Zgribulită, tristă, pe plaja pustie, aștept răsăritul ghemuită pe un șezlong. Mătasea rochiei de seară mă înfiorează la fiecare pală de vânt. Îmi strâng șalul de firmă. Cașmir pur. Sandalele Louboutin, strălucesc aruncate pe nisip. Deschid poșeta Hermès și caut obsesiv o țigară. Pe lângă cea electronică, am întodeauna la mine și țigări normale, exact pentru situații de genul ăsta, neprevăzute. Nu am foc. Fumez țigară electronică în general, în restaurant, la petreceri decât să iau un pahar în mână sau o prăjitură plină de calorii, mai bine cu dispozitivul și poșeta. Îmi oferă atitudine. Îi privesc de la altitudine pe oamenii din jur, doar sunt iubita lui Paul, cel mai tânar milionar din Top 100 din Franța. Moștenitor al unui imperiu imobiliar construit de două generații de arhitecți, bunicul și tatăl lui.
Încep să fumez privind marea și cerul care începe să capete nuanțe de roz și bleu, pe plaja de la Cannes. Paul are o casă de vacanță în sudul Franței, iaht ancorat în portul de la Cannes, ultimul model de mașină de viteză. Cât visasem la toate acestea de când eram în liceu!
L-am cunoscut pe Paul, la o petrecere pe care firma de evenimente unde lucram o organizase la Ambasada Franței din București. A fost dragoste la prima vedere, de cum l-am văzut parcă îl știam dintotdeauna, din altă viață, a fost magie, magnetism. Am știut că este scris în destinul meu să fim împreună din momentul în care ni s-au întâlnit privirile și el mi-a adresat prima întrebare. Când i-am răspuns într-o franceză perfectă a rămas uimit. În general, în România vorbea în engleză.
Strălucirea din privire, zâmbetul nonșalant, statutul de om de afaceri m-au aruncat la propriu în brațele lui. Recunosc, în standardele mele, pe lângă iubire, este nevoie ca bărbatul să aibă un statut. Mereu îmi era teamă să nu mă îndrăgostesc de un bărbat mai în vârstă, de obicei aceștia sunt cei care au bani. Nu suport bătrânețea, sărăcia, boala, durerea, urâtul din jurul meu, poate și pentru că am avut o copilărie mai tristă decât a altor copii. Adesea, îmi spuneam în oglindă, când îmi dădeam ultimul puf de parfum și ieșeam din casă: ”Decât fericită la Costinești mai bine depresivă la Monaco”. În momentul în care l-am cunoscut pe Paul am realizat că am găsit bărbatul ideal, frumos, deștept și plin de bani. Era lozul meu câștigător, cheia de acces spre viața fără grija zilei de mâine, viața de huzur râvnită din adolescență. Diferența de vârstă de zece ani dintre noi mi s-a părut chiar rezonabilă. El era trecut de nebunia tinereții, la vârsta la care orice bărbat normal vrea să se așeze la casa lui.
Fără menajamente, și destul de dur, m-am despărțit de iubitul meu din vremea aceea, student la litere. Îmi scria poezii, mă ducea la cofetărie și ne plimbam prin parc. I-am trimis un mesaj sec de despărțire. Paul cu atenția, cadourile și iubirea lui mă acaparase deja cu totul, îmi vedeam visurile împlinite.
În câteva săptămâni m-am mutat din garsoniera mea, situată într-o mansardă de pe Calea Moșilor, direct în Pipera, în vila pe care Paul o avea închiriată pe timpul șederii în România. Am intrat în plin, într-o viață în care mă simțeam precum peștele în apă. Plecări în weekend-uri la munte, la mare, petreceri de lux, haine de firmă, rochii de seară, tratamente cosmetice costisitoare. Printre primele cadouri de la Paul a fost un card Platinum pe numele meu pe care să îl am la dispoziție în caz de nevoie. De curiozitate m-am dus la bancomat să vizualiz soldul, mi s-a făcut rău de la numărul zerourilor afișate pe ecran. Am zâmbit și mi-am cumpărat tot ce mi-am dorit, magazinele, întreg mall-ul au fost în ziua aceea la picioarele mele. Mi-am spus atunci că fericirea a venit cu cardul. Paul mi-a dat mână liberă, am facut schimbări de decor în vila închiriată, de ziua lui am organizat o petrecere reușită cu prietenii cei mai apropiați. Paul mi-a oferit cadou de Crăciun o mașină de lux, doar a mea, să fiu independentă, să nu mai am nevoie de șofer.
Într-o seară, când îl așteptam îmbrăcată, machiată, pregătită pentru a merge la teatru, mi-a trimis un mesaj scurt, să nu îl mai aștept, fiindcă el întârzie cu niște amici, o întâlnire urgentă de afaceri. Fericită în rochia nouă Chanel, nu am mai plecat la teatru. Am rămas în living. Mi-am făcut un ceai. Era prea mare casa pentru mine. M-am ghemuit într-un șal, în fața șemineului. Singurătatea mă speria mai rău decât întunericul. Mi se părea că aud zgomote, trosnituri venind de afară. Eram neliniștită, aveam o presimțire sumbră care îmi tăia respirația. Într-un final am adormit într-o poziție încomodă tresărind la fiecare început de vis.
Paul a venit spre ziuă. Mirosea a băutură, era amețit dar nu era vesel deloc. Când l-am văzut așa am lăsat pentru a doua zi discuția clarificatoare, era evident că i se întâmplase ceva. Când a pus capul pe pernă a căzut într-un somn ca de plumb.
A doua zi, la cafea nu am avut timp să cer explicații pentru că Paul mi-a spus povestea lui, sincer, fără ocolișuri. A fost pentru prima dată când am văzut că este un om vulnerabil, neîncrezător, neînțeles și mai ales neiubit. Fratele mai mic al familiei, cu un temperament mai artistic decât al fratelui mai mare, nu a reușit niciodată să primească decât frânturi de iubire. Mama, o binecunoscută vedetă de televiziune din Franța s-a dedicat carierei și copiiilor le-a oferit bone de lux și școli private. Tata, arhitect și om de afaceri era permanent ocupat. Fratele cel mare se preconiza a fi moștenitorul imperiului. Avea temperamentul, determinarea, ambiția pe care le dorea tatăl lor. A trăit toată copilăria și adolescența în umbra fratelui său. Lipsit de încurajări, încredere și iubire, încerca din răsputeri să se facă iubit. Nu a reușit fiindcă fratele lui era preferatul. În liceu, din teribilism și într-un anturaj rău famat a început să bea și să consume droguri. După spitalizări și dezintoxicare a reușit să se redreseze, să termine studiile. În firmă nu avea niciun cuvânt de spus, nu făcea nimic, doar primea mulți bani. Voia să facă și el ceva, dar nimeni nu credea că va putea duce la bun sfârșit un proiect. Pe fondul acesta a început adicția de jocuri de noroc. Nopți pierdute la casino, în compania unor prieteni dubioși. Ca să scape de anturaj, i-au dat o șansă, firma din România. Și a reușit să o pună pe picioare, de la zero. A scăpat de anturajul din Franța, a început să aibă încredere, spera, ca întotdeauna să se ridice la nivelul așteptărilor părinților săi, chiar al fratelui său. Acceptase că el era șeful și găsise un echilibru în firma deschisă aici, în România. Ieri, când a aflat că fratele lui a vândut afacerea din România, motivând că acum este momentul pentru a câștiga maximul de profit a crezut că îi fuge pământul de sub picioare. A avut o zi grea pe care a depășit-o cu greu. Practic i se vindea tot ceea ce realizase el aici de la zero, toată munca lui din ultimii trei ani. Cel mai mult îl durea că el nu fusese întrebat, habar nu avea de această decizie, doar acum i se spusese și era pus în fata faptului împlinit. Aseară, după ce a ieșit de la birou s-a oprit direct la casino. A pierdut. Mulți bani.
Paul era dărâmat cum nu îl văzuse până atunci. A început să plângă, mi-a spus că urmează să plece acasă, în Franța. Nu știe ce va face, probabil va primi o funcție oarecare în companie și va avea un salariu mai mult decât decent. Mi-a spus că dacă vreau, pot veni cu el. Nu a fost o rugăminte sau o cerere în căsătorie. A fost așa, o dorință să mă ia și pe mine înapoi, acasă, cum iei cu tine un accesoriu cu care te-ai obișnuit.
Pentru că nu voiam să mă întorc în garsoniera din Calea Moșilor, pentru că îmi plăcea această viață, pentru că mi s-a făcut milă de Paul, dar și de mine, am acceptat. Am vândut mașina pe care o primisem cadou ca să avem bani să ne instalăm într-una din casele de vacanță ale familiei, de pe Coasta de Azur. Am încărcat câteva lucruri de care eram legată sufletește și am plecat. Era mai frumos și mai bine decât la București. Atmosfera plăcută, mirosurile care pluteau în aer, briza mării, peisajul, piscina, marea la care putea ajunge ușor, de câte ori aveam chef, m-au cucerit. Oamenii relaxați, frumoși, fără griji, îmi dădeau speranța că mă așteaptă o viață liniștită și relaxantă.
În contrast cu mediul în care ne aflam, Paul era tot mai preocupat și încruntat, susținea că are o perioadă grea la companie. Se purta distant. Mereu îngândurat și introvertit, nu reușeam să îl fac să îmi împătășească din problemele lui. Cu fiecare zi care trecea, realizam că știu foarte puține despre Paul, familia lui, afacerile care îl preocupă.
Ieri dimineață, când a plecat la firmă mi-a spus că seara suntem invitați la un dineu, să fiu pregătită spre seară. L-am așteptat începând de la sfârșitul amiezii. Speram să facem o baie împreună, în piscină, să ne uscăm la căldura soarelui de sfârșit de septembrie și să ne pregătim de party. Nu a venit. Soarele se ducea spre apus, culorile deveneau aurii, mirosurile mai profunde, mai intense erau purtate prin curtea casei de briza serii.
M-am dus alene în casă să mă aranjez. Când am terminat, eram impecabilă, cum îmi place să îmi fac apariția la brațul lui Paul. M-am privit zâmbind în oglindă. O rază de soare îmi strălucea pe șuvița rebelă ce se desprinsese din cocul lejer.
Liniștea a fost spartă de sunetul strident al soneriei.
Tocurile sandalelor de firmă se auzeau sacadat pe marmura strălucitoare de pe hol.
Deschid.
În fața mea, doi polițiști.
Mă roagă politicos să îi urmez, nu înainte de a sigila ușa casei.
Cuvintele îmi trec pe lângă urechi, nu le aud, nu le găsesc sensul.
Trebuie să îl identific pe Paul și să particip la un interogatoriu.
A trăit o noapte cât o viață.
Privi răsăritul. Inima îi este la fel de goală precum soldul cardului pe care îl verificase în seara precedentă, când ieșise de la interogatoriu. Se înveli în șal, își luă sandalele de pe jos și porni agale pe plajă.
Cândva își spusese “decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco”.
Poate că cineva a auzit-o, cine știe?
Guest post by Iulia Stavre
09.12.2024
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un alt fel de ‘cină de gală’ – The Menu
Cu ironie, fără filtre – Triangle of Sadness
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
