Mai ai timp, dar începe odată!

Catchy

24 March 2016

Cum e să te trezeşti într-o dimineaţă, să îţi dai seama că ai trecut binişor de 40 de ani şi că ai făcut cu viaţa ta… nimic.

Ca om, nu ţi-ai urmat visul, vocaţia, pasiunea. Nu ai excelat în niciun domeniu, cariera a fost abandonată la mijlocul ei. Nu eşti cunoscut în nimic şi pentru nimic…

Ca fiică, ai ridicat din umeri oarecum preocupată şi… atât. Când nu s-a mai putut face nimic, te-ai dat cu capul de pereţi, fără ca asta să mai fi rezolvat ceva, desigur.

femeie pe sina de tren

Ca femeie, ai făcut o alegere greşită în urmă cu mulţi ani şi de atunci îi suporţi consecinţele. Te-ai lăsat amăgită de o iubire unilaterală care a murit repede, lăsând loc, cu generozitate, indiferenţei. Şi nu ai plecat.

Ca soţie, ai fost mereu singură, mereu nefericită, femeia din umbră, nici gospodină bună, nici amantă bună…

Ca mamă, nu ai ştiut să fii mereu acolo pentru copiii tăi. Le-ai dus dorul când nu erai cu ei, i-ai evitat când îţi solicitau prea mult timpul şi nervii. Nu ai ştiut să lupţi pentru ei până la capăt, te-ai ascuns când aveau mai mare nevoie de tine şi ai crezut că, dacă îi laşi liberi, vor şti și singuri să crească frumos.

Oare ce te mai poate salva de la… ratare? Ce ţi-a mai rămas neros de inutilitate şi impotenţă, ca un covor, de molii, într-o cameră neaerisită cu anii?

Este sfâşietor să te trezeşti într-o dimineaţă şi să îţi dai seama, brusc, că ai trăit… degeaba.

… Şi totuşi, încă mai ai timp, cât mai eşti vie, încă mai ai o şansă.

Mai ai timp să te scuturi de lene şi de praf şi să-ţi începi visul. Aproape nici nu contează dacă îl vei termina vreodată sau dacă vei avea succes cu el sau nu. Contează să-l trăieşti. Să te ţii de el cu ambele mâini şi, când mâinile te vor durea, cu dinţii. Atunci vei şti că ai excelat acolo unde conta cel mai mult pentru tine însăţi….

Mai ai timp să-ţi îmbrăţişezi rudele rămase, să le fii acolo fără alt gând, oricând te strigă, oricând nu te strigă, deşi ar avea nevoie s-o facă şi tu ştii asta…

Mai ai timp să mai întorci o pagină din propria-ţi istorie. Să îţi aduci aminte de ce te mâna la început şi să vezi dacă poți reînvia dorința. Dacă merită, dacă vrei. Dacă nu, mai ai timp să pleci. Chiar acum!

Mai ai timp să nu-ţi mai ceri imposibilul şi să fii mulţumită cu ceea ce eşti, cu ceea ce faci. Mai ai timp să înveţi să oferi înainte de a cere…

Mai ai timp să-ţi îmbrăţişezi copiii şi să le ceri iertare. Să le vorbeşti tot ce le-ai tăcut în aceşti ani, să dărâmi toate barierele crescute între voi…

Mai ai timp să te ierţi, să-ţi mulţumeşti şi să te iubeşti ca om, ca fiică, ca femeie, ca soţie, ca mamă…

Guest post by Amalia S.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Azi mi-a venit de vreo zece ori să plâng…

Un bărbat la aproape 50

Nu vine nimeni să te salveze și tu știi asta…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
18,207 views

Your tuppence

  1. Liana / 23 April 2016 8:05

    Ai dreptate Amalia S., luata de gandurile mele, am uitat sa iti spun ca da, mai am timp, dar cand zilele arata asa cum am spus ceva mai inainte, nu am timp sa “incep odata”.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Liana / 22 April 2016 22:23

    Eu ma trezesc in fiecare dimineata asa.
    Alarma telefonului suna imediat, mi se pare ca abia ce atipisem. O las a sune, poate melodia “Dance with me” a lui Johnny Reid pe care o am drept alarma – ma face sa-mi revin. Ma trezesc ca iarasi incepe sa cante, inseamna ca doar m-a adormit. Ma enervez, simt impulsul sa iau telefonul si sa il arunc, dar mi-aduc aminte la timp ca abia ce l-am schimbat si ca am dat o caruta de bani pe el… deci nu. Ma intorc pe burta si incep sa ma tarai din pat cu picioarele spre marginea patului, ajung in genunchi cu bratele si capul inca pe pat. Mai stau asa o vreme si Johny Reid incepe sa cante pentru a treia oara. Nu mai am incotro si ma ridic, greu, de parca as avea o suta de ani. Gandesc, mai am muuuult pana la o suta, dar oboseala si rutina mea a trecut cu siguranta de suta.
    O oboseala fizica, psihica, cu care imi incep fiecare zi la ora 5.30, desi la birou trebuie sa fiu la ora opt, dar ajung la 7.20, 7.30, pentru ca intotdeauna mai ramane cate ceva de facut de ieri. Acel ieri care se termina zilnic in jurul orelor 18.30. Ajung acasa dupa ora 19.30 invariabil. Merita? Nuuu… Dar merg inainte, dusa de val cum se zice. Ma intorc de la birou rupta, flenduri, pentru ca acolo totul e contratimp, iar acasa ma asteapta “schimbul doi”, care ma ia de odihnita. Si nici n-apuc sa intru bine pe usa ca ma si intreaba:
    Noi in seara asta ce mancam? Aiiiiaiiiiaiii…
    As vrea sa ii raspund ce gandesc – mananca ce-ai pregatit, ca ai ajuns cu doua ore inaintea mea – dar nu pot… asa ca ii spun doar: o sa vad ce mananci, ai rabdare… Mancare de pe o zi pe alta nu pot face fiindca… nu mai e proaspata… zice.
    Imi vine sa urlu, as vrea macar sa plang, dar nu mai pot sa plang de multa vreme.
    Mai trec aproape doua ore cu pregatitul mesei, cu stransul lucrurilor imprastiate prin casa, cu una – alta, trece timpul si imi dau seama ca ar trebui sa dorm. Intru putin pe net sa vad ce mai e nou… Pe la ora 23 ma duc in pat, dar somnul e departe, oboseala si gandul ca maine o iau de la capat, il alunga. Stau cu ochii inchisi si ma gandesc ca am uitat sa traiesc. Ca sunt un robot umanizat, care vorbeste, zambeste cand trebuie, nu cere nimic de la nimeni. Doar ofera. Adorm tarziu, vorbind cu mine. Ultimul gand pe care mi-l amintesc dimineata e: ia-ma in brate viata si lasa-ma sa plang pe umarul tau, spune-mi ca maine va fi altfel. Ia-ma de mana viata si du-ma acolo unde locuiesti tu…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 27 Thumb down 0
    Reply
  3. Cristi R. / 22 April 2016 22:10

    In clipa in care te trezeşti într-o dimineaţă si îţi dai seama că ai trecut binişor de 40 de ani şi ai făcut cu viaţa ta… nimic, degeaba mai ai timp, pentru ca rutina a macinat deja dorinta de schimbare.
    In opinia mea, in astfel de situatii nu de timp este nevoie.
    Este nevoie de un impuls nemaivazut, capabil sa darame tot ce ai trait pana in prezent.
    Pentru asa ceva e nevoie de noroc cu carul sau un dram de nebunie.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 0
    Reply
  4. Lilia / 22 April 2016 19:07

    Partea naspa e ca nu prea mai ai niciun timp. Degeaba ii dai omului pita buna dupa ce i-au cazut dintii….

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 1
    Reply
  5. Gabriela / 24 March 2016 11:00

    Amalia S., te rog primeste multumirile mele. Ai pus in cuvinte gandurile mele.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro