„Mândria se referă îndeosebi la opinia nostră despre noi înşine; vanitatea la ceea ce am vrea ca ceilalţi să creadă despre noi.” Jane Austen
„Prejudecata te scuteşte foarte mult timp. Îţi poţi forma opiniile fără a mai ajunge la fapte.” E. B. White
O postare pe Facebook, despre Pakistan şi ratarea modernităţii prin incapacitatea clasei politice de a eradica supremaţia „lorzilor locali şi a clienţilor lor” a generat acest comentariu:
„E o problemă de cultură socială, tradiţii şi mentalităţi. Astea se schimbă în sute de ani. Şi niciodată din interior (vorbim de tradiţii de sute de ani sau peste o mie). Dacă se schimbă vreodată… Atâta-ţi trebuie să reformezi părţile astea de lume (să schimbi tradiţii şi culturi sociale). Şi nu-i de ajuns să vrei, trebuie să şi poţi – oameni, strategie, resurse. Occidentul şi SUA, care e departe de a-şi fi încheiat evoluţia de mare putere (my opinion e că de abia a început; să sperăm că nu-i doboară progresismul, adică marxismul) au această misiune istorică. Este conflct deschis între civilizaţia occidentală şi cea orientală. Război civilizaţional, da. Care pe care. Există o şansă să câştige, la un moment dat civilizaţia Occidentală. Dacă Occidentul şi SUA uită prostia asta cu pacifismul, defetismul şi progresismul şi îşi asumă până la capăt misiunea. Până acum (70 de ani, adică o nimica toată) SUA şi-a asumat-o, pe unde a putut şi a fost voinţă politică; să democratizeze ce poate din lume adică; asta însă nu se va întâmpla într-o generaţie, nici în două. Nu se va întâmpla dacă te retragi după câţiva ani (10) ca din Irak. Sau dacă laşi conflicte ca cel din Vietnam necâştigate, pentru că fac în pantaloni nişte democraţi americani progresişti când ard nişte pacifişti flower power drapele pe stradă. Se va întâmpla dacă rămâi acolo, inclusiv cu trupe (că ăia nu ştiu multe) for ever, ca-n Germania (iaca, de 70 de ani şi tot nu s-a rezolvat) sau Japonia. Şi nu mai pleci. Generaţii. Aşadar, Orientul (nici cu noi nu-i sigură treaba) se va reforma după modelul politico-instituţional occidental, dacă omenirea are noroc (şi SUA plus alte puteri occidentale, plus NATO îşi asumă). Şi se va întâmpla aşa, poate, în următoarele sute de ani. Iar din interior nu se va întâmpla niciodată; e nevoie de o aculturaţie (da, de aculturaţie creştin-occidentală; democraţia liberală nu e sustenabilă în culturile orientale, de islam nu mai vorbim, din păcate). Asta înseamnă strategie concertată (SUA, NATO şi puterile occidentale), oameni, bani, educaţie şi un plan care să nu fie abandonat timp de multe generaţii. Costă enorm: timp şi bani. Deci trebuie voinţă politică şi continuitate a la long (n.red. corect à la longue). Repet, sute de ani.”
Un text pe care, deşi cam lung, l-am considerat util în integralitatea sa. Este scris de o femeie, avocat de profesie şi care pretinde că apără democraţia şi statul de drept în cele mai pure forme ale lor. Cum se leagă textul de mai sus cu motto-ul propriu – „Dacă vreau să salvez un tip de om – şi puterea acestuia – trebuie să salvez şi principiile care îl făuresc.” (Antoine de Saint Exupery) – e foarte greu de precizat. Se leagă mai degrabă cu ceea ce se întreabă într-un articol publicat în LaPunkt: „De ce România n-a fost şi nu este America?”. Curios apetitul ăsta filoamerican, când respectiva publicaţie online, ca şi partenerii săi de idei, declară că urmează „calea criticismului junimist şi al visului european paşoptist”, adică „curajul libertăţii, umanismului şi toleranţei”, cum spune constituţionalistul Ioan Stanomir, unul dintre editorii LaPunkt, evocându-l pe Titu Maiorescu, un adversar al împrumuturilor şi imitării unor instituţii şi comportamente occidentale, aşa, cu toptanul.
Citatul respectiv mi-a provocat reacţii amestecate – amuzament, stupoare, iritare şi descumpănire – mai ales că venea dinspre cineva cu o pregătire academică superioară, dar şi cineva apropiat, cel puţin la nivelul lecturii, unor cercuri intelectuale. Cum este posibilă pretenţia de spirit democratic când vezi democraţia ca venind călare pe tancuri? Cum este posibilă pretenţia de toleranţă când anulezi unor societăţi dreptul la autodeterminare, un principiu de drept internaţional, şi încă venind din partea unui jurist? Cum este posibilă incriminarea pacifismului? Dar al progresismului, dincolo de inculta asociere a acestuia cu marxismul (doar pentru că marxiştii s-au considerat pe sine ca adevăraţii progresişti?); să respingi progresul profesând în acelaşi timp evoluţia către un moment ferice, chiar şi apreciind-o ca durând sute de ani? Consternant.
Scriam într-un articol anterior despre pericolul reprezentat de unii exponenţi ai generaţiei autarhice şi ai generaţiei tembele; amândouă acestea privite ca structuri subgeneraţionale. Autarhicii au mândria propriei valori şi vanitatea netăgăduirii acesteia. Sunt cei care au îmbrăţişat un adevăr (nu de puţine ori o impresie de adevăr) şi l-au botezat Adevărul. Sunt intoleranţii contraopiniei, diversităţii şi libertăţii individului, înlocuindu-l pe acesta cu miticul Popor: omogen, omniscient şi omnipotent. Tembelii, pe de altă parte, indolenţi şi buimaci totodată, au prejudecata că nimic bun nu se poate crea în societate fără o intervenţie providenţială impusă din afară, fie ea divină sau, în cazul de faţă, de militantismul şi condiţionalităţile imperative occidentale. De parcă Miron Costin ne şopteşte cotidian în ureche: „Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.” Un destin al neputinţei proprii care cheamă „mâna de fier” străină, dar idealizată ca salutară, care să mişte lucrurile prin forţă.
Cum de se combină totuşi, fără să explodeze, aceste două cete îmi este şi mai greu să-mi explic. Dar, aşa cum se vede, totuşi se poate, fiindcă ambele au ceva în comun: convingerile lor nu au nevoie de fapte, ci doar de formule magice pe care să le incanteze.
Citiţi şi
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
„Ce veți spune când vă vor întreba cum ați putut permite genocidul din Gaza?”
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
