviu îl admira mult pentru gustul său rafinat. Obișnuia să-l consulte întotdeauna când lucra la un spectacol”, avea să spună Clody.

Mariajul ei cu Liviu Ciulei, însă, nu a durat. Se spune că ruptura dintre cei doi s-a datorat slăbiciunii lui Ciulei pentru o altă femeie, “care, de fapt, nu a contat deloc în viața lui”, așa cum avea să spună, cândva, actrița. Clody și-a urmat mai departe drumul alături de “o ființă puternică, de care s-a lăsat total cucerită și dominată: Lucian Pintilie”, alături de care avea să trăiască mai bine de 40 de ani.

Dorea să fie incinerat

Liviu Ciulei, care în ultima vreme locuia atât la București, cât și la Munchen, s-a stins într-un spital din Germania. Regizorul Stere Gulea spunea că în luna iulie, Ciulei a plecat cu soția sa în Germania.
“Nu puteai să spui că peste trei luni n-o să mai fie”, a spus Gulea, precizând că Ciulei a fost ulterior internat de mai multe ori, începând din septembrie, când a avut o congestie pulmonară. Au apărut apoi alte probleme – complicații renale și, s-ar părea, un stop cardiac.
Stere Gulea, a cărui fiică, Alexandra, este căsătorita cu regizorul Thomas Ciulei, fiul lui Liviu Ciulei, a mai spus că nu cunoaște deocamdată detalii privind înmormantarea, dar că regizorul și-ar fi dorit să fie incinerat.



Citiţi şi

O zi, trei cinematografe, șapte filme premiate – Les Films de Cannes à Bucarest

Tot ce nu știai despre actorul Mihai Călin

Discursul psihotic al zilelor noastre

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,739 views

Your tuppence

  1. Mirela Baron / 1 November 2011 11:29

    Fantastic de bogat in continut , acest articol ! Multumesc, pentru atentia cu care ati cules date istorice de o valoare nepretuita, pentru generatia tinara neparticipanta la aceste evenimente , dar si pentru generatiile viitoare. Cultura impreuna cu amprentele unor oameni superlativi , pot dainui , atita timp cit vor exista povestitori …

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Românul, eternul Guliţă al babachii | Catchy / 28 October 2011 6:57

    […] care n-au nicio legatură cu jazzul. Cu Johny, nici atât. Acum două zile ne-a părăsit regizorul Liviu Ciulei. Stăteam în aşteptare să vădcum plouă cu „R.I.P. „-uri. Şi s-a întâmplat. Inspirată, […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro